Miracolul florilor

Autorul Articolului: Prof. Mona Coțofan

„Mă intrebi de ce cumpăr orez si flori? Cumpăr orez pentru a trăi si cumpăr flori pentru a avea un motiv ca să trăiesc”. (Confucius)

De la ritualurile Chinei antice la celebrele Grădini suspendate ale Semiramidei, de la floarea vieții veșnice căutate de Ghilgameș la irisul egiptean de pe sceptrul lui Tuthankamon sau la anemonele răsărite din sângele lui Adonis, florile au însemnat în toate culturile lumii puritate, frumusețe, mister sau renaștere. Primăvara validează, an de an, aceste mesaje, iar săptămâna dintre Florii și Paște este o săptămână a renașterii, a purificării și a energiei florale. De aceea voi începe scurta călătorie printre simbolurile florilor cu pasiflora, floarea pasiunii și a jertfei, despre care legenda spune că a apărut odată cu patimile Mântuitorului, purtând însemnele acestora, cuiele, ciocanul, cununa de spini și, mai presus, frumusețea înălțătoare a jertfei. Florile de salcie, mâțișorii primăverii, agățate în porți la Duminica Floriilor, aduc gospodăriei sensul lor protector, bucuria de a întâmpina vestea credinței.

Literatura populară asociază floarea trăirilor celor mai intense, invocând bujorul, micșuneaua, crinul, trandafirul drept simboluri ale dorului, ale trecerii, ale iubirii sau ale morții. Vegetalul este resimțit de omul simplu ca parte a lumii vii, dictându-i rânduiala și trecerea.

Cultura Evului Mediu nu a ignorat frumusețea florilor, prezente în pictura vremii, uneori asociate simbolurilor sacre, așa cum sunt crinul și margareta. În mâna Arhanghelului Mihail, crinul aduce vestea cea bună, fiind floarea purității sacre, așa cum margareta este semnul pictural al adorației Pruncului Iisus. Tot Evul Mediu a transformat în valoare inestimabilă o floare minunată a primăverii, laleaua, adusă din Imperiul Otoman și devenind resursa celei mai vechi burse de flori din Europa, în Amsterdam. Considerată de turci floarea divinității și a  paradisului, laleaua a devenit semnul opulenței, al frumuseții exotice. Astăzi, Parcul Keukenhof ne dăruiește, în fiecare primăvară, frumusețea magică a acestei flori, dar o regăsim și în curțile românești, semn al primenirii și al vieții.

‎Iubitorii florilor și ai artei sunt, însă, binecuvântați cu peisajele sau compozițiile florale ale marilor pictori, dintre care voi alege doar trei, preferații mei. Claude Monet și Nuferii săi  în care se răsfrânge curcubeul de dincolo de cele văzute, expresia supremă a luminii distilate în cromatica florilor, Macii lui Ștefan Luchian, flori solare și vii, în care se concentrează bucuria plenară a vieții, și Ramura de migdal înflorit a lui Vincent Van Gogh, un triumf al luminii, aduc bucurie oricărui privitor.

Evident, însă, că poezia are florile ei nepieritoare, care ne îmbată cu arome subtile sau ne răsfață cu nuanțe calde, cu singura condiție de a-i deveni cititori. O floare ca o lumină (Ienăchiță Văcărescu), Ce frumoasă, ce nebună/e albastra-mi dulce floare! (Mihai Eminescu), Mânile micilor flori intră-n pâmânt./Morții când le sărută știu dacă-i vânt,/și de pe dânsele sorb ploaia și veștile./Astfel, în flori își deschid morții fereștile…(Magda Isanos), În Ţările de Jos, într-un vechi burg/încins cu holde arse de pelagră,/un grădinar visă într-un amurg/un straniu trandafir cu floare neagră./Şi ani de-a rândul visul lui rămase/deasupra casei, ca un cer închis;/iar păsările, când veneau sfioase,/zburau cu aripi fragede prin vis. (Ștefan Augustin Doinaș), Dar florile, prea multe într-o seară,/Cu peşti de aur prinşi la subţiori,/Corabia de foc o scufundară,/Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori. (Radu Stanca), Şi nevoia de a inventa stăpâni
zei şi flori,/toţi, absolut toţi în viitor,/în viitorul verzui pe care-l numim trecut/A inventa un râu curgând liber prin aerul fără maluri/A inventa o floare al cărei miros suntem. (Nichita Stănescu).

Săptămâna luminată este și o săptămână a bucuriei florale. Florile îmbracă luminos grădinile, dau viață ferestrelor, acoperă mormintele așa cum se cuvine la o sărbătoare a Învierii, inundă balcoanele și ne bucură sufletele. De pe crengile albe ale cireșilor înfloriți, din spuma roz a magnoliilor imperiale, din siniliul cald al liliacului, din luminoasele păpădii care se ghemuiesc în palma caldă a pajiștilor crude, din narcisele învăluite în parfum sau din stânjeneii sobri, regali, străjuind porțile caselor, de pretutindeni curge viața. Căci florile au miracolul lor, oferindu-ne, în fiecare primăvară, lecția dumnezeirii de lângă noi.