O viziune asupra stimei de sine sau despre fluturele prins în palmă

Pictură de William Whitaker

Autorul Articolului: Anamaria Rodu

De câte ori nu ți s-a întâmplat să vrei să faci o schimbare? Poate aveai nevoie de o altă coafură sau să îți retușezi machiajul sau pur și simplu să schițezi un zâmbet. Însă... Cine ești tu, de fapt? Câte schimbări ai face din propria inițiativă, fără să asculți de părerile celor din jur?

Fiecare dintre noi are complexe, frici și nesiguranța faptului că este suficient de bun. Acest tipar ne formează, ne ghidează și îl transmitem către ceilalți. Îl putem modela până când suntem mulțumiți, până când devenim un alter ego, concept lansat de Cicero cu privire la prietenul adevărat, care trebuie să fie sinele tău, un tu în oglindă . Acesta din urmă nu caută perfecțiunea. Timpul ne oferă o axă infinită de posibilități, care trec împreună cu el. Putem ține pasul, ieșind din zona de confort, și să ne creăm o viață și un viitor lipsite de monotonie sau putem alege să fim mereu în umbra fricilor noaste și a trăirii unei vieți croite după calapodul ,, ce vor zice oamenii”, mentalitate bine înrădăcinată la poporul nostru. Eu una prefer să mă agăț de un vis și să îi dau drumul către lume, precum un fluture prins în palme.

Regăsirea în neantul conflictului interior înseamnă să facem o pace cu noi înșine. Autoarea Simona Popescu trăiește totul la maximă intensitate, fiind acaparată de propriile emoții, în Exuvii, carte în care se polemizează maturizarea sau trecerea prin schimbare: „A fost o spaimă atât de profundă, încât, pentru prima dată în multă vreme, mi-am adus aminte de mine”. Pot spune că, pentru autoare, acceptarea de sine este, la început, un sentiment străin, precum o frică, care mai apoi se metamorfozează ș devine cheia de înțelegere cu propria identitate. În esență, ne îndeamnă să ne cunoaștem defectele, să le înțelegem, căci din epoci vechi sapiențiale s-a afirmat că omul este supus greșelii ,,errare humanum est”, pentru a le îmblânzi.

Ca adolescentă, m-am confruntat cu diferite impedimente, lăsându-mă afectată de criticile auzite. Unora le păream un lucru sau ființă atroce ( nu știu cu exactitate dacă făceau această diferență în judecata lor) și credeam că asta mă construiește, o serie de opinii exprimate, probabil, dintr-un impuls gregar sau din invidie, trăire care transformă oamenii și îi îndeamnă la rele, așa cum vede în mitologia greco- romană, unde orgoliul și rivalitatea s-au încuibat până și în Olimp. Nu mai vedeam în oglindă o persoană puternică, nici o inspirație pentru alții. Mă simțeam singură, neînțeleasă și urâtă de țoți, nepotrivită cu lumea aceasta. Însă, toate acele voci le-am putut alunga atunci când mi-am descoperit drumul potrivit de mână cu pasiunea de a scrie sau de a picta. Nu știam, de fapt, că cel mai sincer critic pe care îl pot avea în viață sunt eu însămi. Doar eu pot spune când mă pot opri, când trebuie să schimb ceva și care îmi sunt limitele.

Am citit undeva că diferențele și imperfecțiunile ne fac unici. Așa crede și eroina romanului ,,Anne, de la Green Gables”, a cărei personalitate nu este influențată de nimeni și de nimic. Gândindu-se la eventualele perioade tumultoase, afirmă următoarele: ,,Eu n-aș vrea să fiu altcineva decât eu însămi, chiar dacă rămân neconsolată și sedentară [...] Sunt foarte mulțumită să fiu Anne de la Green Gables!”. Copilă la doar șaisprezece ani, învață ce este prietenia, trădarea, supărarea, maturizarea, dar și iubirea, alături de Marilla și Matthew, doi frați dornici să-i ofere o nouă casă. Lucy Maud Montgomery, creatoarea personajului, găsește în aceasta o genialitate printre oamenii aflați în societatea timpurie a secolului optsprezece, deși câteodată devine impulsivă, vulcanică și neatentă la consecințe. Abandonată de părinți, aspiră spre căutarea identității și a trecutului neîncheiat. Nu-și pierde speranța nici atunci când este alungată de la vechiul orfelinat. Cu toate acestea, poate ține în echilibru greutățile, astfel încât în final cititorul să o idealizeze pe eroină.

Așadar, acceptă-te așa cum ești și dă-ți voie să trăiești în permanenta luciditate a minții tale, ale cărei dorințe merită prindă formă prin tine, să fie îndeplinite. Ia din bibliotecă acea carte neterminată și savurează-i fiecare cuvânt, personaj, pagină de viață într-un univers creat să mângâie, să desfețe, să tămăduiască, să te înalțe, așa cum face mereu lumea cărților! Termină de compus cântecul la chitară și caută-ți inspirația în artiștii pe care îi asculți ( în perioada școlii on-line trecutul merge mai bine) în fiecare dimineață în mașină! Încearcă să te pui față în față cu noutatea, este dăruită tuturor! Ce bucurie!