Provocări paideice în realități pandemice-"Pelinul negru" de Ioana Nicolaie

Autorul Articolului: prof. Ruxandra Nechifor    

Născută într-o familie numeroasă în 1974, la Sângeorz-Băi, în județul Bistrița-Năsăud, Ioana Nicolaie este o autoare contemporană care și-a găsit locul în familia scriitorilor români odată cu volumele de poezii (amintesc „Poză retușată”, 2000, „Credința”, 2003, „Lamografii”, 2015) și de proză publicate până acum („O pasăre pe sârmă”, 2008, „Pelinul negru”, 2017, „Cartea Reghinei”, 2019). În multe interviuri Ioana Nicolaie afirmă că este conștientă de destinul său literar pe care îl vede strâns legat de existența dusă în spațiul aproape neverosimil din nordul țării:

„Sunt norocoasa posesoare a unei biografii. Nu mulți scriitori au parte de asta, nu vin pe lume într-un spațiu straniu în care supranaturalul face parte din cotidian, căci bunicii mei ar fi jurat că s-au întâlnit cu zânele, nu învață ritmurile unei comunități arhaice, aflate în imponderabil și atemporalitate, nu descoperă melodia unei limbi subdialectale în care mă mai rog sau îmi mai șoptesc unele, altele, în gând, nu fac parte dintr-o familie minoritară religios, nu știu cum e să fii marginal, nu înțeleg cum e cu lipsurile, cum e cu palmele bătătorite, cu munca bine făcută, singura care te scoate la suprafață, nu știu cum e să interacționezi cu încă 11 frați, fiecare cu poveștile, cu dramele sau cu uluitoarele lui întorsături de destin. Am știut mereu că voi scrie despre toate acestea și încă multe altele, însă nu m-am grăbit, căci toate lucrurile își au vremea lor, nu-i așa?”[1]

Apărut în 2017, „Pelinul negru” este un roman apreciat, premiat (Premiul revistei „Ateneu”, 2017) și nominalizat de mai multe ori de către criticii literari, de exemplu, la Premiile Radio România Cultural pentru Cel mai bun volum al anului 2017, la Premiile „Observator cultural” și la Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași”.

„Pelinul negru” este traducerea cuvântului „Cernobîl”, explozia centralei nucleare din 1986 având consecințe dezastruoase și asupra locuitorilor României, nu numai în Ucraina. În roman, evenimentul catastrofal devine un simbol al degradării lumii, punctul inițial al unei serii de drame care culminează cu refuzul umanului și închiderea în muțenie ca semn al traumei de nedepășit. Odată cu Cernobîlul se strecoară în lume fața hâdă a răului sau cel puțin așa pare să sugereze autoarea. Incipitul consemnează lapidar, în stil neutru, obiectiv: „În 26 aprilie 1986, cel de-al patrulea reactor al Centralei Atomoelectrice din Cernobîl a explodat la 01:23 noaptea.”[2] (Ioana Nicolaie, „Pelinul negru”, p. 9). Finalul ambiguu deschide dorul departelui, pentru ieșirea din lumea nedreaptă, ostilă și chinuitoare alături de Guițu, porcul devenit singurul prieten, într-o reverie suprarealistă: „Mă țin bine de gâtul tău, ce frumos alunecăm pe sanie, vântul e doar un pic călduț și-avem costume frumoase, de Albă ca Zăpada, și ne putem duce oriunde, la nesfârșit, cât vrem noi de departe, până în locul unde nu mai sunt drugi, nici școli speciale, nici pelin negru, nici durere, nici moarte. Ne topim ușor în depărtare.” (op. cit., p. 222).

Agustina, personajul principal al cărții, se naște la câteva luni de la accidentul nuclear și o dislexie imposibil de diagnosticat în mediul primitiv în care trăiește o condamnă să suporte urmări dintre cele mai absurde, marginalizarea fiind cea mai dureroasă. Agustinei i se taie aripile din pricina incompetenței și a indiferenței celor mari. Amenințată cu repetenția, fata este nevoită să urmeze o școală specială departe de casă și de dragul de Sever, fratele ei protector și model uman. Iar la școala specială ea întâlnește teroarea, frica, amenințarea, moartea, violența, trăiește dorul sfâșietor de casă și de mama pe care și-o imaginează ca pe cea mai dulce persoană din lume. Rarele clipe de calm ca dansul nevinovat ori desenatul sunt repede înghițite de pasta densă a amărăciunii și a suferinței. Aici toate fetele visează să aibă o mamă și ei îi dedică tot timpul și toată existența. De fapt, prima regulă enunțată în clasă este aceasta: „ – Lângă fiecare copil stă o mamă!” (op. cit., p. 100). Vocea naratorială care înregistrează manifestările vieții este chiar a Agustinei, prin intermediul ei fiindu-ne făcute cunoscute întâmplările din roman. Modul ei special de a vedea lumea, amestecând realul cu irealul, ne înduioșează și ne stârnește mila și spaima, exact ca în tragediile antice: „Mi se strânge inima din senin, nu înțeleg de ce, am așa, ca o cană plină de lapte în ea. Și ulcica e spartă, lichidul iese prin crăpături, se duce în tot corpul, îmi albește fața. Un tunel micuț se desface doar pentru mine, în aer. O să cad, știu [...]. Numai că mă oprește ca un sac pielea mea de cheală.” (op. cit., p. 151).

Se pare că, pe lângă forma concretă a exploziei de la Cernobîl, răul cunoaște în roman mai multe manifestări: de la răul cosmic, la cel social (la nivelul instituțiilor și al comunității) și apoi la răul interior (care dă nevoia ieșirii din timp și din spațiu și, de aici, ascunderea în dulap sau într-o cută a creierului). Binele și răul coexistă în această lume care este imaginea la scară redusă a universului întreg, așa cum Druga și Tutuana, cele două păpuși ale Agustinei, stau una alături de alta și sunt mereu în conflict.  Druga este păpușa urâtă, cheală, redusă intelectual, incapabilă să învețe, după cum Tutuana este frumoasă, bună, deșteaptă, ascultătoare și iubitoare. Agustina crede că este când Drugă, când Tutuană, dar mai degrabă Drugă. 

Romanul Ioanei Niculaie mi-a evocat alte două texte despre copilărie cu aceeași putere de influențare: „Grădina de sticlă” de Tatiana Țîbuleac și „Vânătorii de zmeie” de Khaled Hosseini și pe care vă invit să le citiți, dragi liceeni!

În încheiere, aș vrea să adaug că anul trecut am ales acest roman împreună cu șapte elevi de la clasele a IX-a A și B și a XII-a D care au alcătuit echipa Doc. Am făcut un „booktrailer” în cadrul Concursului „Boovie”. E o experiență de neuitat care ne-a dovedit că putem face lucruri frumoase cu mijloace minime, că importante sunt prietenia, curajul, dăruirea și inima deschisă!

---

[1] Cătălina Chiricheș, „Fascinanta lume a Ioanei Nicolaie”, interviu publicat în revista „Avantaje” la 19.02.2020, https://www.avantaje.ro/articol/exclusiv-avantaje-fascinanta-lume-a-ioanei-nicolaie, consultat la 26.03.2021.

[2] Toate citările se fac după Ioana Nicolaie, „Pelinul negru”, Editura Humanitas, București, 2017.