Căminul copiilor deosebiţi –Ransom Riggs

Autorul Articolului: Ștefana Apopei, clasa a 12-a A

O tragedie îl aruncă pe tânărul Jacob, în vârstă de doar şaisprezece ani, pe o insula izolată. Aici descoperă ruinele căminului “pentru copii deosebiţi” al domnişoarei Peregrine. Pe măsură de Jacob înaintează pe holurile şi prin dormitoarele parăsite, îşi dă seama că  cei care s-au adăpostit cândva acolo au fost mai mult decât deosebiţi. Poate că nu întâmplător au fost trimişi într-un loc uitat de lume. Şi, oricât de bizar ar suna, ar putea fi încă în viaţă. Un roman fascinant, ilustrat cu fotografii tulburătoare, care-i va încânta pe adulţi, pe tineri şi pe toţi cei care vor să se bucure de o aventură în lumea umbrelor.

Primul volum din seria Miss Peregrine, Căminul copiilor deosebiți, m-a fascinat și mi-a depășit așteptările. Nu mi-a părut rău că prima dată am văzur filmul, deoarece cartea a fost total diferită de film. De fapt, e normal, pentru că nu toate filmele respectă în întregime subiectul cărții. Multe lucruri au fost schimbate, multe personaje și întâmplări. Bun, și cum nu vorbim despre film, să trecem la recenzie.

Acțiunea este plasată în jurul unui adolescent, pe nume Jacob Portman. El avea o relație foarte bună și strânsă cu bunicul său, Abraham Portman, zis și Abe. De când Jacob era mic, bunicul lui îi spunea povești de necrezut, fascinante, uimitoare, care l-au făcut pe micuțul nostru Jacob să viseze și să se gândească la multe lucruri. Bunicul său i-a deschis o lume diferită decât cea a realității, o lume unde copiii erau deosebiți și protejați. Acesta îi arăta poze vechi cu mulți copii care păreau să aibă puteri supranaturale. Toate pozele parcă erau trucate, dar bunicul său insista că sunt cât se poate de adevărate. El i-a umplut și i-a fascinat copilăria cu astfel de poze și de povești, parcă venite din altă lume.

Bunicul Portman era considerat nebun din cauza faptului că monștrii îi erau mereu prezenți în minte, se gândea la ei și îi era frică de ei. Acasă, acesta avea un dulap plin cu arme, dar era închis cu un lacăt. Celor din familia lui le era frică să nu ia armele și să se întâmple ceva rău.

 În urma unui incident puțin trist și neobișnuit, Jacob a tras un semn de alarmă și și-a dat seama că poveștile și tot ce i-a spus bunicul erau adevărate sau, cel puțin, parțial adevărate. Nepotul său ținea foarte mult la el, așa că a încercat să afle ce i-a transmis bunicul său prin intermediul atâtor vorbe pline de subînțeles.

Am apreciat mult faptul că foarte multe poze, despre care bunicul său îi povestea nepotului, ne erau arătate și nouă. Aceste imagini sunt uimitoare, captivante și, unele, chiar stranii. Sinceră să fiu, prima dată am fost ispitită să  studiez pozele, la care  m-am uitat mai întâi cu uimire, dar m-am abținut. Autorul s-a inspirat din aceste poze ciudate, ceea ce mi s-a părut un lucru ingenios, creativ și minunat de a concepe o carte. 

Coperta o reprezintă pe Olive, o fată care levitează. Înainte să citesc cartea și fără să știu ce se întâmplă în ea, îmi ziceam că e o copertă obișnuită, normală și nu aveam bănuieli despre ea. Abia după ce am citit această carte și am ajuns la partea când se povestea despre fată am înțeles despre ce e vorba. Personajele au fost conturate într-un mod special, aparte, cum doar un pictor desăvârșit al cuvintelor poate face asta. Scriitorul, Ransom Riggs, m-a făcut să uit de toate, să mă debarasez de realitate și m-a introdus cu ajutorul pozelor, al descrierilor și al sentimentelor în cea mai feerică și magică lume  care poate fi creată.
Atmosfera a fost una caldă, încântătoare. Când erau descrise vizitele lui Jacob la casa doamnei Peregrine, mă făceau să fiu alături de protagoniști, să mă distrez cu ei, să le aud șoaptele inimii și gândurile. 
 M-am identificat cu multe personaje, dar printre preferatele mele a fost Emma. Ea era o ființă dulce, gingașă, puternică și curajoasă, ceea ce mi-a adus aminte de mine și de aceea mi-a plăcut atât de mult de ea, și pentru faptul că întotdeauna ieșea învingătoare din conflicte sau din lupte.
Mi-a plăcut și  Jacob, dar nu l-am înțeles în totalitate, deoarece niciodată nu am trecut prin ce a trecut el, dar am încercat să îl privesc empatic și, până la urmă, acesta este rolul unui personaj, să te provoace .
Millard e un băiat invizibil. Mi s-a părut un lucru așa fascinant și amuzant să fii invizibil, mereu am visat la această superputere. Poți să mergi unde vrei, fără ca cineva să-ți simtă prezența sau... să te vadă. Mereu era cu replicile la el, era amuzant şi mă făcea să râd.

 Miss Peregrine era, cu adevărat, ca o mamă. Îi proteja pe copii, îi iubea și îi învăța multe lucruri. De fiecare dată când Jacob venea la ei în vizită, acesta era primit cu iubire și cu prietenie.
În carte se vorbește despre strigoi și suflete-pustii. Părțile acestea mă speriau uneori, înainte de culcare mă gândeam la acele fețe oribile și ciudate, dar nu știu de ce mă speriau pentru că, până la urmă, e o carte și e multă imaginație la mijlocSpaima te determină, însă să citești mai departe, căci stimulează curiozitatea. Nu vă spun prea multe, pentru că doresc ca voi să aflați cine sunt ei, ce fac și ce modele vă oferă. Cred că am spus destule până acum și vreau să descoperiți singuri această lume!