Destinul uman față în față cu istoria și valorile morale - ,,Tema pentru acasă”de Nicolae Dabija – romanul recuperării prin iubire și speranță

Autorul Articolului: Delia Simion

“…A fi om în viață e o artă sau un destin?”, această întrebare pusă în grabă de un profesor elevilor săi înainte de a fi arestat de Guvernul URSS, instaurat în grabă în vara anului 1940 în Basarabia, pe atunci teritoriu al României, pentru o faptă pe care nu a comis-o, urma să își primească răspunsul în celălalt capăt al lumii, în taigaua înghețată a Siberiei, lângă o cascadă tainică și într-un lagăr de concentrare.

Opera “Tema pentru acasă”, apărută în 2009, în Republica Moldova, a fost cea mai citită carte a anului 2010, premiată la concursul ,,Chișinăul citește o carte”. Este un roman ce inspiră și dă speranță cititorului la iubire adevărată, ce poate fi găsită în cele mai neașteptate locuri și la cele mai imprevizibile  persoane. Cartea ne sugerează să ne deschidem ochii pentru a cunoaște cu adevărat oamenii cu care interacționăm zilnic.

În paginile romanului lui Nicolae Dabija, scriitor celebru prin creația sa poetică, eseistică și opera în proză, paladin al libertății Moldovei de peste Prut, care a părăsit recent scena literară din Republica Moldova, este prezentată povestea lui Mihai Ulmu, tânăr intelectual, absolvent al Facultății de Litere a Universității din Iași, ce în scurt timp devine romanul de iubire în condiții imposibile al lui Mihai Ulmu și al Mariei Răzeșu. Romanul descrie destinul implacabil al unui profesor de limba și literatura română, iubit de elevii săi de liceu, care este acuzat de trădare după ce  a aruncat tabloul cu Stalin pus în locul lui Eminescu, în clasă. Cu demnitate, părăsește sala de clasă și, discutând calm cu soldații ce îl escortau, a fost dus, după un proces hilar, într-un lagăr de concentrare din Siberia. Ce s-a întâmplat cu clasa lui Ulmu, în lipsa profesorului și a dirigintelui lor? Și-au continuat studiile, au absolvit și și-au văzut de viețile lor, cu excepția elevei Răzeșu, îndrăgostită de profesorul ei. Ghidată de marele sentiment pentru Mihai Ulmu, după absolvirea liceul a plecat în căutarea lui, sub pretextul de a-i înapoia cartea cu poeziile lui Eminescu, împrumutată de la profesor, dar și pentru a-și exprima trăirea puternică.

Maria Răzeșu vine cu un plan de evadare pe care i-l transmite profesorului său, în mod anonim, printr-o bucățică de hârtie. Cei doi se întâlnesc într-o peșteră la miezul nopții și, în lumina dimineții, Mihai își descoperă salvatoarea și se îndrăgostește de ea. Iubirea apare ca o rază de lumină în viața lui mizerabilă, în condițiile umilitoare din lagăr. Nunta lor tainică are loc în taigaua liniștită și uitată de lume, dar visul de fericire a durat doar 7 zile, căci după o săptămână cei doi au fost găsiți și duși înapoi în lagărul de concentrare.

Chiar dacă au fost închiși în lagăre diferite, autoritățile nu au reușit să îi despartă. Acolo, în Siberia înghețată, în cel mai neașteptat loc posibil, ei au descoperit adevărata iubire, lucru ce le-a dat credință și un motiv în plus să nu își piardă cumpătul în închisorile care transformau oamenii în primate, dezumanizându-i.

Într-un final, cei doi reușesc să evadeze din nou împreună, de data aceasta cu un scop primordial, acela de a-și naște copilul în libertate, departe de captivitatea în care au fost forțați să rămână timp de ani de zile. Mihai își aduce propriul copil pe lume, descriind acel moment ca un buchet de sentimente, de la bucurie, mândrie, însuflețire la deznădejde, durere și frică. De libertatea cu care s-a născut copilul său se poate bucura și el, după atâția ani. Acel moment, lângă cascada tainică împreună cu soția sa sfântă și bebelușul lor este clipa în care răspunsul la întrebarea dată elevilor săi este dezvăluit. Da, toți ne naștem sub un destin, dar fiecare poate să își transforme viața, acel destin într-o artă, sacrificându-se în numele iubirii, așa cum a făcut-o Maria Răzeșu, rămânând demn în fața umilințelor și ororilor unui sistem totalitarist, prețuind oamenii și libertatea, așa cum a ales să fie profesorul Mihai Ulmu.

Din păcate, destinul, pe lângă momentele frumoase, poate aduce și moarte. Maria Răzeșu s-a sacrificat pentru copilul său, fiind împușcată în fuga ei spre orfelinatul unde a fost dus pruncul ei, ce suferea de o boală gravă. Sângerând și la un pas de moarte, ea și-a vindecat copilul într-un mod inexplicabil, miraculos, cum numai o mamă ar izbuti.

După câțiva ani, ,,tătuca” Stalin moare (1953) și prizonierii sunt eliberați. Îngrijorările lui Mihai se adeveresc, aflând că soția lui e decedată. Cu inima grea, merge în căutarea fiului său pierdut, pe care îl găsește la un orfelinat mulțumită unui tatuaj cu numele lui făcut de Maria pe mâna băiatului. Cei doi se întorc în Poiana, satul în care Mihai Ulmu l-a părăsit-o în urmă cu 13 ani, ca să înceapă o nouă viață împreună, ca tată și fiu.

Recomand această carte oricui vrea să descopere sensurile unei adevărate iubiri, ale valorilor umane în condiții limită, ale istoriei și ale destinului. Nu am putut să mă despart de ea, fiind scrisă într-un mod captivant, fiecare capitol este introdus de un citat adecvat subiectului pentru a îmbogăți orizontul de cunoaștere al lectorului, dar și pentru a-l provoca la meditație.  Lectura romanului m-a ajutat să îmi deschid ochii la lucrurile ce contează cu adevărat în viață. Fiind în clasa a IX-a, viața mea îmi apare în vagi imagini, așa că rămâne să aflu pe arcurs răspunsul la întrebarea esențială a romanului: ,,A fi om este o artă sau un destin?”