Interviu-Adrian Christescu

Autorul Articolului: Ștefan Daniel Nastas

1. Domnule Adrian Christescu, am mai avut bucuria unui dialog cu dumneavoastră, atunci când ați acceptat să fiți “o carte vie” pentru elevii alecsandriști, Pentru cititorii noștri, vom aminti că ne-ați vorbit despre activitatea de antreprenor, dar si despre identitatea dumneavoastră de scriitor. De atunci însă a apărut o noutate, Editura “Lebăda Neagră”, deloc surprinzătoare, cred, având în vedere pasiunile tocmai amintite. Totuși, cum v-ați decis să o înființați?

Când am văzut cât de puțină implicare și dragoste de carte este în editurile de azi, am zis că pot să fac ceva mai bine. M-am gândit că ale mele cărți au o șansă față de ale editurilor care nu urmăresc promovarea autorilor lor. Astfel pot ajuta scriitori români, aflați la început de drum, să devină cunoscuți și să depășească tratamentul la care sunt supuși. În România, cultura se practică într-un cerc restrâns și sunt doar câțiva scriitori în vogă care sunt citiți. Eu sunt o alternativă, mai ales că eu sunt antreprenor, consider că editura este un bussiness care deocamdată toacă bani, dar într-un viitor apropiat s-ar putea să înceapă să producă bani.

2.Ce aduce nou editura dumneavoastră pe piața de carte?

În general, literatură germană, italiană, franceză și persoane absolut noi cum ar fi Oriana Falacci, cel mai mare reporter de război din istoria recentă a Europei. Ea a scris despre Războiul din Coreea, Războiul din Vietnam, Războiul din Liban, Primul Război din Golf și despre multe alte zone lovite de războaie. A luat interviuri unor personalități foarte influente ale secolului trecut, cum ar fi Indira Gandhi, Yasser Arafat sau Henry Kissinger. Dar avea o mare problemă: nu era corectă din punct de vedere politic. A scos o carte în care atenționa asupra islamismului, iar din acel moment nu i-au mai fost publicate cărțile. Mai avem pe Sebastian Fitzek, despre care se spune că ar fi ”Stephen King al Germaniei” , apoi pe Alex North, seria lui Volker Kutscher, ”Cazurile inspectorului Gereon Rath”, după care s-a făcut un serial intitulat Babylon Berlin, un succes imens pe platformele de streaming, cel mai scump serial făcut de cinematografia germană. Jan Cornelius, scriitor german de origine română, Jurnal de pandemie, el e un geniu în a-și promova cartea, în special pe pagina sa de Facebook. În următoarele 3 luni vor veni în jur de 20 de titluri. Am lucrat cu cutia de viteze moartă, din cauza lockdown-ului în 2020, dar între timp ne-am revenit.

3.Care este cel mai dificil, dar și cel mai frumos aspect în muncii într-o editură?

Cartea. În momentul în care iese cartea, rupi ambalajul de hârtie cartonată și te simți ca și cum s-ar fi născut un copil, cu ajutorul tău. Atunci când știi că a intrat în lume datorită ție, când știi că ai lucrat cu autorii cărților, că a trebuit să cumperi drepturile de autor, să redactezi, să faci corectura, apoi să tehnoredactezi, să faci coperta, cuvântul înainte și multe alte procese complicate. O adevărată provocare este să știi cum să îi evidențiezi atuurile. Coperta, mai ales, trebuie să spună ceva despre cartea în sine și să îți placă, chiar dacă nu știi exact de ce. Noi credem că ale noastre cărți arată bine și sunt ceea ce trebuie, dar lăsăm cititorii să decidă asta.

4.Care sunt scriitorii pe care îi admirați cel mai mult și care dintre ei au avut o influență substanțială asupra dumneavoastră?

Dacă ar fi să discutăm despre scriitorii mei preferați, ar trebui să îi luăm pe decade și v-aș lua măcar jumătate de oră. În copilărie mi-au plăcut Karl May, Jules Verne, Jack London, Michel Zévaco. În anii 1990 am început să îi citesc pe Eliade, Cioran, Pleșu, apoi Umberto Eco și în general am citit cât am putut de mult. Secretul cititorului în comparație cu un om care nu citește este fericirea, pentru că citind o carte, ai o altă viață, poți să ai aventuri, decepții, speranțe care te însoțesc de-a lungul rândurilor și astfel trăiești mii de vieți într-una singură. Ăsta este secretul nostru, al cititorilor.

5.Știm că ați publicat proză, dramaturgie, memorialistică, genuri foarte diverse. Când ați început să scrieți și care este starea de care are nevoie scriitorul Adrian Christescu?

Prima mea carte a apărut la 43 de ani, în 2011. Eu am început să scriu de pe la 38 de ani. Fiind un foarte bun povestitor, prietenii m-au încurajat să îmi aștern toate poveștile pe hârtie. Am avut un prieten care culegea povestiri pentru o carte despre armată, invitându-mă și pe mine să scriu. Așa că m-am dus la mine în pod, m-am apucat la ora 8 seara și am stat până la 5 dimineața să scriu o povestire de 12 pagini. Înainte mai scrisesem 3 sau 4 ani de zile la Ziua de iași, iar activitatea de a  face un articol odată pe săptămână vineri la ora 16:00 indiferent de unde ești sau ce faci, te disciplinează. Ulterior a venit provocarea prozei scurte, apoi un roman, ”Destinul lupului singuratic” care s-a vândut destul de bine, ”Hotelul amintirilor”, proză scurtă, teatru, iar împreună cu unchiul meu am scos o am realizat un volum de amintiri pe baza unui interviu cu actorul Constantin Dinulescu. În pandemie am scris o piesă de teatru, care este o comedie bulevardieră. Iar o continuare a cărții ”Destinul lupului singuratic”, ”Umbra lui Rafael” este disponibilă de săptămâna asta, e un thriller care continuă cartea și eu consider că e mai bună decât prima, fiindcă la fel ca orice om, și eu sunt supus învățării.

6.Ce ați prefera: să aveți mai multe răspunsuri și mai puține întrebări sau să aveți mai multe întrebări și mai puține răspunsuri? De ce?

În momentul în care aș avea mai multe răspunsuri decât întrebări, aș fi cam imbecil, pentru că nu poți să dai răspunsuri unor întrebări care nu există și nu pot fi mai multe răspunsuri la aceeași întrebare. Deci fiecare întrebare este în căutarea unui răspuns. Așadar, întrebări sunt, dar răspunsuri sunt în măsura în care te destoinicești să le afli.