Călătoriile mele, un crâmpei de ikigai

Autorul Articolului: Prof.Alla Apopei

Călătoriile au reprezentat mereu pentru mine un modus vivendi care m-a ajutat să mă cunosc mai bine, să îmi satisfac curiozitatea și plăcerea de a fi cu mine și și alții în locuri variate și mereu nebănuite. Când eram mică, prindeam frântura de gând călător aiurea și colindam cu el în toate locurile despre care citeam în cărți sau învățam la școală. Mă surprindeam de multe ori pe Volga cea lin curgătoare, pe malul căreia auzeam cântecele femeilor care veneau să spele rufele sau admiram asfințitul soarelui de pe un vapor care traversa mărețul fluviu în liniștea tainică a înserării. Recent am citit cartea lui Guzel Yahina ,,Copiii de pe Volga” și am regăsit câteva pasaje din imaginația mea de copil în captivantele pagini ale romanului celebrei autoare.  

Verile le petreceam la bunica, împreună cu nepoții altor bunici din vecini, care veneau din Chișinău și alte localități ale plaiului moldav, pentru mine fiind un bun prilej de a afla din povestirile lor cum este locul în care trăiau, dar și despre altele pe care le vizitau în vacanță. Eram cea mai activă membră a ,,Clubului prieteniei internaționale” (un program obligatoriu în toate școlile înainte de anii ′ 90, în Republica Moldova, prin care elevii din țările blocului de est legau prietenii prin scrisori, pentru a cunoaște tradițiile și cultura republicilor socialiste) din școala mea de pe malul Nistrului, având posibilitatea de a călători, prin scrisori, în Bulgaria, la Varna, în Belorusia, la Permi, și chiar în Romania, la Iași, corespondând cu elevi de vârsta mea din aceste locuri.

Mare mi-a fost bucuria când am ajuns la majorat, căci am obținut libertatea de a face saltul de la călătoriile din mintea mea la cele reale. Mi-a plăcut să văd și să descopăr locuri și oameni noi, cu o sete avidă de cunoaștere am explorat toate orașele și satele din mica mea țară de la est de Prut. Chiar dacă la vremea aceea nu înțelegeam acest lucru, mă lăsam purtată de pasiuni și plăceri ce veneau din mine. Marele meu noroc a fost că nu au fost îngrădite de nimeni. În timpul studenției la Chișinău, am descoperim litoralul Mării Negre din regiunea Odesei, iar un an mai târziu, fiind studentă la Iași, am contemplat talazurile de smarald și i-am ascultat povestea la Constanța, mergând în tabere studențești. A fost perioada despre care acum pot afirma că Marea Neagră a devenim mare mea, așa cum au considerat romanii Mediterana mare nostrum, după ce au cucerit teritoriile scăldate de aceasta.  De atunci, dorul de a călători și destinul m-au purtat prin multe locuri interesante din lume, fiind limanuri ale unor mări și oceane nemărginite. Mi-am amintit de versurile lui Horatius adresate Leuconoei cu îndemnul de a trăi plenar fiecare clipă din viață, la Marea Tireniană  (Seu pluris hiemes seu tribuit Iuppiter ultimam, /quae nunc oppositis debilitat pumicibus mare/ Tyrrhenum, sapias, vina liques et spatio brevi spem longam reseces....Trad. ,,Fie că Iupiter ți-a hărăzit mai multe ierni, fie că aceasta este cea din urma pentru tine, care acum frânge de stânci Tireniana Mare, fii înteleapta, limpezește prin sita vinul în pahare, scurtează-ți după timp speranța”), în drum spre insula Capri, iar în Rodos, le-am pus să se întreacă în depănarea miturilor pe cele două surate neîmpăcate, Marea Mediterană și Marea Egee. Cea mai impresionantă amintire am trăit-o în Israel, adunând într-un mănunchi de impresii puternice cele trei mări într-o singură zi - liniștea Mării Mediterane, mângâierea catifelată a Mării Moarte și echilibrul flux- reflux de la Marea Roșie. Și Oceanul Atlantic m-a învăluit într-o misterioasă aventură, reușind să îl cunosc în diversitatea sa din diferite locuri ale lumii: la New-York și Atlantic City, am intrat, pentru o scurtă puricare, în apele sale calde ce îmblânzesc imaginea sfidătoare a zgârie – norilor, pentru o trezire la realitate, am intrat doar cu picioarele în valurile reci de pe coasta Portugaliei, la Cascais, iar pentru a simți natura primordială și a-i admira spectacolul magic, a trebuit să ajung în Islanda, Tara de Foc.   

Cred că acesta este ikigai-ul meu. Latent până acum, a țâșnit ca apa fierbinte din gheizerul islandic când a găsit momentul potrivit. Căci ce altceva mă definește mai bine decât sintagma «fericirea de a fi mereu ocupată», făcând planuri pentru următoarele călătorii, dedicându-mă elevilor, organizând cursuri pentru profesori, descoperind și valorificând oameni, lansând și implementând proiecte care să aducă schimbări în comunitate, așa cum s-a întâmplat cu ,,Traista cu sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși”, desemnat de Comisia Europeană cel mai bun program de educație pentru sănătate în comunitate.

Am citit recent despre conceptul japonez,,ikigai”, un trend în vogă cu privire la modul de viață care contribuie la crearea echilibrului, frumuseții, fericirii și longevității existenței noastre. După ce în anii anteriori au fost experimentate mai multe opțiuni, precum conceptul  danez, hygge, care a promovat simplitatea și atmosfera caldă a căminului familial ca factori importanți în crearea stării de bine (am primit și eu de la o prietenă un chit hygge de Crăciun), iar anul trecut, suedezii au adus în atenție lagom, un stil de viață axat pe traiul moderat, dar nu frugal, definit de sloganul ”nici prea mult, nici prea puțin”, acum suntem provocați de tehnica niponă ikigai, centrată pe descoperirea ”motivului pentru care te trezești dimineața” sau a ”sensului vieții”. Cartea autorilor Francesc Miralles și Hector Garcia ,,Ikigai. Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită”, un bestseller apărut la Humanitas, prezintă ikigai – ul ca punct de interacțiune a celor patru elemente importante în viața fiecăruia - pasiunea, misiunea, vocația și profesia.

Potrivit culturii japoneze, fiecare își are ikigai-ul său și este esențial să îl descoperim și să îl urmăm, pentru a avea un trai fericit și armonios, este acea parte a aisbergului care nu se vede, dar care ne influențează profund viața.

Cei doi autori au petrecut mai mult timp cu locuitorii din insulele Okinawa, considerați cei mai longevivi și cei mai fericiți dintre japonezi. Cartea prezintă rezultatul acestei experiențe și ne ajută să privim altfel viață, traversând și episodul pandemiei, să încetinim ritmul modern prea alert pentru a înțelege prioritățile noastre  şi a ne lăsa purtaţi de echilibrul şi bucuria vieții până la adânci bătrâneţe.

Așadar, ai aflat motivul pentru care te trezești dimineața?