Pilde și chei

Autorul Articolului: Prof. Mona Coțofan

În câte chei putem citi o poveste? Zilele acestea mi-a revenit frecvent în memorie povestea clasică a omului sărman, înghesuit într-o odăiță, cu o nevastă și mulți copii, care merge la rabin să ceară sfat și e îndemnat să bage în casă și capra, vaca, oaia, găinile, până când se simte atât de disperat, încât merge din nou să strige că nu mai poate. Atunci rabinul îl sfătuiește să scoată capra din odăiță și locul îi devine omului încăpător. Poate fi despre perspectiva asupra binelui și a răului, despre limita nefericirii, despre disponibilitatea de a îndura, despre credință și libertate. În funcție de experiențele de viață, citim această istorioară în coduri variate, care ne conduc mereu spre o morală salvatoare. Azi am citit-o în cheia pedagogică a flexibilizării sistemului după propria măsură.

În urmă cu un an și trei luni, eram surprinși de o realitate neașteptată: un virus în care cei mai mulți nici nu credeau amenința să ne ducă în izolare, în formula inventată ad-hoc a școlii on-line, un fel de experiment sui generis, ale cărui coordonate nu cred că le putem defini pe deplin nici acum. Oricum, un experiment al schimbării, pe care îl consider necesar și ziditor, căci ne-am redefinit profesional și uman, așa cum nicio reformă nu ne-ar fi determinat să o facem. Înainte de momentul zilei de 11 martie 2020, simțeam că fac parte dintr-un sistem inert, cu problemele lui trenând de decenii, de viziune, de legislație, de adaptare, angajat într-o direcție neclară, cu multe lucruri de îndreptat la vedere și cu unele ascunse elegant sub covor. Cu locuri comune, în discuții pur teoretice, despre formarea inițială și continuă, despre planurile-cadru și programe, despre competențe și conținuturi, despre evaluare, despre realismul raportului dintre rezultatele sistemice și realitatea de la firul ierbii, despre decalajul urban rural, despre performanță și masă, despre digitalizarea reală a școlilor sau despre sinteza echilibrată a educației formale și nonformale.

Am intrat în izolarea școlii on-line cu toate aceste poveri, la care s-au adăugat cele tehnice, logistice, pedagogice, de comunicare și ne-am trezit în camerele virtuale în care ne-am desfășurat activitatea, înghesuiți și copleșiți, la fel ca sărmanul om din poveste. Mai întâi am fost uimiți, apoi ne-am lamentat, pe urmă am descoperit ce putem, ne-am bucurat, ne-am reinventat, am supraviețuit. Am revenit la școală fizic, eliberați, căci scosesem capra din încăpere și deodată spațiul educației devenise larg și liniștitor.

De două săptămâni, suntem în clasă, la tablă, la cretă, la dialogul direct, la gălăgia din pauze, la evaluări, la creionul roșu pe caietele copiilor, la uniforme, la bănci, la normalitate. Se apropie finalul de an și pare că el se va derula ca și înainte. Totuși, simpla revenire la școală a rezolvat problemele care ne preocupau înainte? Competența digitală generată de pandemie la profesori și elevi va fi valorificată, la nivel de sistem, în etapa următoare. A devenit spațiul educației mai încăpător și suntem mai liberi și mai eficienți? Reducerea conținuturilor din programe rămâne o soluție pe termen lung? Evaluările vor prelua componenta digitală, experimentată vreme de un an? Rezultatele studiilor realizate pe durata pandemiei vor fi transformate în norme aplicabile la clasă?  Vom valorifica această perioadă, cu toate înțelesurile ei, nu doar la nivel individual-căci sunt convinsă că cei mai mulți profesori și-au asumat lecția ultimului an-, ci la nivel de sistem?

Sunt doar întrebări retorice și timpul va aduce, probabil, răspunsuri. Pentru că am plecat de la o poveste și de la cheile ei de lectură, închei printr-o altă poveste pilduitoare, pe care fiecare cititor o va deschide cu propria cheie, căci de aceea există poveștile, ca să căutăm chei potrivite pentru sensurile care ni se potrivesc.

Un pescar a scos din apă o sticlă, în care era prizonier un duh, gata să îi îndeplinească trei dorințe, ne povestește Jean-Claude Carriere, în Cercul mincinoșilor. După ce pescarul i-a dat drumul, duhul a rostit :Pune-mi trei dorințe și am să ți le îndeplinesc! Care ar fi prima? Iat-o, a spus pescarul! Aș dori să mă faci atât de isteț încât să le pot alege cum trebuie pe celelalte două! Prea bine, a spus duhul! Care sunt celelalte două? Pescarul s-a gândit o clipă și i-a răspuns:Mulțumesc! Nu mai am nicio dorință!