FLOARE-DE-COLȚ

Autorul Articolului: Alexandru-Victor Crețiu, clasa a 7-a C
Este o specie de plantă erbacee, reprezentativă pentru vegetația de munte. Tulpina are în vârf mai multe flori mici, galbene, înconjurate de mai multe petale albe cu o dispunere stelară. Floarea-de-colț este foarte frumoasă și destul de rară, fiind declarată o specie protejată de lege, ca monument al naturii (așa cum se explică în Dicționarul Enciclopedic Român).
Cred că, pornind de la această rară floare, Tabăra de la Durău, din județul Neamț, a primit numele de „Floare de colț“.
Vreau să vă spun că am așteptat doi ani (și din cauza pandemiei) ca să-mi vină rândul să ajung în această tabără atât de apreciată.
Pe data de 8 august, anul acesta, am poposit într-o zonă foarte căutată de turiști, la Durău, unde aerul este curat, față de poluarea cu care „ne-am obișnuit“. Nu întâmplător, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a ales acest loc în care să fie și o tabără pentru noi, copiii. Consider că este o preocupare sfântă față de noi, cei mici.
Eu personal îi mulțumesc și mamei mele care a acceptat și mi-a plătit tabăra.
În tabără am observat preocuparea de a fi totul bine organizat. Toți copiii au fost împărțiți pe grupe, iar de fiecare grupă răspundea câte un animator, eu avându-l repartizat pe tânărul Alexandru Gurău.
Toată Tabăra era coordonată de Părintele Daniel Dosoftei.
S-a implicat mult și tânăra Daniela Palade.
Ce mai, organizare ca la carte!
Să începem cu masa: meniul ales a fost excelent.
Cazarea: super, în condiții de hotel, la „Pelerinul“.
Distracția: la mare înălțime, cu un program foarte atractiv.
Primirea a fost neașteptată pentru mine, cu căldurosul „Bine ați venit în Tabăra «Floare de colț»!“. Animatorii au dansat și au strigat cu toată puterea lor: „Bine ați venit în Tabăra Floare de colț!“
Eu am fost cazat în cameră cu un băiat din Botoșani, Cristi îl chema și era în clasa a VIII-a.
Am predat adeverințele medicale, am servit masa de seară și, să fiu sincer, mi-a plăcut, a fost gustoasă. Apoi ne-am jucat mult și mi-a venit în gând să numesc Tabăra „Floare de râs în hohote“.
În altă zi, după micul dejun, care mi-a plăcut, a fost organizat Atelierul de orientare, unde am învățat cum să „nordăm“ o busolă, după care a urmat un joc distractiv numit Durăuball. Se poate juca doar cu mâinile, într-un țarc. Tot ce ai de făcut este să nu atingi mingea de două ori și să nu te lași lovit de aceasta.
A urmat jocul „Veverița zburătoare“, un swing la înălțime, eu simțind ceva frică; s-a continuat cu activitatea de teambuilding.
Într-o seară, după cină, s-a organizat, în plină noapte, o drumeție de orientare, în care trebuia să găsim niște steaguri, după care a urmat din nou un program de distracție.
Partea amuzantă este că am fost prins de animatorii care patrulau noaptea pe holurile hotelului, ei fiind vigilenți în legătură cu respectarea programului de somn.
Da, distracția mână-n mână cu buna măsură.
Cea mai frumoasă drumeție a fost la Cascada „Duruitoarea“, înaltă de 25 de metri. Recunosc, a fost frumoasă pe măsura dificultății și a lungimii drumului…

În altă zi, după micul dejun, care mi-a plăcut foarte mult, a fost organizat Atelierul „Întreabă Preotul“ la care, cine a dorit s-a spovedit, iar a doua zi s-a și împărtășit.
A urmat Parcul de aventură. Desigur, ca la orice activitate, am fost mai întâi instruiți. Ne-am dat pe tiroliană, după care am fost lăsați să ne alegem trasee, trecând prin tot felul de obstacole, chiar dacă ne-a prins ploaia. Am învățat să supraviețuim în natură.
Seara a urmat muzică și dans, fiind o petrecere minunată.
În fiecare dimineață, Alex, care era ca un fel de diriginte, ne prezenta Programul zilei.
Am mers în Parcul de cățărat și apoi pe lacul Izvorul Muntelui, cu caiacul. A fost tare amuzant cu bărcile. Ca să faci stânga, trebuia să vâslești dreapta și invers, ceea ce eu nu știam până atunci. Am și înotat, apa fiind destul de rece.
Cel mai tare moment a fost seara de dinainte de plecare. Am vizionat filmulețul la care videograful a lucrat în toate aceste zile; a urmat o piesă de teatru în „Seara Talentelor“; s-a făcut focul de tabără unde am cântat cu toții și am copt bezele.
A fost o seară de vis!
O tabără de neuitat!
Sincer, nu-mi venea să cred că urma să mă întorc acasă. La Revedere, Tabără dragă!

Răspunsuri