Primăvara–trezire din somn

Alegoria primăverii, Sandro Botticelli

Autorul Articolului: Prof. Alla Apopei

Suntem în martie, lună în care natura renaște, iar odată cu ea se trezesc la viață simțurile noastre înghețate, păstrate la adăpost pe timp de iarnă. Din vremea romanilor, anul nou începea la 1 martie, Marte, zeul războiului, dar și al vegetației, dând numele acestei luni pe care o așteptăm ca pe o trezire din somn în fiecare an. Lev Tolstoi în ,,Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani” medita la acest lucru menționând că ,,Trezirea ne scoate din noi înșine și, scoțându-ne din noi ne aduce la viața întregului, iar viața întregului poate fi cunoscută doar prin iubire”.

Iubirea este sentimentul ce metamorfozează lumea, așa cum putem observa în  scrierea ,,Metamorfoze” a lui Ovidius, un ciclu de 250 de mituri antice care înfățișează transformările cunoscute în lume, cum ar fi laurul, narcisa, pânza de păianjen, ecoul etc., toate având la bază iubirea. Ea este impulsul pentru primenirea oamenilor și a zeilor, așa cum o vedem transpusă în celebra pictură Alegoria primăverii, a  renascentistului Sandro Botticelli, care ilustrează o scenă de renaștere totală, având-o în centrul tabloului pe Venus, zeița iubirii, a frumuseții și a fertilității, semnificații atribuite anotimpului pe care il așteptăm să îl trăim cu frenezie. Mercur, zeul mesager, împrăștie  norii iernii, în partea stângă a tabloului, cu al său caduceu, făcând loc primăverii, sugerată de cele Trei Grații, întruchipări ale virtuților feminine, spre care poznașul Cupidon, fiul frumoasei zeițe, legat la ochi, țintește săgeți de iubire, pregătind terenul pentru pulsația acestui sentiment în peisajul anotimpului reînvierii.  În partea opusă lui Mercur, Zephyrus, vântul de vest, urmărind-o pe nimfa Chloris, o atinge, iar aceasta se preschimbă în zeița primăverii, Flora, umplând pământul cu flori multicolore, ce încântă privirea și redau eternul miracol al naturii pregătită să reia viață, să trăiască cu intensitate iubirea, să ofere și să primească speranță, lumină și bucurie. Totul pare desprins de pe o scenă de teatru, artă foarte apreciată în epoca Renașterii, secolul al XV-lea, când a fost pictat tabloul, astăzi găzduit de Galeriile Uffizi, din Florența.

La început de primăvară, în anul 2021, când cele mai multe muzee și galerii de artă din lume sunt închise, mă întreb dacă putem privi cu aceeași ochi pictura lui Botticelli, considerată ,,una dintre cele mai scrise și cele mai controversate picturi din lume”, conform informațiilor de pe Wikipedia. Știm bine că ,,frumusețea stă în ochii privitorului”, iar stările noastre sunt influențate de ceea ce trăim, simțim și gândim. Este posibil ca în această perioadă pandemică privirea noastră să fie atrasă mai mult de Zephyrus, fiind pictat în culori sumbre, fiind în contrast cu luminozitatea și armonia tabloului. Dar, oricât de tenebros ar părea, nu este cazul să ne fie frică de el, deoarece dintre toți cei patru frați mitologici ai săi este cel mai puțin ofensiv, fiind purtătorul brizelor de primăvară.  

Am convingerea că pictura Renașterii și viziunea lui Sandro Botticelli rămân actuale și la începutul mileniului al III-la, fiind ale tuturor timpurilor, iar modul în care a gândit celebrul artist lumea în schimbare, îndeosebi atunci când prezintă tema transformării prin regenerare, poate și salvatoare peste epoci. Căci, chiar dacă în acest an, primăvara se lasă mai mult așteptată, sunt convinsă că va veni ca o cosmogonie, precum în versul poetului:  ,,Vântul de stele leagănă suflete- n somn, coborâte prin vis și trezite în om”   (Cosmogonie pe scurt, Adrian Vizireanu)