Maramureș, plai cu flori…

Autorul Articolului: Daria-Mihaela Șoldan, clasa a 8-a C

Anul acesta am ales ca destinație pentru concediu Maramureșul, deoarece era o zona a României încă nedescoperită de mine și de familia mea. Prin urmare, pe 12 august dimineața am pornit spre Maramureș, iar drumul a fost unul destul de lung, mai exact 370 km, pe care i-am parcurs în 7 ore, dar destinația a meritat fiecare minut petrecut pe drum în mașină.

Primul popas a fost făcut într-un loc aproape de Iași, la aproximativ o oră și jumătate cu mașina, la Codrii Pașcanilor, am petrecut aici jumătate de oră, respirând aer curat. Ne-am continuat drumul, trecând prin alte localități cu peisaje de poveste, cum ar fi: Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Valea Putnei și toate celelalte sate și comune aflate între ele, departe de agitația și gălăgia marilor orașe.

Al doilea popas a fost făcut la Pasul Prislop, unde se află și Mănăstire Prislop din Borșa. Am staționat aici puțin timp, deoarece eram nerăbdători să ajungem la telescaunul care avea sa ne conducă la Cascada Cailor. De la Pasul Prislop până la telescaun mai erau 20 de minute cu mașina.

Am lăsat mașina în parcarea de lângă casa de bilete pentru telescaun și ne-am așezat la coadă, care era una considerabilă, însă nu am pierdut pre mult timp aici, în 10 minute ne-am putut urca în telescaun si porni către Cascadă. Fiind prima mea experiență cu telescaunul, aveam o ușoară teamă, deoarece urma să ajungem la o altitudine de 1380m, însă peisajul munților mi-a captat toată atenția, așa că frica a dispărut fără să-mi dau seama. Călătoria cu telescaunul a durat 20 minute, care pentru mine au părut mult mai puțin.

De la înălțimea la care telescaunul a urcat, am putut observa toate casele din Borșa și câteva case în inima pădurii. Locul în care ne-a lăsat telescaunul era plin de turiști care se bucurau de aerul de munte și de preparatele de la stâna din apropierea telescaunului. Am mers după indicatoare până la pădurea prin care trebuia să pornim pentru a ajunge la Cascadă. Am ajuns la o intersecție dintre trei poteci, una care ducea către Lacul Stiol, una către Cascada Cailor si cea de pe care veneam noi, lângă indicatorul care ne arăta direcția și câți km aveam de parcurs până la punctul de atracție am observat o hartă a traseului pe care urma să-l parcurgem în timp de 40 de minute. Drumul către cascadă a trecut la fel de repede precum drumul cu telescaunul, am făcut poze pentru a le putea admira și după ce voi pleca din acest loc, chiar dacă o poză nu poate reda frumusețea locului. Traseul a fost unul destul de obositor, însă a meritat.

Într-un final, am ajuns la Cascada Cailor, iar peisajul pe care îl aveam în față m-a făcut să uit cât de obosită eram după traseul parcurs. Ne-am odihnit ascultând legenda Cascadei: Legenda spune că muntele din care face parte cascada este renumit pentru pășunile bogate, din acest motiv toți sătenii își duceau animalele acolo, dar, într-o seară, a pornit o furtună grozavă, iar o herghelie de cai se afla pe pășune. Ursul care bântuia acele locuri, profitând de agitația cailor, i-a încolțit către marginea prăpastiei, iar animale și-au găsit sfârșitul acolo.

Am mers înapoi pe drumul pe care am venit spre cascadă și ne-am îndreptat către mașină, deoarece până la cazare mai aveam de mers două ore. Locul în care am fost cazați se afla într-un sat numit Sarasău, cu peisaje alpine specifice Maramureșului. De la balconul camerei puteam inspira mirosul de cetină al muntelui.

A doua zi, de dimineață, ne-am îndreptat către Vișeu de Sus, locul din care urma să pornim cu mocănița. La ora 10 am plecat din gara mocăniței, am făcut un popas pentru a ne răcori cu un ceai, după o oră de mers, iar apoi am ajuns la capăt, unde ne așteptau localnici îmbrăcați popular și unde am putut lua prânzul. Am plecat de la capătul liniei la ora 13 si 15 minute și am ajuns înapoi în gară la ora 15 și 45 minute. Experiența cu mocănița a fost frumoasă, am mers prin inima pădurii și am putut admira izvoarele care curgeau din munți. Cel mai intersant mi s-a părut faptul că locurile prin care ne-a dus mocănița erau locuite, chiar dacă nu era semnal sau apă curentă.

În a treia zi am decis să vizităm centrul Sighetului Marmației, unde, fiind sâmbătă, străzile erau destul de aglomerate, însă împrejurimile erau așa de frumoase, că aglomerația nu mai conta. Am făcut fotografii faimosului monument unde se spune că ”se pune harta în cui”, deoarece se află în Nordul țării.  Mi-a plăcut foarte mult locul, totul era îngrijit, iar oamenii foarte primitori.

În ultima noastră zi în Maramureș am decis să vizităm Cimitirul Vesel de la Săpânța și Mănăstirea Săpânța Peri, care este cea mai înaltă construcție din lemn din Europa. Mai întâi, am vizitat  cimitirul care este renumit pentru mormintele lui speciale, mi-au plăcut poveștile lor și faptul că toate erau însoțite și de desene. Fiind duminică, sătenii erau îmbrăcați în port popular, chiar și copiii mici, și m-a impresionat respectul pentru tradițiile locului. În curtea mănăstirii erau și turiști care ascultau slujba, am stat și noi câteva momente să ascultăm, iar apoi am pornit către Iași. La ora 11 am plecat din satul Sarasău, spre seară am ajuns la Iași.

În urma acestei experiențe, pot spune că m-aș întoarce cu mare drag oricând în Maramureș, pentru aerul curat, tradițiile și atmosfera liniștită. Cred că Maramureșul merită văzut cel puțin o dată în viață de fiecare dintre noi, deoarece este o zonă a țării frumoasă, care merită mai multă atenție din partea turiștilor.