Interviu-Olga Lucovnicova

Autorul Articolului: Roxana Crețu

Olga Lucovnicova  este o regizoare de film nascută în Republica Moldova, dar care acum locuiește în Belgia. A studiat la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Moldova.  Scurtmetrajul Olgăi Lucovnicova "Nanu Tudor" a câștigat Ursul de Aur la a 71-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, la categoria „cel mai bun scurtmetraj”.

În primul rând, vreau să vă felicit pentru premiul obținut  și pentru filmul realizat! De asemenea, doresc să vă mulțumesc pentru că ați acceptat propunerea mea, pentru timpul acordat și amabilitatea de a oferi alecsandriștilor posibilitatea de a vă cunoaște.

1. Cum ați reușit să vă descoperiți pasiunea pentru film?

La fel ca și istoria cinematografiei, pasiunea mea pentru film a început cu fotografia. La 17 ani am simțit nevoia într-un mediu artistic de exprimare. Atunci părinții m-au susținut, dăruindu-mi o camera profesională și găsindu-mi cursuri de artă fotografică. Astfel am început să lucrez în calitate de fotograf din 2009. Făceam ședințe foto, proiecte fotografice personale și lucram la evenimente. În 2011 am intrat la facultatea de director de imagine film la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. De acolo a început parcursul meu în arta cinematografică.

După primul an de studii, am făcut primul meu scurtmetraj documentar despre verișoara bunicii paterne. A fost prima dată când am vizitat Rusia și în film am încercat să captez și să reprezint spiritul viguros al femeilor din Rusia care m-a frapat. Filmul a fost premiat la Festivalul Internațional de Film Documentar Cronograf din Moldova și acest fapt mi-a dat încredere în abilitățile mele cinematografice.

2. Cum ați reușit să realizați un film care duce după sine durerea traumei din copilărie? Aveți vreun sfat pentru copiii care au fost sau se află  în situația dumneavoastră?

Ultimul film l-am realizat în cadrul programei de studii DocNomads Erasmus Mundus Joint Master Degree în regia filmului documentar. Înainte ca să fac filmul, am realizat un studiu academic despre traume și psihologia copiilor. Acest fapt m-a ajutat să înțeleg procesele complexe psihologice, care se întâmplă în familia mea.

Aș dori să le spun copiilor că adulții nu sunt superiori lor. Ei de asemenea comit greșeli, care trebuie raportate la părinți, cadrelor didactice și instituțiilor specializate. Mai mult curaj, pentru că dacă vrem să trăim într-o lume mai bună, schimbarea trebuie să vină de la noi înșine. Există multe cazuri în istorie în care un om a schimbat viața unei națiuni întregi sau chiar a lumii.

3. În mai multe interviuri ați susținut că o parte a familiei nu a fost de acord cu difuzarea filmului. Ați avut momente când ați vrut să renunțați la film din cauza reacțiilor în familie?

Toate societățile care au trecut prin totalitarism suferă acum de inhibiție și de o teamă adânc înrădăcinată. Aceasta caracterizează și familia mea. Îi înțeleg și încerc să nu mă supăr pe membrii familiei, dar am o viziune diferită și aici căile noastre s-au împrăștiat. Toate schimbările sunt dureroase și necesare în același timp.

Decizia de a face filmul a fost foarte dificilă, dar nu regret o secundă pentru film. Cred că a fost necesar atât pentru mine, cât și pentru societate. Călătoria filmului către festivaluri abia începe, dar a reușit deja să provoace multe discuții și dezbateri.

4. Cum v-ați decis să realizați acest scurtmetraj și cum ați ajuns să concurați cu el la Festivalul de Film de la Berlin? Puteți spune că viața dumneavoastră s-a schimbat  după câștigarea acestui premiu?

Filmul documentar este foarte diferit de ficțiune. La mijloc sunt oameni reali cu istorii personale. În spatele meu sunt multe scurtmetraje documentare despre alți oameni, care și-au deschis sufletul în film. Am ajuns la punctul în care am început să-mi pun întrebări etice, cum este să fii expus în fața camerei. Pentru a înțelege dificultățile prin care trec protagoniștii mei în procesul de filmare, a trebuit să mă pun în locul lor. La urma urmei, nu cereți altora ceea ce nu le puteți da singuri. De aici s-a născut ideea unui film autobiografic. Este un gen nou în filmul documentar, care impune anumite dificultăți tehnice și psihologice. În același timp, realizarea unui film despre un subiect care te îngrijorează foarte mult este un proces surprinzător de inspirațional. Mi-am pus tot sufletul în film.

De câțiva ani visasem să ajung la Berlinale, cel puțin ca simplu vizitator. De aceea, odată cu finalizarea filmului, am aplicat la acest festival. Profesorii m-au descurajat, spunându-mi că există puține șanse ca un documentar să fie ales pentru selecția oficială. La festival au fost trimise 4.000 de filme, dintre care doar 20 au fost alese pentru concurs. A fi printre primii 20 a fost deja un mare câștig pentru mine. Nici nu visam la ceva mai mult. Când mi-au spus că am luat Ursul de Aur, tremuram atât de mult, încât nu am putut rosti niciun cuvânt. Au fost niște emoții de nedescris pe care le voi ține minte pentru toată viața. Pentru mine, acest premiu este un mare pas înainte, care mă va ajuta să-mi realizez planurile de viitor. Am fost auzită și pentru mine aceasta este cea mai mare răsplată pentru eforturile mele.

5.  Lucraţi în această perioadă la un nou film?

Acum încep să lucrez la scenariul unui documentar de lung metraj. Producția va dura 4 ani, în care voi continua să cercetez conceptele de traumă și memorii. Vreau să explorez prin film modul în care istoria ne modelează personalitatea.

6. Și acum,  o ultimă întrebare aș dori să vă mai  adresez: Ce sfaturi aveți pentru cineva care ar dori să urmeze o carieră în domeniul acesta?

Orice domeniu artistic necesită mult devotament și energie. Nu este suficient să înveți tehnicile de realizare a unui produs artistic, ci trebuie să treci dincolo de regulile și limitele formale și să te eliberezi de închisoarea disciplinară. Forma este doar un instrument care trebuie să vizualizeze mesajul pe care doriți să îl transmiteți. Este un proces individual de căutare, în care trebuie să simțiți, nu doar să gândiți. În același timp, trebuie să fiți pregătiți pentru critici și neînțelegeri de la alte persoane, care vor percepe produsul artistic prin prisma propriilor experiențe și sentimente. Însă dacă simțiți nevoia în exprimare prin artă, trebuie să mergi până la capăt, pentru că lumea fără artă este condamnată la moarte.