Jurnalul profesorului în vreme de pandemie – lecții despre curaj, răbdare și adaptare

Autorul Articolului: Prof. Alla Apopei

,,Dragă jurnalule,

chiar simțeam nevoia să comunic și să cuminec cu cineva care, ori de câte ori îi vorbești de pandemia asta nenorocită, nu îți spune că se grăbește undeva, că întârzie la o ședință, că pleacă ...” așa începe confesiunea Silviei Stratilă, profesor de limba și literatura română la Liceul ,,V. Alecsandri”, din Chișinău, partenerul nostru educațional din 2011, în jurnalul pe care l-am inițiat în prima zi de școală a acestui an atipic din toată istoria învățământului. M-am gândit că noi, profesorii, ludi magistri, trebuie să fim împreună, să ne susținem și să comunicăm despre experiențele noastre noi, marcate de dificultăți, eșecuri și reușite, să ne împărtășim descoperirile făcute pe platformele de învățare și modul de a-i capta pe elevi la lecțiile on-line.

Atunci mi-a venit ideea creării unui jurnal on-line, în care să își înșire gândurile și trăirile colegii mei de la Liceul Teoretic ,, V. Alecsandri” Iași. Ulterior, am invitat să scrie și profesorii din alte scoli ieșene (Școala Gimnazială ,,Alecu Russo”, Iași ), dar și din județ (Școala Gimnazială Cozmești, Iași), ca, în final, să tecem Prutul, pentru a fi împreună cu dascălii din Republica Moldova, cu care împărtășim aceleași valori,  misiune și dedicare pentru elevi. Jurnalul a reprezentat mereu o formă de salvare a ființei în vremuri anevoioase (Jurnalul Annei Frank, Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt, Jurnalul lui Mihail Sebastian ), este o ,,spovedanie” care aruncă de pe umerii noștri fragili povara care ne încovoaie, ajutându-ne să găsim soluții și forțe noi pentru a merge mai departe, fiind conștienți că poate fi și o mărturie a istoriei trăite.   

Astfel, pentru 10 profesori, timp de 4 luni, septembrie – decembrie 2020, jurnalul a devenit un bun prieten, care a ascultat cu răbdare mărturisiri despre prima zi de școală, așa cum au trăit-o profesorii din Iași (,,De 30 de ani aștept cu emoție această zi, cu speranță, cu dorința de a face mai mult și mai bine, de a experimenta, de a împărtăși. Astăzi, după o noapte neliniștită, îmi vine să mă întorc în casă și să renunț. Mă simt nepregătită…”) și din Chișinău (,,.. un septembrie tăcut, cu un clopoțel, a cărui limbă stridentă nu a mai scos acel sunet zglobiu, care ne trezea mici fiori cândva”), despre temerile legate de desfășurarea orelor în sistem hibrid, o inovație pentru organizarea activității de învățare a elevilor, în căutare de (,, variante de a-i aduce pe elevii de acasă în clasă, unde am desfășurat activitatea cu cealaltă jumătate de elevi,  proiectându-i pe ecran”), despre interacțiunea prin mască care (,,...îmi acoperă fața. Sticla ochelarilor se acoperă de aerul dens pe care-l expir. Nu-i mai văd pe elevii mei în lumina curată spre care îi îndrept, îmi dau jos ochelarii... ca să nu-i văd deloc. Se pare că zâmbesc, nici pe mine nu mă mai văd. Îmi spun că și mâine e o zi de școală și o lumină îmi mângâie tâmpla.”), despre tristețea elevilor ( ,,Elevii intră, cu fețele acoperite, puțin timorați, le explic reguli, îi încurajez, distribui manuale. Stau triști în băncile lor, apăsați de povara anormalității…”), despre ,,experimentarea unui alt tip de scoala”, despre tutoriale, formări on-line, Gsuite, Webex, Adservio, ,,magia” ZOOM, consilii profesorale și ședințe cu părinții pe MEET, cablarea școlii și ,,ferestele” închise ale elevilor care învață de acasă.

Unii s-au adaptat mai repede la predarea sincron, creând lecții într-o didactică modernă, descoperită ad-hoc pe platforme de învățare și de evaluare care îi țin captivi până târziu în noapte: ,, Sunt bucuroasă că pot lucra până la miezul nopții, realizând materiale de care sunt mulțumită, cu mijloace noi, sunt bucuroasă că la 52 de ani învăț, că nu sunt, încă, atinsă de blazare, că nu am pierdut pasiunea pentru ceea ce fac și că mai pot menține direcția corectă, în ciuda greutăților. Voi aplica, pentru prima oară, teste on-line, în formula google forms, voi finaliza un drive pentru Educație Media, voi evalua prin Kahoot la Basm, voi lucra pe Coogle la opționalul integrat.”.  Alții au constatat cu durere că lumea brusc s-a schimbat: ,, Venim din altă generație, a toamnelor încărcate de poezie și foșnet de frunze în parcuri parfumate de castani!”.

Pentru o perioadă grea din viața noastră, jurnalul a devenit complice la acțiunile, opiniile, trăirile și neputința noastră. Ne-a ajutat să vedem lucrurile altfel, să ne cunoaștem mai bine prin introspecție și comunicare, chiar dacă a fost în mediul virtual, să fim sinceri și să învățăm lecțiile perioadei pandemice, căci, după cum afirmă o colegă din Chișinău ,,izolarea din primăvară a fost și mai este o lecție care se tot învață”. Nu este niciun paradox, chiar dacă profesorii sunt cei care îi învață pe alții, mereu există nevoia de a învăța ei înșiși, fapt exprimat într-un postulat didactic din perioada romanilor: ,,Docendo discimus”.

Așadar, pe lângă nevoia de adaptare, printre cele mai valoroase învățături ale Jurnalului, se numără cea a reconfigurării valorilor, priorităților și a vieții în general: ,,A fost o șansă. Da, sună ciudat, însă tot ce se întâmplă ne-a adus în prezent. Subit, realizăm cât de puțin înseamnă diplomele, cursurile, creditele, hârtiile, funcțiile. Târziu, poate, ne amintim cât de mult înseamnă timpul nostru, viața noastră, sănătatea noastră, prioritățile noastre, familia noastră, prietenii noștri.”

O altă lecție este cea a curajului, optimismului și încrederii, de care dau dovadă profesorii în această perioadă: ,,A fost o experiență nouă, din care am învățat și mi-am reconfirmat, o dată în plus, că profesorul nu renunță niciodată, că orice problemă are soluții de rezolvare ( noroc de Adservio că ne-a pus la dispoziție tablete, ecrane, videoproiectoare și internet cu mult înainte de a începe pandemia și învățarea on-line - 12 ani la Liceul ,, V. Alecsandri” Iași), că învățăm unii de la alții, elevii de la profesori și profesorii de la elevi, creând o comunitate de învățare bazată pe respect și încredere.”

Concluzia este desprinsă, de asemenea, din paginile Jurnalului Magister:  ,,Nu e ușor, dar ce e ușor în timpuri de incertitudine? E totuși cu un of mai puțin, chiar dacă trăiești în pielea personajului kafkian, Josef K. – neliniștea că mâine vine un val fierbinte, iar culoarea semaforului îți va indica să stai pe loc.”