Interviu - Andronache Mihai

Autorul Articolului: Teodora Iacob

Domnul economist Andronache Mihai a făcut parte dintre elevii ultimelor generații care au absolvit Liceul Comercial de Băieți Iași, înainte ca acesta să fie transformat de comuniști în Școala Tehnică de Administrație Economică de băieți nr. 1 Iași și a fost martorul istoriei pe care astăzi noi o studiem la școală. Anul acesta, datorită muncii de documentare a doamnei profesoare Ioana Chiruță, care a realizat istoricul Liceului „Vasile Alecsandri”, a aflat și domnul Andronache la venerabila vârstă de 93 de ani că este, într-un fel, alecsandrist. Mulțumindu-i din suflet pentru timpul acordat nouă și pentru că ne-a povestit, ca pe o lecție frumoasă, viața dumnealui, vă invit să trageți cu ochiul în viața unui elev de la Liceul Comercial de Băieți Iași!

T.I.: Cum ați ajuns elev la Liceul Comercial de Băieți Iași?

M.A.: Ca să încep cu începuturile, eu m-am născut pe 8 iulie 1928 în Vaslui, ca cel mai mic dintre cei șase copii, diferența de vârstă dintre mine și frații și surorile mele fiind de circa 20 de ani. Am făcut gimnaziul la Vaslui, iar, în acest timp, tata a pășit spre cealaltă lume, mama rămânând văduvă și chinuindu-se cu toate cheltuielile de întreținere a casei și a familiei. Pentru că nu exista altă soluție ca eu să-mi continui studiile, am fost trimis la surorile mele, care erau deja căsătorite în Iași, unde avea să stau în gazdă și să termin liceul. Așa am ajuns să mă înscriu la Liceul Comercial de Băieți, situat în centrul urbei. Școala era fără internat, singurul liceu de care îmi aduc aminte că avea pe atunci internat era chiar denumit astfel Liceul Internat („C. Negruzzi”). Deși atât mâncarea, cât și îmbrăcămintea sau încălțămintea se obțineau pe bază de bonuri, stând la surorile mele, eu nu am avut niciodată grija zilei de mâine, nu am suferit de foame, îmi primeam rechizitele și îmi vedeam de școală, deoarece îmi doream și eu, în viitor, o slujbă stabilă, o familie și un venit bun. Nu aveam o uniformă obligatorie, fiindcă nu erau destui bani la buget, dar ni se spunea să ne îmbrăcăm în nuanțe de maro și obligatoriu purtam în piept numerele matricole. Caietele, stiloul și cărțile le țineam într-o servietă neagră pe care o luam dimineața în grabă, când plecam pe jos, din Str. Clopotari până la liceu. Țin minte că atunci când am mers pentru prima dată la noul liceu am fost impresionat de grandoarea și eleganța clădirii, de coridoarele largi, de clasele cu tavan înalt și miros subtil de cretă și de ferestrele prin care intra foarte multă lumină. Sălile erau foarte mari, dar îngrijitorul reușea mereu să le încălzească bine iarna, cu sobe pe lemn.

T.I.: Ce obiecte se predau la un liceu comercial în acea perioadă?  Sistemul de evaluare și de notare era asemănător cu cel actual?

M.A.: Materiile erau cele obișnuite - Istorie, Geografie, Limba Română, Limba Rusă, Limba Germană, Sport, Matematică -, dar pe lângă acestea aveam Contabilitate Generală și Drept. Religie am studiat cu un preot doar în primii ani. Pe toate în afară de sport, le făceam în sala noastră de clasă. Sportul se făcea în curtea școlii, iar iarna nu prea se făcea. Oricum, ca și acum, mulți veneau cu certificate medicale că nu pot să facă sportul deloc.

Notele erau de la 1 la 10, nu le-am prins pe cele până la 5. Erau trecute cu sfințenie în carnetele de note și în catalogul mare. Fiind la liceu, nu mai aveam, ca în gimnaziu, festivități de premiere la final de an școlar sau de începere a anului la 15 septembrie. Prima zi de școală și ultima erau, pur și simplu, zile obișnuite. Evaluarea se făcea mai mult oral, dar dădeam din când în când extemporale și o dată la câteva luni teze la Limba Română, Matematică, Contabilitate Generală, Drept. Nu era greu să obții note mari, pentru că nu aveam prea multe manuale, iar profesorii dictau tot ceea ce noi trebuia să învățăm la punct și virgulă. Țin minte că profesorul de drept avea o metodă diferită de a asculta elevii. Ne scotea câte 6 în fața tablei și punea o întrebare, dacă primul nu știa răspunsul, aceasta continua până când cineva răspundea corect, atunci schimba întrebarea și cei care nu știau primeau 4. La Limba Română știu că nu studiam literatură în detaliu, ci ne ocupam foarte mult de ortografie și corectitudine gramaticală, adică încă aveam evaluare din scrierea după dictare la liceu.

T.I.: V-a influențat în vreun fel faptul că ați făcut parte dintr-un colectiv exclusiv de băieți? Cum vă înțelegeați cu ceilalți elevi?

M.A.: Nu aș putea spune că m-a afectat sau ajutat în vreun mod. Ne obișnuiserăm cu toții că eram doar băieți și că fetele mergeau la alte școli. Țin minte că mulți dintre colegi aveau prietene, care învățau spre exemplu la Școala „Oltea Doamna”, și ne întâlneam din când în când și cu fete de vârsta noastră.

În clasă eram circa 30 de elevi și ne înțelegeam destul de bine, cum se întâmplă între tineri și în ziua de astăzi. Eu eram mai degrabă timid, așa că petreceam cele mai multe pauze în clasă, împreună cu doi băieți care îmi erau vecini și cu care parcurgem pe jos mereu drumul acasă-școală. Câteodată mergeam la biblioteca școlii care era o sală mare ticsită de cărți. În pauză, ni se permitea și să ieșim în curte, totuşi niciodată în afara perimetrului liceului.

T.I.: Cum erau regulamentele dintr-o școală de atunci? Ați avut în generația dumneavoastră cazuri de indisciplină gravă?

M.A.: Din fericire, nu existau pedepse fizice la liceu. Elevii erau, în general, cuminți și ascultători, iar regulile nu erau exagerat de stricte. Nu am avut cazuri de exmatriculare sau de scăderea notei la purtare, din ce știu eu, dar, atunci, nu doar respectam profesorii foarte mult, ci ne era și teamă de ei, astfel că evitam să creăm orice fel de inconveniente. Mai mult de atât, ar fi fost o rușine pentru familiile noastre să nu fim serioși la școală. Cei mai mulți dintre colegii mei erau din familii ieșene bune, cu părinți care își permiteau ușor să îi țină la școală, dar erau și alții care nu dispuneau de atât de multe și trebuiau, realmente, să se bucure de oportunitatea de a studia.

T.I.: Care era relația profesor-elev? Aveați vreun dascăl mai apropiat de dumneavoastră?

M.A.: Cred că relația de atunci era una bazată pe stimă, dar și pe frică, pentru că profesorul avea o autoritate neștirbită. Cei mai mulți dintre dumnealor erau în vârstă, dascăli cu experiență. Se îmbrăcau elegant, atât doamnele profesoare, cât și domnii profesori. Încercam să îi evităm pe holuri sau prin oraș, dar, dacă se întâmpla să îi vedem, salutam cu respect și ne vedeam de treabă.

Nu cred că aveam profesori mai apropiați sau nu. Cu toții erau mai reci, dar unii erau și foarte exigenți, pe când alții erau blânzi. Directorul liceului în acea perioadă, domnul Toderașcu Vasile, profesorul nostru de contabilitate generală, era un om foarte blajin, înalt, zvelt și cu părul cărunt. Era un pedagog excelent. Cu toții înțelegeam ceea ce ne explica și așteptam ora dumnealui cu nerăbdare. Dacă ar fi să mă gândesc la singurul profesor care mi-a rămas viu în minte, el ar fi.

T.I.: Ce făcea un tânăr din acea epocă în timpul său liber?

M.A.: În timpul anului școlar, se mai întâmpla să mergem cu clasa și cu dirigintele la muzee. În rest, alte tipuri de excursii nu am mai făcut, nici măcar la teatru sau la operă. Eu am avut norocul de a putea merge cu familia surorii mele la Teatrul Național la toate piesele noi de teatru și, mai apoi, când plecam cu treburi de serviciu la București frecventam și opera și circul. În vacanțe, fiecare elev își găsea activități. Eu am început în ultimii doi ani de liceu să lucrez la trustul Gostat Iași-Botoșani-Vaslui, țineam bilanțuri și contabilitate primară. De acolo reușeam să îmi câștig propriii bani, pe care i-am folosit ca să îmi cumpăr haine, încălțăminte, o bicicletă, un ceas elvețian Tellus. Cu bicicleta aceea am străbătut apoi tot Iașul, iar ceasul s-a defectat când fetele mele erau deja mari.

T.I.: Ce schimbări a adus izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial pentru învățământ?

M.A.: Inițial, nu îmi aduc aminte să fi fost zarvă mare, fiindcă frontul era departe și nu simțeam că ne afectează în mod direct. Treptat, am observat niște schimbări mai mici sau mai mari în cum eram tratați la școală. Spre exemplu, pe lângă asistenta medicală, venea zilnic la școala un medic, primeam prânzul, cu ciorbe și mâncare gătită, zilnic, la ora 12:00, nu mai făceam sportul în curtea școlii. Când încheiasem aproape doi ani de liceu, am aflat că va trebui să plecăm în refugiu în județul Timiș. Așa s-a întâmplat că am fost trimis împreună cu sora mea și familia ei într-un sat din apropierea Timișoarei, unde am stat în gazdă. Pentru pâinea pe care o mâncam acolo și patul pe care închideam ochii noapte de noapte, munceam cu toții, de dis de dimineață și ajutam familia respectivă. În refugiu, nu s-a făcut școală, iar, când m-am întors în Iași, după doi ani, a trebuit să susțin un examen de diferență pentru a fi acceptat în continuare la studii. Când am revenit, școala nu pățise nimic, dar casa era vandalizată, lucrurile pe care le lăsasem în grabă, la plecare, fuseseră furate și a fost destul de greu să ne repunem pe picioare.

T.I.: Considerați că studiind la un liceu cu profil comercial v-a ajutat în carieră?

M.A.: Nu cred că ceva ce am învățat strict la Liceul Comercial am făcut în toții anii de carieră. Cu tristețe, pot să zic că o parte dintre obiecte nu erau, cu adevărat, folositoare. Un alt minus cred că a fost că nu se făcea niciun fel de practică, nu știam ce meserii vom putea avea ulterior și cu toții eram nesiguri la final dacă ne vom găsi un loc de muncă bun. Cu toate acestea, în vremea aceea, nu găseai foarte mulți învățați, așa că a termina liceul și a avea o diplomă de Bacalaureat era o realizare specială. Dacă nu aș fi studiat la Liceul Comercial, poate nu îmi descopeream pasiunea pentru contabilitate, pentru cifre și cert este că nu aș fi putut lucra în domeniul care îmi este acum atât de aproape de suflet.

T.I.: Liceul s-a încheiat, în mod firesc, cu un examen al maturității. Cum se structura Bacalaureatul Comercial pe atunci și cât de greu le era elevilor să îl treacă?

M.A.: Da, am susținut Bacalaureatul Comercial, deși acesta nu era prea diferit de celelalte examene care se susțineau la finalul liceului. Îmi aduc clar aminte că am fost duși la o altă școală, într-o sală imensă, unde am dat probele la Matematică, Limba Română și Limba Rusă sau Limba Germană. Personal am dat examenul la Limba Germană, deși nu aveam un nivel de cunoștințe care mi-ar fi permis să conversez. Trebuie să spun că nu se punea deloc accent pe limbile străine la școală, pentru că nu aveam niciunul dintre noi perspectiva ieșirii din țară.

Nu îmi aduc aminte să mă fi dat peste cap în legătură cu BAC-ul și nici colegii nu se stresau în mod excepțional. L-am privit ca pe o testare pentru care ne-am pregătit majoritar la școală cu profesorii. Drept dovadă, promovabilitatea în clasa mea a fost de 100%. Referitor la cât de util mi-a fost după, pot spune că, de fapt, cariera mea nu a avut tangențe neapărat cu ceea ce acumulasem pentru BAC.

T.I.: Ați lucrat întreaga dumneavoastră viață în domeniul contabilității și nu ați pus capăt pasiunii dumneavoastră decât, cu nesiguranță și dorința de a continua, la respectabila vârstă de 85 de ani. Care a fost secretul longevității, pentru dumneavoastră? 

M.A.: În primul rând, vreau să spun că nu știu să existe o singură rețetă care garantează longevitate, dar sunt sigur că a-ți păstra mintea limpede este esențial. Eu am făcut acest lucru muncid, practicându-mi pasiunea pentru calcule, date exacte, organizare, sintetizare și sistematizare. Desigur, este deosebit de important ca fiecare dintre noi, la tinerețe și apoi de-a lungul vieții, să aibă grijă de sine, să își prețuiască sănătatea și să își antreneze creierul.