Provocări paideice în realități pandemice

„Brisbane” de Evgheni Vodolazkin - o carte de citit și de simțit

Autorul Articolului: prof. Alla Apopei

Sunt cărți care, atunci când le termini de citit, îți generează o mare tristețe din cauza faptului că te desparți de eroii lor, de lumea și gândurile acestora, cu care te-ai contopit pe deplin. Cartea lui Evgheni Vodolazkin „Brisbane”, editată la Humanitas Fiction în 2018, sub coordonarea Denisei Comănescu, care de ani buni selectează și recomandă cele mai bune cărți în colecția sa „Raftul Denisei”, este una dinte acestea. Câteva zile la rând, după finalizarea cărții, mă surprindeam asupra gândului: „Oare cum ar simți în cheia muzicii sale interioare Gleb Ianovski, protagonistul romanului, experiențele trăite de mine? În ce note ar vibra peisajele văzute de pe Transfăgărășan sau liniștea unei dimineți ca aceasta, în care stau cu computerul în față într-o curte plină de verdeață, și scriu aceste rânduri, cu o imagine magnifică a lanțului de munți de pe Valea Avrigului, în față?” Replici din conversațiile muzicianului cu renume mondial și tânăra pianistă Vera, discipola pe care o lansează și o adoptă ca fiică, înainte de moartea prematură a acesteia, îmi veneau în minte frecvent și aproape că m-a durut absența acestor cugetări profunde despre viață, moarte, artă și iubire,  când am terminat de citit romanul (spre exemplu „În artă mai bine nu spui până la capăt decât să spui prea mult”).  

În articolele revistei noastre am mai făcut trimiteri la scriitorul rus, autor al bestsellerurilor „Laur” și „Aviatorul”, care împreună cu acest nou mare roman „Brisbane” alcătuiesc o trilogie, prin profunzimea tematică, dimensiunea pe care o conferă timpului și modul în care reușește să surprindă și să implice cititorul în pânza țesută.

Titlul aparent ciudat al romanului ne îndreaptă spre lumea iluzorie a dorinței de găsire a fericirii permanente, orașul Brisbane fiind orașul visurilor Irinei, mama lui Gleb, pe care îl vedea „cine știe de ce, ca pe o întruchipare a lipsei de griji”.  În ,,Novaia gazeta”, Olga Timofeeva arată că titlul acesta este chintesența operei:  „Brisbane nu este orașul din Australia, ci o fată morgana, o țintă a visurilor, desigur, de neatins. Odată însă acel fa de sus atins, după cum spune scriitorul, muzicianul ajunge la convingerea că sensul vieții nu e dat de succesul ei.”

Romanul este conceput pe două voci, prezentând tema polifoniei, subiectul care l-a atras pe Gleb încă din copilărie, fiind elev la școala de muzică din Kiev, iar apoi la Facultate de Filologie, alegând să îl dezvolte în lucrarea de diplomă, la absolvirea Universității din Leningrad, înainte de 1990. De altfel, și harul, care l-a făcut celebru pe muzician, a constat în polifonie, acel „zumzet” al său care se contopea cu muzica instrumentului și crea o interpretare unică. De aici se desprinde ideea despre diversitatea și, totodată, unicitatea lumii, care are ritmurile și nuanțele sale pe care fiecare le aude și le simte într-o armonie de note distincte.   Astfel, structurat pe planuri paralele, cel al trecutului, povestit de biograful său, Nestor, pe care îl cunoaște în avion, și al prezentului, relatat de muzicianul – protagonist, un virtuoz al chitarei, care la vârsta de 50 de ani, aflat la apogeul carierei sale profesionale, descoperă că are boala Parkinson și trebuie să învețe să trăiască cu ea, dând un nou sens existenței sale. Narațiunea  este la persoana I, creând impresia că auzim doar vocea personajului principal care pendulează între trecut și prezent, la fel cum se întâmplă și în concertele sale de la Carnegie Hall, New- York, sau la Olympiahalle, din Munchen.

Din amintirile trecutului, descoperim cum ajunge Gleb  Ianovski, un băiat obișnuit, născut dintr-o mamă rusoaică de pe Vologda și un tată ucrainean (experiența interculturalității prezentă în fosta Uniune Sovietică), căruia îi plăcea să cânte la chitară, înecându-și amarul după despărțirea de soția sa, să devină un virtuoz care aduna la concertele sale zeci de mii de oameni care vibrau la unison cu muzica sa. Aflăm care a fost rolul bunicii de pe mamă, Antonina Pavlovna, și al bunicului de pe tată, Mefodii, ce apare în viața adolescentului atunci când se află într-un mare impas, descoperind pentru prima dată moartea, fragilitatea și zădărnicia vieții, și îl ghidează cu înțelepciune pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Mai târziu, la Munchen, când se angajează la Colegiul St. Thomas, este reluată tema credinței, de data aceasta în rolul călăuzei apare pater Peter, care îi dă un sfat esențial pentru întreaga viață atunci când Gleb „i-a descris plastic cum îi fuge pământul de sub picioare și cum nu are de ce să se țină”. Cred că aceste cuvinte sunt  importante pentru fiecare dinte noi: „Când sub picioare se întâmplă așa ceva, e mai bine să te ții de cer.”, deoarece identificăm unul dintre răspunsurile la întrebările esențiale ale vieții, exprimat prin dictonul latin „Nihil sine Deo”, ce reprezintă principiul politic și moral al Familiei Hohenzollern.

Multe alte răspunsuri importante la „întrebări înfricoșătoare”, așa cum se arată în profilul autorului, vom găsi în lectura acestui roman, despre care E. Vodolazkin spune că, la fel ca și celelalte opere, are ca mesaj principal „Nu te lăsa pradă disperării”, atunci când protagonistul pierde sensul vieții, dar „viața e mai cuprinzătoare decât sensul ei”.