Despre drumul cu maci și ploaia care nu contează

Autorul Articolului: profesor Alla Apopei

De multe ori în viața noastră se întâmplă să avem bucurii surprinzătoare, la care nici nu speram și pe care nici nu le intuiam. La fel este și în cazul momentelor de tristețe, care te învăluie în pânza lor apăsătoare, precum  inamicul neobservat care cucerește o redută, luându-i pe toți prin surprindere. Așa e viața,  un șirag de mărgele, care alternează,  într-o ordine aleatorie, bucuriile, ce se transformă în fulgerătoare momente de fericire, și înfruntările supărătoare care au rolul lor în salbă, făcând-o să strălucească mai intens prin șlefuirea unor asperități, devenind lecții necesare pentru a ne face mai buni, mai umani, mai profunzi și, cu siguranță, mai înțelepți. Dar nu despre tristeți va fi editorialul meu din acest număr, care vine la finalul unei săptămâni trăite intens, cu emoția și bucura lansării revistei noastre, ajunse la majorat, după apariția celor 18 numere consecutive, ci despre călătorie, frumusețe, bucurii –surpriză  și ploaia purificatoare.

La sfârșitul săptămânii trecute am avut de parcurs un drum la București, unul din multele drumuri pe care le facem pentru a fi împreună cu familia, pentru revederea și comunicarea cu cei dragi. Un drum pentru o îmbrățișare, care ne-a lipsit mult în ultimul an. Îmi place să călătoresc, mă liniștește drumul, simt că fac lucrurile să meargă, că viața mea prinde un contur mai clar, atunci când suprapun cele două imagini – a lumii exterioare, pe care o admir prin geamul mașinii, și cea interioară, la care ajung prin gândurile, reflecțiile și proiecțiile mele în timpul călătoriei. Cele mai bune decizii, cele mai realiste planuri și cele mai tainice înțelesuri le-am  cunoscut în timpul călătoriilor mele, care sunt mai mult către mine decât către destinații din lumea reală.

Deși drumul curgea lin, îmi era cunoscut, fiind parcurs de zeci de ori cu mașina mea sprințară, și nimic nu prevestea o călătorie neobișnuită, în scurt timp am înțeles că el va rămâne în memoria mea pentru mult timp, cu numele drumul cu maci. Priveliștea care m-a călăuzit mult timp ca un culoar de foc, la capătul căruia ar fi trebuit să se întâmple ceva mistic, m-a impresionat puternic. Am trecut prin toată gama de trăiri de care este în stare ființa umană: mirare în fața spectacolului divin, macii fiind străjeri misterioși ai căilor noastre prin viață; extaz provocat de incandescența florilor care pătrund în noi și ne mistuie  dorul etern; tristețe la vederea petalelor smulse de vântul care le mângâia și apoi le răpea. Dar peste toate acestea, a dominat sentimentul de bucurie neașteptată pe un drum cunoscut care m- a făcut să opresc mașina și să mă contopesc într-o clipă infinită de pasiune și uitare, o clipă de evadare din lumea reală. Știu sigur că nu a fost un vis, așa cum s-ar crede, ținând cont de legenda pe care o au vechii greci despre această floare magică, cu nume sonor „rhoeas” (roșu), considerată amuletă a iubirii, arătându-ne că macul a fost creat de zeul somnului, Hypnos, pentru a o alina pe Demeter, zeița cerealelor, după răpirea fiicei sale Persephona, de către Hades, zeul infernului. De altfel, Hypnos este înfățișat cu o cunună de maci pe cap sau ținând în mână aceste flori efemere.

Am așteptat cu nerăbdare drumul de întoarcere, pentru a retrăi sentimentele anterioare la reîntâlnirea cu macii mistici de pe marginea drumului. Dar miracolele se întâmplă doar o dată, nu sunt repetitive. O ploaie infinită, care a transformat priveliștea triumfătoare a macului roșu într-o pictură spălăcită, în care totul este vag, iar culorile curg amestecându-se, a șters frumusețea peisajului de odinioară, macii mei falnici fiind identificați prin sporadice puncte roșii care se chinuiau să reziste în șuvoiul de ploaie.

M-am întristat la gândul că nu pot face nimic pentru ei.  Dar, în clipa următoare, am uitat de ploaie. Eram în toiul pregătirilor pentru evenimentul de lansare a revistei noastre (Timpul Alecsandrist) și un mesaj – bucurie a anulat timpul potrivnic de afară. Cortina încețoșată a ploii care tindea să transforme lumea într-o lacustră, ca în poezia lui Bacovia, s-a ridicat la aflarea veștii că unul dintre interviurile revistei, realizat de Iulia Rotaru, talentata elevă din clasa a IX-a E, cu scriitorul Alex Moldovan, a fost introdus ca text- suport, alături de un pasaj din ,,Exuvii” de Simona Popescu, în testul de antrenament numărul 14, cu scopul de a-i pregăti pe elevii de clasa a VIII-a pentru examenul de absolvire a gimnaziului, Evaluarea Națională. La o asemenea recunoaștere a activității noastre la revistă nu s-a așteptat nimeni din echipa redacției. Să fie oare vorba despre drumul cu maci?