“Fata cu palton albastru” de Monica Hesse sau poveste despre bravura unei tinere „găsitoare”

Autorul Articolului: Teodora Iacob

Cei ce au citit și îndrăgit „Hoțul de cărți" (de Markus Zusak), „Bibliotecara de la Auschwitz" (de Antonio G. Iturbe) sau „Un băiat pe lista lui Schindler" (de Leon Leyson), vor avea parte de o reală plăcere  făcând cunoștință cu Hanneke, lăsându-se prinși într-un păienjeniș de mistere legate de dragoste, război și relații comerciale de pe piața neagră, descoperind consecințele devastatoare ale celui de-al Doilea Război Mondial asupra Amsterdamului și înțelegând ce înseamnă curajul, gelozia, suferința și durerea, prin ochii unei luptătoare, aruncată de propriul destin în mijlocul unei țesături prea complicate pentru acele vremuri insuportabile.

Romanul prezintă povestea unei tinere olandeze, o blondă cu ochi verzi, "perfectă pentru afișele naziștilor", de doar 18 ani, pe nume Hanneke. Aceasta, provenind dintr-o familie de condiție modestă, cu o mamă profesoară de pian și un tată traducător, semiparalizat, este nevoită să muncească, în loc să își continue studiile la universitate. Locul de muncă nu este plăcut, la fel ca viața în perioada războiului. Hanneke este ajutor într-o firmă de pompe funebre, dar, de fapt, ocupația sa principală este de traficantă pe piața neagră, o activitate condusă de șeful ei, domnul Kreuk. Tânara nu se consideră însă traficantă în adevăratul sens al cuvântului, ci, mai degrabă, o „găsitoare”. Ascunzând activitățile reale de părinți, marcată de o dramă personală – moartea iubitului său, Bas, înrolat voluntar la 17 ani în marină – și în absența prietenei cele mai bune, Elsbeth, căsătorită cu inamicul, întruchipat de Rolf, un soldat german care se declară împotriva războiului, existența lui Hanneke nu mai este cea a unei adolescente, ci a fost prematur transformată în viața unui adult dedicat înfruntării naziștilor.

Cu ocazia unei livrări cotidiene, doamna Janssen, o bătrânica văduvă și proaspăt îndurerată în urma morții fiului – Jan - , îi cere lui Hanneke să găsească o persoană. Speriată de anvergura rugăminții, eroina ajunge totuși la concluzia că bătrâna “nu e periculoasă – doar singură” și confruntându-se cu o problemă majoră - “Poliția nu poate găsi pe cineva care se presupune că nu există. […] Persoana lipsă este o fată evreică, explică doamna Janssen. Trebuie s-o găsești până n-o dibuiesc naziștii.” - Hanneke tinde să refuze cerința, dar pe nesimțite, lăsându-se pradă unor sentimente antagonice, îi cere detalii despre subiectul căutării. În minte îi revine permanent propria filosofie de viață: „ Supraviețuirea are prioritate.” Privind această misiune ca pe un mod de a-și răscumpăra vina pentru dispariția lui Bas, Hanneke se regăsește într-un vârtej de evenimente și devine mai mult fără voia ei parte activă a Rezistenței.

Pentru a o căuta pe Mirjam, despre care nu știa decât amănuntele cuprinse în descrierea sumară a vestimentației din ziua plecării, oferită de doamna Janssen: “O fustă maronie. O bluză crem. Și paltonașul ei. […] Era albastru. […] Mai degrabă albastrul cerului. Într-o zi cu soare. Cu două rânduri de nasturi de argint.”, Hanneke parcurge o întreagă aventură. 

Precum ne relevă și titlul, acest palton de o culoare neobișnuită pentru griul belicos predominant este fondul cromatic al discursului narativ. Albastrul nobil care o individualizează pe Mirjam, copila evaporată fără urmă din ascunzișul doamnei Janssen, într-o perioadă când evreilor nu le era îngăduit nici măcar să se piardă, este ca o vibrație ce conferă textului o amprentă stilistică unică.

Din punct de vedere naratologic, deznodământul implică cristalizarea lanțului de întâmplări, rezolvarea misterului dispariției lui Mirjam. Din perspectiva receptării, cum orice lector interesat, aidoma unui miner care lucrează căutând giuvaiere sub scoarța terestră, cercetează, cu fiecare întoarcere de filă, și extrage lecții, sugestii, idei, mesaje, spre a se îmbogăți pe sine, finalul este prilejul clarificării unor concluzii și a unor impresii pe baza cărții. Astfel, se observă că povestea este despre curajul nemaipomenit al unei fete, aflate la granița dintre două vârste, despre smulgerea de către soarta nemiloasă a unei mlădițe tinere de iubire, despre angajarea aproape necugetată a unei ființe în salvarea alteia, sfidând politica antisemită impusă de ocupația nazistă și făcând sacrificiu după sacrificiu.

Elocventă pentru organizarea captivantă a discursului este și relația incipit-final (da, cea despre care se menționează adesea în cadrul orelor de limba română – simetrie compozițională, circularitate narativă, „Ion”, „Moara cu noroc” etc., etc. -, dar în „Fata cu palton albastru” nu e chiar așa), care punctează povestea de dragoste dintre Bas și Hanneke. Iubirea este una adolescentină, dar are o funcție modelatoare de ambele părți. În prolog, naratorul omniscient și omniprezent surpinde regretul lui Hanneke (într-o ipostază mult mai matură) că nu a apucat să îi mărturisească băiatului reciprocitatea iubirii dintre ei.

O lectură pentru o după-amiază liniștită de februarie, potrivită pentru orice amator de istorisiri palpitante, „Fata cu palton albastru” depășește, prin cursivitatea scriiturii, prin acuratețea consemnării detaliului istoric și prin frumusețea tratării unor teme veșnic de actualitate, categoria de vârstă 14+ în care este așezată!

Sursa Imaginii: carturesti.ro