“Demian” de Herman Hesse

Autorul Articolului: Alice Timofte

Crescând, experimentăm diferite etape ale vieții și ale învățării. Începem prin a folosi cel mai simplu dispozitiv de interogare, „ce”. „Ce este acel lucru care zboară peste mine?” „Ce este această culoare?” „Cum numiți acest lucru?”. Pe măsură ce îmbătrânim, curiozitatea noastră se extinde și, în cele din urmă, „ce este” ajunge  la „de ce”. În acest moment al vieții noastre, devenim conștienți de faptul că răspunsurile erau superficiale și nu au fost niciodată suficiente pentru a ne satisface curiozitatea insațiabilă.

În această etapă suntem cei mai vulnerabili, întrucât o cercetare crescândă ne depășește. Această etapă a motivelor joacă un rol critic în creșterea noastră și în realizarea adevăratului nostru „sine”. Este, fără îndoială, cea mai importantă, dacă nu una dintre etapele esențiale și cruciale ale vieții noastre.

Prin lucrarea sa Demian, câștigătorul Premiului Nobel pentru pace în literatură, Herman Hesse, explorează această temă. În acest roman, un adult, Emil Sinclair, reflectează asupra copilăriei sale. Prin reflecțiile sale, Sinclair își reevaluează acțiunile anterioare și chiar vine cu o explicație sau o analiză a motivului pentru care a acționat așa cum a acționat.

Demian este o carte despre frumusețea și bucuria maturizării. Romanul descrie povestea căutării spirituale a protagonistului. Emil Sinclair este un tânăr care încearcă să își înțeleagă propriile dileme psihologice și abordează această problemă din punct de vedere filosofic. Mulți critici compară romanul cu una dintre cele mai faimoase lucrări ale lui Goethe - "Suferința tânărului Werther".

Din copilărie, Emil simte că trăiește în două lumi. Una este caldă și clară, în care puterea bărbaților și frumusețea feminină sunt apreciate. A doua lume este întunecată, interzisă și rea, dar, în același timp, este atractivă.

La începutul narațiunii, Emil se întâlnește cu cel mai mare băiat din școală, Franz Vorser, un pungaș obraznic ce reușește să îl șantajeze pe protagonist. Deoarece nu avea suficienți bani în pușculița sa, iar Franz ar fi acceptat doar suma integrală, Sinclair este nevoit să fure bani de la părinți. După această faptă, simte că plonjează tot mai mult în lumea întunecată. El este chinuit de coșmaruri și anxietate, devenind din ce în ce mai retras și apatic. Cel de-al doilea discipol al lumii interzise este noul elev al școlii lui Emil, numele său fiind inclus în titlul lui Hesse. Cartea spune că apariția sa este de mare interes pentru toți colegii de clasă, făcându-se remarcat prin inteligența și misterul său. În timpul plimbării, Max Demian îi spune lui Emil propria interpretare a legendei biblice despre Cain și Abel, de unde reiese că Abel este un laș, iar Cain este, de fapt, un om nobil. Pe această bază, prietenia cu Demian devine din ce în ce mai puternică. Emil vede în el un spirit înrudit. Mai ales Sinclair este impresionat de capacitatea lui Demian de a controla oamenii și de a le subordona voinței lui.

Ultima dată când se întâlnesc, Demian îi dă un sărut de rămas bun de la mama sa Eva, iar dimineața următoare dispare. Cu toate acestea, pentru Emil totul s-a schimbat deja. Acum Demian devine o parte din el și, în cele din urmă, este gata să facă o alegere și să meargă pe drumul său.

Sinclair află că, pentru a se înțelege pe deplin, trebuie să îmbrățișeze ambele părți ale spectrului și să respingă tendințele societății de a vedea lucrurile în alb sau negru. Lumea este mult mai largă decât avem tendința să credem. Înțelegerea ei profundă este mesajul cărții lui Hesse, care vine încă o dată să ne releve tainele de lângă noi, pentru care nu avem ochii larg deschiși, nu suntem pregătiți a le înțelege.

Consider că există un Emil Sinclair în noi toți. Ne străbatem drumul nostru știind sau crezând că lucrurile sunt fie negre, fie albe. Cu cât mergem mai departe și pe măsură ce praful se instalează, începem să ne adaptăm într-o lume în care negrul se amestecă cu albul. Două lumi converg, cea a luminii și cea a iluziei. Cartea descrie aceste două lumi ca pe un „Scheinwelt”, un joc de cuvinte care poate însemna oricare dintre cele două. Raționalizăm lucrurile greșite pe care le-am făcut, în timp ce degradăm lucrurile bune pe care le-am realizat. Totul poate fi confuz.

Romanul constă dintr-o introducere și opt capitole, fiecare dintre acestea având un titlu. Prefața este concepută pentru a face cititorul să creadă că Emil este o persoană reală, unul dintre noi. Narațiunea este la persoana întâi, ceea ce demonstrează că opera este în mare parte autobiografică.

Vă recomand cu căldură să intrați în această poveste nemuritoare, fascinantă și plină de misterele căutării sinelui, așa cum am făcut-o eu.