Pași mici spre redescoperirea culorilor vieții- „Un bărbat pe nume Ove” de Fredrik Backman

Autorul Articolului: Paula Rusu                           

Cărțile lui Fredrik Backman nu prezintă eroi sau eroine, nici fire narative care, pe alocuri, plictisesc, ci capodopere contemporane care au în vedere personaje anxioase, morocănoase, amuzante, dar și triste.

Adept al utilizării unui substrat psihologic în operele sale, Backman reușește mereu să îmbine statuturile emoționale ale creațiilor sale cu viața lor obișnuită, de zi-cu-zi.

„Un bărbat pe nume Ove”, romanul său de debut, spune povestea unui pensionar văduv, în pragul vârstei de 60 de ani, care își iubește Saab-ul ca pe ochii din cap și trăiește, ca mentalitate, încă în vremurile în care „un bărbat este responsabil și poate repara un boiler dacă acest lucru este necesar”; fiind un bătrânel de modă veche, refuză, de cele mai multe ori, să ceară ajutor din partea celor din jur pentru „lucrurile care trebuie rezolvate”, mai cu seamă din partea tehnologiei.

Ove judecă oamenii după mașinile pe care le conduc, disprețuind, pe această cale, automobilele străine; îi plac regulile stricte, lucrurile utile în viață și nu admite, sub nicio formă, ca „filfizonii ăștia cu cabluri albe în urechi care angajează pe cineva să le schimbe un bec” să-i predea lecții de moralitate.

Lovit de viață în nenumărate rânduri (forțat să-și abandoneze pasiunea în detrimentul muncii, pierzându-și tatăl, forțat să se mute într-un oraș pe care nu-l agrea, în final rămas singur), bătrânul introvertit își dorește să moară, însă, păstrându-și principiile încă neclintite, nu poate muri fără să ducă la bun sfârșit lucrurile de rutină: să verifice plintele, să ungă cu ulei blatul chiuvetei din bucătărie, să-și viziteze soția decedată, pe Sonja, și să-i spună că îi este dor de ea și că abia așteaptă să se revadă, să-și bea cafeaua „adevărată” dimineața devreme, înainte de inspecția cartierului (lucru pe care continuă să-l facă, în pofida faptului că a fost detronat din funcția de președinte al asociației de proprietari, în urma a ceea ce el numește „o lovitură de stat” din partea vecinilor din cartier); își pregătește sinuciderea cu meticulozitate și responsabilitate ca-n totdeauna, având grijă să-și plătească toate datoriile, să pună totul în ordine și să stingă lumina, că doar „nu era să ardă în gol până îl găsea cineva și să facă risipă”.

Odată cu venirea unei noi familii vis-a-vis, într-o dimineață de noiembrie, toate planurile lui Ove sunt date peste cap; atunci când tânăra gravidă, soțul ei tolomac și cele două fiice ale sale se intersectează cu el, uneori fără intenție, totul capătă o nuanță tragicomică, iar întâmplările care urmează îi dezvăluie pensionarului din nou gustul vieții și culorile exorbitante ale acesteia, de mult pierdute în timpul efemer al cărui prizonier este personajul. În mijlocul tuturor acestor fapte, Ove se trezește ca peste noapte și îngrijitorul unei pisici vagaboande care, paradoxal, nu depune niciun efort pentru a-l determina să o adopte.

În tot acest rollercoaster emoțional, Backman ne invită să-l urmăm pe Ove, bătrânul morocănos și perfecționist, în ceea ce se dovedește a fi cea mai entuziasmantă perioadă din ultimii săi ani. Pagină cu pagină, personajul ne permite să pătrundem mai adânc în universul său clădit pe bază de reguli și principii atent conturate, pentru ca, în final, să ajungem să-l îndrăgim cu ardoare, dorindu-ne ca incursiunea în lumea relatată de autor să fi durat măcar cu un capitol mai mult.

Sursa Imaginii: carturesti.ro