Patimă imuabilă

Autorul Articolului: Alexia-Cătălina Matei

Ești oblăduirea lumii mele,
Ostracizarea vanității și a gândurilor rele.
De-ar fi să te întruchipez într-un animal, ai fi o căprioară:
Benignă, pagă, cu ochi de scorțișoară.
Te-aș iubi cum nimeni n-ar iubi o ființă,
Fericirea ta fiindu-mi singura dorință.

De-ar fi să te convertesc într-o floare, ai fi un trandafir:
Cu un parfum unic, ce numai eu pot să-l inspire.
Aș urmări timp de ceasuri cum te desprimăvărești,
Ca la a ta moarte calde lacrimi să-mi stârnești.

De-ar fi să te transform într-un instrument, ai fi un violoncel:
Grav, calm, solemn, dar cu dragoste în el.
Aș cânta zi și noapte la tine,
Iar pe arcuș aș folosi doar sacâz de iubire.

De-ar fi să te întrupez într-un anotimp, ai fi o vară rece:
Iubită mult de mine, dar urâtă de alți zece.
Aș dormi pe iarbă ca să te cunosc mai bine,
M-aș juca cu vântul s-aud vorbe de la tine.

De-ar fi să te pictez, aș face-o în nuanțe albăstrii:
Să mă holbez la tine în serile mai gri.
Te-aș privi ca un adult oligofren,
Pur înauntrul sufletului, dar de lume paralel.

Dar tu nu ești nici animal, nici floare, nimic din ce am zis
O formă diferită ai lua doar într-un vis.
Și totuși de ți-ai atribui vreo altă-nfățișare,
Fii sigur că iubirea mea nu suferă schimbare.