,, Eu sunt Malala” – povestea fetei care a schimbat lumea

Autorul Articolului: Bianca Anton

Elevă în clasa a IX-a E

Cartea “Eu sunt Malala” de Malala Yousafzai este o lucrare autobiografică în care aflăm multe lucruri interesante despre viața luptătoarei pentru drepturile și educația fetelor din Pakistan, în timpul atacurilor talibane din Valea Swat, între anii 2008-2012.

Malala Yousafzai este fiica directorului școlii de fete din satul Swat. De mică, tatăl ei a încurajat-o să se facă auzită, să nu îi fie frică să își exprime opinia (“Malala o să trăiască liberă ca pasărea cerului, le spunea el tuturor.”). Când talibanii ocupă Valea Swat, Malala, în vârstă de 11 ani, decide că trebuie să spună lumii întregi despre situația din țara sa și începe să dea interviuri, luptând pentru dreptul la libertate și la educație (“În 2008, în timp ce valea Swat era atacată, n-am rămas tăcută. Am vorbit pe posturile locale şi naţionale, pe posturile radio şi la ziare – am vorbit tuturor celor care voiau să asculte.”). Această dorință de a fi ascultată și de a ajuta aproape că a costat-o viața, deoarece este împușcată în timp ce se întorcea de la școală cu autobuzul școlii, de către un taliban. Este ajutată de medicii pachistanezi și englezi și are șansa de a se însănătoși, fiind tratată la un spital din Anglia (“Oamenii se rugaseră pentru mine. Dr. Fiona şi dr. Javid şi toţi doctorii şi asistentele din Pakistan şi Anglia îmi salvaseră corpul. Rugăciunile şi sprijinul acestor oameni îmi salvaseră viața. Era uimitor!”), iar dorința ei de a lupta pentru drepturile și educația fetelor creștea în fiecare zi (“Talibanii m-au împuşcat pentru că au vrut să-mi închidă gura. În schimb, acum întreaga lume îmi asculta mesajul.”). După recuperarea grea și îndelungată, la vârsta de 17 ani, Malala este cea mai tânără persoană nominalizată la premiul Nobel pentru Pace, faptele și vorbele ei fiind mai puternice decât mitralierele, elicopterele și tancurile, totodată reprezentând și un simbol al păcii și al dreptății.

Din punctul meu de vedere, această carte nu conturează doar viața Malalei, a cărei voce a fost ascultată de milioane de oameni de pe tot globul pământesc, ci este și un exemplu de curaj, voință, determinare de a schimba sistemul de educație și de a ajuta oamenii să evolueze, să lupte pentru pace și libertate. De asemenea, suportul, încrederea și iubirea oferită de părinți au contat enorm în realizarea visului fetei. Volumul reliefează și importanța credinței  (“Nu ştiam soarta celorlalţi oameni pentru care mă rugam, dar îmi doream ca toţi să trăiască în pace. Şi mai ales în Swat.”), ne familiarizează cu tradiția și cultura islamică a Pakistanului (“În Pakistan, când se naşte un băiat toată lumea sărbătoreşte. Se trag focuri de armă în aer. Se pun daruri în leagănul copilului. Numele băiatului e scris în arborele familiei. Dar când se naşte o fată, nimeni nu vizitează părinţii, iar femeile o compătimesc pe mamă. Tata nu a băgat în seamă aceste obiceiuri. Mi-am văzut numele scris, cu o cerneală albastră strălucitoare, chiar lângă numele bărbaţilor din familia noastră. Numele meu e primul nume de femeie care apărea acolo în trei sute de ani. Când eram mică, îmi fredona mereu un cântec despre faimoasa purtătoare a numelui meu.—Malalai din Maiwand, spunea.”).

Fiind o lucrare autobiografică în care este prezentată viața eroinei în perioada adolescenței, ne uimesc maturitatea, înțelegerea și compasiunea de care dădea dovadă Malala încă de la unsprezece ani. Școala era centrul universului ei și a înțeles, încă de când era copil, că educația este foarte importantă și că fără ea nu se putea descurca în viață (“Eu cred că există tot atâta bine cât există rău, și că de fiecare dată când apare un om rău, Dumnezeu trimite pe lume şi unul bun. Aşa că am decis că era vremea să stăm de vorbă cu Dumnezeu despre problema asta. „Dragă Doamne“, am scris într-o scrisoare. „Tu ştii că există copii obligaţi să muncească la gropile de gunoi?“ M-am oprit. Fireşte că ştia. Apoi mi-am dat seama că el era cel care vrusese să-i văd. Îmi arăta ce fel de viață aș avea dacă nu m-aș duce la școală.”). După ce talibanii au ocupat Valea Swat, Malala nu a încetat să meargă la școală, dorința de a învăța si de a primi o educație bună era mult mai mare decât frica de talibani. Din acest motiv, consider că ar trebui să fim mult mai recunoscători și bucuroși  pentru că avem acces la o educație aleasă, să nu tratăm școala cu dezinteres.  Voința și lupta fetei pentru a merge la școală sunt un exemplu pentru noi, mai ales în această perioadă de învățare on-line, care ne responsabilizează mai mult. Și Malala a trecut prin vremuri grele pentru a-și continua studiile. Și noi, astăzi, aducem școala în casa noastră pentru a ne bucura de toate tainile cunoașterii pe care ni le împărtășesc profesorii, căci, așa cum afirmă și eroina cărții: “Un copil, un profesor, un stilou, o carte pot schimba lumea”.

În concluzie, cartea “Eu sunt Malala” surprinde curajul de a lupta prin cuvinte și atitudine, dorința de schimbare, importanța credinței și a educației, dar și suportul și iubirea față de semeni. Recomand cu drag această carte oricui, indiferent de vârstă, fiind una dintre cele mai frumoase și interesante cărți citite de mine până acum.