Ante-TV

Teodora Iacob este elevă în clasa a XI-a A, implicată în tot ceea ce înseamnă studiu și cunoaștere, deținătoare a nenumărate premii școlare, dar, mai ales, deținătoarea unui spirit mobilizator care o transformă într-un model și pentru redacția revistei Timpul Alecsandrist. După ce ne-a obișnuit cu subtilele sale recenzii, cu articolele documentate despre teme atât de variate, astăzi ne oferă ipostaza creatoare a unei tinere care stăpânește condeiul, cu talent și ingeniozitate.

Este opt dimineața, îmi mănânc micul-dejun și mă gândesc la ziua de luni ce îmi stă în față. Deschid radio-ul, pentru a auzi ceva actualități. Aș mărturisi că sunt dimineți în care mă plictisesc să aud vocile lipsite de inflexiuni ale crainicilor, dar radio-ul este cea mai interesantă formă de media la care avem acces. Apreciez, așadar, concizia și claritatea știrilor prezentate audio, în comparație cu ziarele care sunt pline de articole lungi, ce ar putea fi lesne îmbunătățite după acel principiu maiorescian aplicat poeziilor – „o mai mare repejune a mișcării ideilor” -, dar nimeni nu se gândește la îmbunătățiri... prin intermediul postului unic de radio al țării, oamenii primesc informațiile necesare traiului cotidian, tinerii ascultă muzică, iar bătrânii și copiii au programe de teatru radiofonic, când restul ascultătorilor muncesc. Cu toate acestea, radio-ul nu este sursa recomandată de informare și divertisment. Nimic nu este mai de încredere decât publicațiile oficiale, pe care le găsești frumos așezate pe pervaz, lângă ușă sau în cutia poștală și de unde poți afla fără efort ce se mai întâmplă la nivel politic, ce legi cu aplicabilitate esențială au mai fost adoptate, ce spectacole sunt puse în scenă la Teatrul Național, când iau elevii vacanță și când merg la școală, ce medalii au mai obținut sportivii naționali prin străinătate și așa mai departe, în funcție de preferințe și interese.

Mă pornesc de acasă. În tramvai, aud fugitiv discuția dintre câțiva tineri, pare-se echipați de ștrand, căci e august:

-  Nu știu, Cristi, eu nu îmi fac abonament la revista aia pentru tineri, pentru că mi se pare cam scump, dar nu neg că promit interviuri atractive și reportaje cu iz exotic. Am auzit că o echipă de reporteri a plecat în Africa să urmărească animalele din savană în habitatul lor natural.

-  Măi, Mihai, eu aș fi dispus să împărțim banii de abonament și să citim împreună articolele. Personal mi se par foarte interesante, dar aș vrea și să economisesc pentru un nou aparat de radio.

- Ce aparat de radio? Credeam că ai deja unul funcțional.

- Nu, Sonia, l-am vândut săptămâna trecută, când l-am văzut la magazinul de electronice pe ăsta de care vă spuneam mai devreme. Și să știți că e foarte calitativ, plus că prinde frecvențele din toată Europa. E o investiție bună, mai ales că revista aia pe care trebuia să o citim lunar la geografie se închide și ne luăm banii înapoi pe ultimul număr plătit în avans. Nu mai spun de numerele viitoare pe care nu le mai plătim...

- Sună fain, mai bine aș strânge și eu bani, că ăla vechi nu ne mai ajunge în familie. Eu vreau să ascult ceva, ai mei altceva, bunicul îl dă la maximum să audă și oricum vrea altceva. zise râzând o altă fată din grup. Apropo, toate posturile din Europa, zici? Cred că ar fi bine să mă apuc de bulgară și maghiară, poate aflăm și noi chestii de ultimă oră și cine știe, impresionăm cu știrile înaintea tuturor...

Cobor cu o stație înainte de locul meu de muncă ca să admir priveliștea de pe străzile primitoare ale capitalei. Las în umbră discuția aceea puerilă, copii boemi...

Îmi place să ma plimb și să mă conectez cu orașul meu. Dau peste tot felul de afișe care de care mai colorate. Unul îmi sare în ochi, negreșit. Este despre o dezbatere pe marginea unei așa-zise noi invenții. Un fel de aparat radio care ar putea transmite imagini... Nu înțeleg prea bine explicațiile succinte oferite acolo, tehnica nefiind punctul meu forte, dar decid să sun la numărul acela de telefon cu proxima ocazie, adică peste vreo două străzi la cabina telefonică din fața judecătoriei. Sun, îmi răspunde o domnișoară entuziasmată care se prezintă ca ingineră și îmi rezerv un loc. E vineri, ceea ce e perfect. Pe drumul care mi-a mai rămas reflectez la cum se schimbă de fapt lumea în care trăim și încerc să îmi dau seama cât de eficientă ar fi o asemnea transmitere a știrilor și poate chiar a pieselor de teatru ... vise, cred că m-am lăsat contaminată de spiritul adolescentin.  Ajung la serviciu și, îngropată în muncă, uit de radio, invenții și ziare.