Interviu - Prof. univ. dr. Constantin Cucoș

Autorul Articolului: Roxana Crețu

Prof. univ. dr. Constantin Cucoș, profesor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, ne-a făcut marea onoare de a ne împărtăși câteva puncte de vedere referitoare la educație, dar și părerea despre ”școala de acasă”, impusă de pandemia prin care trecem.

Stimate Domnule Profesor, înainte de a porni orice discuție, doresc să vă mulțumesc pentru că ați acceptat invitația noastră și pentru că v-ați rupt din timpul dumneavoastră pentru a discuta despre experiența școlii on-line.

• Ați putea să ne descrieți în câteva cuvinte ce înseamnă această meserie pentru dumneavoastră?

Este o vocație pe care, în parte, am descoperit-o din mers. Desigur, la început am optat pentru perspectiva de a fi profesor. Dar nu profesor pentru viitori profesori. Un timp - patru ani -  am fost profesor la un liceu. O experiență interesantă, binevenită, din care am învățat multe, cum se spune, la firul ierbii: cum să gestionezi o clasă de elevi, cum să te faci înțeles de către elevi mai tineri, dar și mai vârstnici (am predat și la seral, la persoane cu ani mulți înaintea mea), cum să relaționezi cu părinții elevilor, cum să cooperezi cu colegii din cancelarie. Deschiderea de după 90 mi-a oferit prilejul de a veni în învățământul superior și, de atunci, am pășit pe un nou drum, nu diferit, dar cu alte probe, așteptări, sfidări. Ca să vă răspund direct la întrebare, da, profesia m-a împlinit, mi-a creat un rost și multe bucurii.

• Cum ați decis să vă îndreptați spre acest domeniu…pedagogia?

Ca să fiu sincer, a fost o conjugare de decizii - și alții au decis, dar și eu am decis - în legătură cu acest parcurs. Direcționarea inițială o datorez profesorului Adrian Neculau, un spirit vizionar, care a văzut în mine un viitor pedagog. Trebuie spus că filierele de formare în zona psihopedagogică erau desființate, singura linie de pregătire spre pedagogie, psihologie, sociologie, politologie rămăsese filosofia (eu sunt absolvent de Filosofie-Istorie). Cum, după evenimentele de după 89, era nevoie de împrospătarea învățământului superior cu noi direcții de formare și cu persoane calificate, am găsit o cale de acces în perimetrul universitar. Aș menționa - fără falsă modestie, față de generația din care am făcut parte, că majoritatea dintre noi, intrați la facultate printr-o selecție neîntâlnită astăzi, au performat, au ajuns, pe bază de competențe dovedite, în demnități universitare, culturale, administrative deosebite. M-am titularizat, prin concurs, pe un post de asistent la pedagogie, în mai 1990. Preocupări în această zonă avusesem și până atunci, după aceea, an de an, pas cu pas, am încercat să îmi confirm statutul și rolul, urcând toate treptele universitare.

• Cum ați ajuns să predați la Universitatea Alexandru Ioan Cuza? De ce nu ați optat pentru o universitate din alt oraș sau de ce nu, din străinătate?

Fiind format la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, era o chestiune de natură sentimentală și morală de a viza și accepta demnitatea și provocarea de universitar. Drumul spre învățământul superior, în perioada formării mele, era o himeră. Accederea în universitate, ca profesor, era rară și împiedecată de multe frâne. În timpul studiilor, visam să pot ocupa, de pildă, un post la o școală dintr-un sat de munte, cu ulițe din pietriș, peisaje atrăgătoare, oameni gospodari, tradiții deosebite. A fost să îmi pot alege, prin repartiție guvernamentală, un oraș, Vaslui, cu asfalturi, bibliotecă, librării, alea alea. Am fost un norocos, dat fiind că pentru profesori nu se prea iveau posturi în oraș. Am colindat, desigur, și prin alte țări, pe la alte universități, am colaborări și acum, dar consider că mediul meu firesc de manifestare este cel de „acasă”, chiar dacă acesta este „amestecat”, în sensul bun al cuvântului, prin proiecții și idealuri ce sunt purtate de universități, începând cu Republica Moldova și până la centre universitare din Franța, Elveția, Belgia, Italia, Anglia etc.

• Ați simțit vreodată că această profesie nu vi se potrivește?

Nu, absolut deloc. Mă simt deosebit de confortabil într-o astfel de postură. Nu atât din punctul de vedere al intereselor mele, ci din partea preopinenților mei. Simt că rezonez și comunic rezonabil, inclusiv în aceasta perioadă de pandemie, cu studenții și colegii mei. În plus, relaționez cu un public numeros, mai ales cu cadre didactice, direct, prin prezența în școli,  sau prin intermediul rețelelor virtuale.

• Cum v-ați simțit atunci când s-a decis că toată lumea va trebui să-și petreacă timpul în on-line?

La început nu mi-am imaginat dimensiunea și durata acestei comutări de la educația față în față la cea on-line. Credeam ca e o treabă de câteva săptămâni. Am fost luat, ca mulți alții, prin surprindere. Mi-a trebuit cam o lună să intru în noul rol. Mai ales că mă raportam la noile proceduri atât ca profesor, predând studenților mei, cât și ca cercetător pedagog al noilor modalități de livrare a educației.

• Ce v-a surprins plăcut în legătură cu învăţarea de la distanţă?

Faptul că trebuie să pui accentul pe esențial, pe ideile forță, pe structuri ideatice ce au în spate suporturi imagistice sau faptul că poți să faci trimitere foarte rapid către alte seturi de informații livrate tot în spațiul virtual. De asemenea, facilitatea și ușurința conectivității și chiar participarea masivă, din partea studenților, la activități. Surprinzător, clasa virtuală cuprinde mai mulți studenți decât clasa reală de altădată, asta și datorită ușurinței sau disponibilității de a intra în conexiune. Cu acest prilej s-au probat o serie de competențe digitale generale pe care le-am avut sau le-am câștigat între timp.

• Considerați că activitatea de învăţare on-line poate înlocui activitatea „față în față” din sala de clasă?

Nu, în niciun caz. Învățarea online e un fel de „îngânare” parțială a ceea ce se poate face în context real, fizic. Comutarea totală a educației în registrul virtual este de neconceput. Că secvențe ale acesteia pot însoți, acompania, prefața sau ratifica educația obișnuită, e deja aproape un loc comun. Și până acum gesticulații pre-sau post-didactice presupuneau uzanța instrumentarului informatic, de pildă, prin prescripții prin email, trimiteri la informații suplimentare în cyber-spațiu etc. Să nu uităm de un aspect foarte important: învățământul e nu numai instrucție, ci, în primul rând,  educație, construcție de caractere, de persoane. Or, formarea persoanei presupune act concret, influență plenară directă, punere în situație, observare și îndrumare, feed-back complet și imediat, întărire psihocomportamentală etc. Cum pot fi preluate aceste sarcini de medierea instrumentală? Oricât de performate sau sofisticate ar deveni noile tehnologii, ele nu pot sta în locul persoanelor vii, preluându-le din calități sau atribuții cum ar fi spontaneitatea, reactivitatea, creativitatea, înțelegerea, disponibilitatea, bunătatea etc.

• Cum apreciați calitatea sarcinilor de lucru primite on-line?

Apar niște riscuri. Sarcinile de lucru suferă unele modificări în mediul online. Nu se mai poate pune accent pe reproducere de cunoștințe, redare fidelă sau corectă a unor idei etc., dat fiind că profesorul, aflat la distanță, nu poate controla situația de răspuns sau de evaluare a elevului. De aceea, e nevoie ca evaluările să fie centrate pe aplicarea cunoștințelor, punerea lor la treabă, pe procesare cognitivă, pe interpretare, semnificare, integrare a cunoștințelor prin raportare la seturi mai largi de cunoștințe sau în relație cu realitățile faptice.

• Se poate compara școala din zilele noastre cu cea din timpul studenției dumneavoastră?

Școala, ca și lumea, sunt în continuă mișcare. Din anumite puncte de vedere școala a rămas la fel, în sensul că ea asigura informarea și formarea copiilor și tinerilor pe baza unui schimb cultural dintre generații, că e un loc al întâlnirii sociale și forjării comportamentale etc. Din alte puncte de vedere, școala de azi nu mai este ceea ce a fost cândva, dacă ne gândim la integrarea noilor tehnologii, schimbarea culturii instituționale, natura relațiilor dintre actorii antrenați în educație – elevi, profesori, părinți etc. Apoi, noi sunt cunoștințele, modalitățile de livrare sau accesare, trebuințele și aspirațiile elevilor etc. Cu alte cuvinte, apar continuități dar și discontinuități dintre școala de odinioară și școala de astăzi.

• Ce calități considerați că sunt temeinice pentru un bun pedagog?

Să facem distincție dintre un bun profesor și un bun pedagog. Un bun profesor trebuie să dovedească sociabilitate, dragoste și dăruire față de copil, empatie și rezonanță cu nevoile celor din fața lui. Un bun pedagog, adică o persoană care se pricepe la educație, este acel ins care distinge specificitatea acestui fenomen, îl analizează din multiple puncte de vedere, construiește și propune piste viitoare de formare în acord cu anumite contexte, nevoi, perspective. Profesorul bun face, acționează, lucrează cu elevii săi; pedagogul bun gândește, proiectează, vizează căile cele mai bune de realizare a educației.

• Aveți vreun sfat pentru tinerii care ne urmăresc în Revista Timpul?

Să aibă încredere în prezent și în timpul ce va să vină, mai ales că viitorul îl construiesc încă de pe acum, prin felul în care se folosesc de prezent. De asemenea, să devină oameni ai timpului lor, să îl semnifice și să îl marcheze prin plusvaloarea pe care o va aduce fiecare în parte. Să fie curajoși și deschizători de timpuri noi!