Crâmpeie de viață, istorie și educație cu Rodica Alexandru în cadrul proiectului „Locuri, oameni, fapte – istorii si istorisiri”

Autorul Articolului: Iulia Rotaru, Nicola Luca, Darius Buhăiescu, clasa a IX-a E

În urma a două articole deja existente în revista Timpul Alecsandrist, cunoașteți deja foarte bine proiectul transfrontalier „Locuri, oameni, fapte – istorii și istorisiri”, unul în care participă patru licee, două din România și două din Republica Moldova. Vineri, 21 mai 2021, a avut loc a III-a întâlnire virtuală a proiectului. Ca de obicei, au participat elevii din clasa a IX-a E de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași împreună cu diriginta lor, doamna profesor Alla Apopei, elevii din Chișcăreni, Liceul „N. Casso”, împreună cu doamna profesoară Viorica Ignatiuc, omologii noștri de la Liceul Teoretic „V. Alecsandri” Chișinău alături de doamna profesoară Silvia Stratilă și elevii din clasa a IX-a, de la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava, coordonați de diriginta lor, doamna profesoară G. Grigoraș. Ei au pregătit un interviu cu doamna Rodica Alexandru, profesoară de istorie, fosta directoare de liceu și inspector școlar general la I.S.J. Suceava.

Din păcate, problemele tehnice pe care le-au întâmpinat partenerii de la Colegiul de Informatică din Suceava nu ne-au permis să vizionăm interviul în clasă, astfel încât doamna profesor ne-a trimis fiecăruia videoclipul realizat de elevi, pentru a-l vedea individual și de a desprinde lecții de înțelepciune și valori morale.

Încă de la începutul, ne-am dat seama că doamna Alexandru este o persoană foarte deschisă, hotărâtă, căreia nu îi este frică să spună lucrurilor pe nume și care este dornică să-și spună poveștile de viață. S-a născut pe data de 11 septembrie 1933, având în prezent onorabila vârstă de 87 de ani. A fost femeie director de la Colegiul „Ștefan cel Mare” din Suceava, fiind deschizătoarea a multe drumuri în cariera dumneaei. Aproape toată viața a fost director, profesor de istorie și inspector. A lucrat în învățământ până aproape de pensie și a spus că dacă ar trebui să își aleagă iar o profesie pa care să o urmeze în viață, cu siguranță ar fi aceeași, chiar dacă atunci când era mică își dorea să devină balerină sau preoteasă.

Persoanelor mai în vârstă le este greu să facă față atâtor schimbări, dar dumneaei ne-a demonstrate contrariul, reușind să își convingă mintea să rămână tânără, afirmând că  învățământul trebuie adaptat schimbărilor din societate. Datorită memoriei incredibil de bune, pe care o are, ne-a povestit foarte multe lucruri interesante din perioada în care a copilărit și a crescut. Dumneaei a mărturisit că i-a plăcut să lucreze în școală în acea vreme, deoarece colectivele erau unite precum o familie. Nu spune că acum nu mai este așa, doar că nu mai cunoaște la fel de bine situația școlilor din prezent.

Ce ne-a făcut să apreciem și mai mult acest interviu este faptul că Doamna a reușit să țină pasul cu vremurile. Ne-a declarant că înțelege schimbările prin care a trecut societatea și este de acord cu acest lucru. Dar nu este de acord cu zicala: „Aaah, dar elevii ăștia nu mai sunt ca cei care erau odată!”. Argumentul adus este acesta: „Păi cum să fie, dacă au alt anturaj, dacă situația lor financiară este diferită, au altă cultură, alte mijloace de informare? Nu se pot compara”. Este străbunică și a rămas uimită, într-un sens bun, de judecățile pe care le face nepoata ei din clasa a VI-a. „Generațiile de astăzi sunt născute cu o altă aură decât a mea. Parcă vin cu un alt bagaj”. Referitor la tema alegerii unei profesii, crede că dacă te duci la o facultate ca să fii undeva, nu ca răspuns la o chemare, este cu totul altceva decât să te duci la facultate pentru că îți place ceea ce faci: „La o vârstă fragedă, nu ai o înclinație deosebită spre ceva, dar te formezi pe parcurs”. Crede mult în valorile familiei, educația primită de la mama fiind fundamentală, ea ne învață diferența dintre bine și rău.

Ochii ei au văzut multe lucruri frumoase și triste, dar și suferință și plăcere, iar mintea ei a adunat o cunoaștere pe care mulți și-o doresc. Vorbele ei calde îi învață pe tineri să fie corecți, cinstiți și muncitori. S-a văzut că această întâlnire cu elevii din Suceava i-a prilejuit o reală plăcere, deoarece a răspuns cu mare drag la întrebările lor, ba chiar cu înflăcărare și entuziasm în voce. Un lucru care ne-a marcat din toate cele spuse de doamna Alexandru a fost că profesorul trebuie să-l facă pe elev să înțeleagă nu numai prin vorbe, ci și prin corectitudine.

De asemenea, ne-a povestit și câteva întâmplări din perioada comunistă. Deși a fost o perioadă dificilă, românii tot au găsit momente în care s-au distrat. După o petrecere, au fost găsite în crăpăturile zidurilor liceului bilețele anti-comunisim. Mulți polițiști însoțiți de câini i-au ținut până dimineață, pentru a descoperi a cui este scrisul, dar nu s-a aflat. În acea vreme, dacă o persoană pleca dintr-o țară cu regim comunist, toate rudele sale rămase în țară trebuiau să suporte consecințele, prin aceeași situație a trecut și familia doamnei, după ce sora ei a rămas în Franța, participând la o conferință științifică. Este o persoană înțeleaptă, are răspunsuri la toate întrebările: „Ne-au ținut sub capac și acum se miră de ce nu suntem la fel de evoluați precum alte țări, dar cine ne-a ținut sub picior, sub talpă?”. Spune că perioada comunistă a pus o amprentă negativă cumplită asupra noastră. Ceaușescu era văzut drept o divinitate. Dacă erai bogat, însemna că ești dușmanul poporului. Din perioada revoluției, ține minte că era afară cu nepotul ei și i-a fost strigat să intre în casă, pentru că la televizor era live ce se întâmpla la București. S-a îngrozit foarte tare, deși știa că ceva trebuia să fie făcut. Pe acoperișurile caselor, se aflau mulți lunetiști, gata să tragă în oameni. Într-un tren au fost găsiți teroriști și existau zvonuri cum că fântânile au fost otrăvite. Mare spaimă a mai tras atunci.

Doamna Rodica Alexandru este un idol pentru toți tinerii, un model de corectitudine și voință umană, care s-a ridicat prin muncă, dar și pentru alți profesori care nu își mai înțeleg elevii, nemaifăcând față modernizării și metodelor noi de educare. În caz că cineva vrea să știe mai multe despre acest subiect, trebuie să știe că dânsa a scris o carte în care a povestit detaliat despre experiențele sale de viață, întitulată „Acel timp, acele locuri”.

Un proverb după care și-a urmat viața este: „Nu poți face în viață ce îți place, ci ceea ce poți și trebuie”. La final, îi sfătuiește pe adolescenți să fie corecți în apreciere, muncă, cinste, viață socială și de familie.

Eu cred că trebuie să fim foarte fericiți că avem în România asemenea oameni valoroși, precum doamna Alexandru și că aceste valori, comori ale neamului nostru trebuie descoperite să auzite de către noile generații. Din modul cum ne-a povestit, am fost bucuroși să constatăm că are darul de a povesti, un dar pe care nu îl are toată lumea, după spusele Maitreyiei din romanul „Maitreyi”, scris de Mircea Eliade. Deși ne-a povestit foarte multe, parcă voia să ne spună și mai multe. Aștepta cu nerăbdare următoarele întrebări de la elevi. Suntem bucuroși și onorați că am putut participa la această întâlnire, în care am aflat foarte multe lucruri noi despre o doamnă a învățământului românesc, profesoară de istorie, scriitoare și pictoriță, Rodica Alexandru, despre istoria trăită a poporul roman și valorile eterne.