Jurnal de sfârșit de poveste

Autorul Articolului: Prof. Mihaela Manolache

Pășind în clasa inundată de o lumină trandafirie, simți treizeci de perechi de ochi curioși urmărindu-ți mișcările până ajungi la catedră. Ochi mari, nerăbdători, vioi, care trădează tineri inteligenți, spirite active, avide de noi înțelesuri, de revelații, poate...Știi că au și zâmbetul pe buze, ascuns de masca impersonală, care nu reușește însă să ducă pe tărâmul uitării ceea ce tu ai învățat încă de acum patru ani: că fiecare întâlnire cu ei este așteptată cu drag și cu încredere.

Îi cuprinzi pe toți într-o singură privire, să-ți rămână întipărită în suflet imaginea lor, cea a unor tineri filologi care au învățat multe în cei patru ani de liceu: să își găsească identitatea și să și-o accepte, să înțeleagă că sunt cu toții diferiți și acest lucru îi face unici, să devină mai buni, mai responsabili, mai atenți, mai creativi, mai puternici.

Știi că la devenirea lor ți-ai adus și tu contribuția, cu seninătatea și satisfacția profesiei în care modelezi suflete și formezi caractere. Ai înțeles, încă de acum patru ani, că nu va fi ușor, că te vei lovi de porți ferecate, poate, pe care va trebui să le deschizi ușor, cu discreție, să nu te simtă ca pe un intrus, că urmează perioade de transformări pe care va trebui să le înțelegi și să le accepți, că va trebui să lucrezi cu fiecare în parte și cu toți în același timp. Nu știai atunci că vor urma încercări și mai grele, cu o mamă devenită înger pentru copilul ei, pe care îl veghează din cer încă din clasa a X-a, cu o boală care a lovit crunt un alt adolescent de doar 16 ani, cu elevi cu părinți plecați departe și demult. Am depășit toate aceste momente împreună, am demonstrat că suntem o echipă determinată, puternică, autentică, în care empatia și prietenia sunt cuvinte de bază.

Depășind cu succes încercări diferite, dificile, ai acum încredere că tinerii filologi sunt pregătiți să înfrunte toate provocările vieții, că vor trăi autentic și că vor încerca să descopere secretele unei existențe fericite și de substanță. Speri că ei nu vor uita să mulțumească, să dăruiască, așa cum i-ai învățat, că vor merge înainte cu mult curaj și încredere, că își vor trăi viața plenar, cu noblețe, amabil.

Gândurile îți zboară spre proiecții mărețe pentru ei, dragii tăi absolvenți filologi, și nici nu-ți dai seama cum lumina din clasă s-a estompat, cum doar ecoul zarvei de odinioară mai zăbovește încă în memoria ta. Căci ochii mari, nerăbdători, vioi au plecat deja spre alte spații, să-și urmeze chemarea și să-și împlinească destinele.