Interviu - Irina Margareta Nistor

Autorul Articolului: Ștefana Apopei

Critic de film și traducător, o voce inconfundabilă în lumea cinematografiei, Irina Margareta Nistor este o apariție așteptată pe posturile de radio și televiziune, pentru a împărtăși iubitorilor de film o perspectivă avizată asupra marilor festivaluri ale lumii. Este activă în industria cinematografică din România, participă la festivaluri de film, selectează și jurizează filme și produce emisiuni radio la care are invitați din industria cinematografică și în cadrul cărora promovează o selecție din cele mai bune filme contemporane.  A comentat în direct decernări de la premiile Oscar, de la Cannes, premiile BAFTA, Premiile César. 

1. Cititorii noștri sunt adolescenți, la început de drum, în căutare de modele. Cum era adolescenta Irina Margareta Nistor? Ați avut un model încă de atunci ?

Da, în adolescență îmi doream să ajung prezentatoare TV, deci indirect alesesem pe cineva, dar fără să-i cunosc personal. Abia după ce am intrat la facultate l-am întâlnit pe D.I. Suchianu, care a devenit mentorul meu, fiind cel mai important critic de cinema și care avea și o emisiune TV pe care o urmăream cu sufletul la gura.  

• La ce filme preferați să vă uitați în adolescență?

Ca și acum, la filmele sentimentale, cu umor, fără să fie siropoase.

• Există o întâmplare care v-a adus aproape de lumea filmului?

Era ideea în sine că doar așa pot călători și, prin urmare, pot înșela comunismul, care-mi interzisese dreptul la un pașaport.

• Cunoașteți filmul european și american contemporan, cunoașteți cinematografia românească de astăzi cu tendințele ei. Ce credeți că diferențiază filmul românesc, în contextul filmografiei internaționale?

E greu de vorbit așa, în general. Filmul românesc, recent, e prin excelență unul european cu rare excepții, cum ar fi „La Gomera” al lui Corneliu Porumboiu, o producție universal valabilă.

• Dintre miile de filme pe care le-ați subtitrat, există unul care v-a emoționat cel mai mult?

De subtitrat am subtitrat doar vreo mie (subtitrat înseamnă atunci când scrie jos și trebuie să fii alfabetizat ca să-l poți citi. Există și supratitrat, când sunt mai multe limbi sau când se merge la teatru ori operă).  Eu, de fapt, nu am dublat filmele, sistemul numindu-se voice-over, în sensul că se aude totuși originalul, spre deosebire de animațiile pentru copii, unde mai rămân eventual melodiile în original (vezi multi-premiatul „Soul”/„Suflet”). Cel mai mult m-a emoționat „Dr. Jivago”. Dar preferatul meu rămâne „Casablanca”.

• Se vorbește azi despre industria cinematografică, fără de care nu mai putem imagina lumea prezentului. Cât mai este astăzi cinematografia artă și cât e industrie?

În America e industrie, dar și în India. Există excepții în ambele cazuri, în rest e artă, dar cu spectatori, din păcate, mult mai puțini.

• Credeți că ar fi util să existe în școli un curs de receptare a filmului, având în vedere consumul mare de film în rândul adolescenților?

Fără de îndoială ne străduim de 30 de ani și tot nu se întâmplă. Mi s-a propus recent să fac un manual. Un manual vorbit. Dacă ajunge la bun sfârșit proiectul, de-abia aștept să vi-l prezint. Eventual la Serile Filmului Românesc, unde sunt ambasadoare… cinematografică.

• Care sunt cele mai importante trăsături ale unui critic de film?

Să fie pasionat, să-și iubească meseria, să fie foarte bine documentat și cât mai puțin subiectiv (deși e aproape imposibil).

• Ce sfat le puteţi adresa tinerilor care doresc să urmeze o carieră în cinematografie?

Să vadă filme, dar nu la întâmplare, ci dacă se poate cu o „călăuză”, să aibă o minimă cunoaștere a istoriei de 126 de ani a celei de-a șaptea arte, care în România tocmai a împlinit 125 pe 27 mai (culmea coincidenței tot pe 25 mai, în 2007, a luat Palme d’Or-ul Cristian Mungiu pentru „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”).

Vă mulţumesc mult în numele întregii redacţii !