Provocări paideice în realități pandemice - Povestea unei familii turcești și o poveste despre lectură

Autorul Articolului: Prof. Mona Coțofan

De mai bine de un an fac parte dintr-un club elitist de cititori, atât de elitist încât numără doar doi membri, care nu și-au pierdut, însă, speranța că vor putea multiplica acest model în mica noastră comunitate rurală. Am început prin a promova, alături de un profesor și cercetător care locuiește în aceeași comunitate ca și mine, ideea lecturii împărtășite, dar am sfârșit prin a schimba doar noi cărți, ceea ce nu a scăzut entuziasmul proiectului nostru generos. Prin urmare, la anumite intervale de timp, la liziera pădurii Mârzești, în umbra unui stejar secular, eu și distinsul meu consătean, partener de dialog cultural, schimbăm cărți și impresii de lectură. Un asemenea prilej mi-a adus o carte despre care nu auzisem, o sinteză de istorie și literatură, reflectând un subiect de interes comun, lumea secolului trecut, cu mișcările ei tulburătoare, care au tulburat-o profund și au transformat-o iremediabil.

Povestea unei familii turcești este scrisă de Irfan Orga, pilot de vânătoare și ofițer turc, născut în 1908, martor al unui secol pe care l-a evocat în scrieri cu tentă memorialistică. Între acestea, un volum impresionant, ce recreează propria existență, de la copilărie și până la maturitate, trecând nu doar prin tensiunile unui război mondial, și și prin acelea ale unui război de familie, perceput profund și dramatic.

În anul 1913, într-un Istanbul idilic și pitoresc, un oraș cosmopolit, învăluit de aromele Orientului și  scăldat de apele albastre ale Mării Marmara, un băiețel de 5 ani, trăiește cu părinții și bunicii săi înstăriți într-o casă frumoasă, cu doică, servitoare și bucătărese, o viață perfectă, lipsită de griji și inundată de iubire.. Tatăl său se ocupă de negoțul, vinde minunate covoare persane, e un tată blând, cald, implicat, pe care copilul îl percepe ca pe o bucurie. Mama sa e mulțumită să fie doar “o podoabă în casa soțului ei”, a cărei frumusețe rămâne ascunsă celor din jur (căci la acea vreme turcoaicele nu aveau voie să iasă din casă nici neînsoțite, nici fără văl pe față,). Bunica este cea care conduce toată casa, veghează pregătirea bucatelor tradiționale, e o autoritate a locului pentru cei doi fii, pentru nurori și pentru nepoți.

Anul 1914, când Imperiul Otoman se alătură Germaniei în Primul Război Mondial, aduce cu sine o schimbare bruscă a întregii societăți turcești, răstoarnă tradițiile familiei Orga și zdruncină viața liniștită a micului Irfan. Tatăl și unchiul pleacă pe front, femeile casei rămân singure să înfrunte foametea, lipsurile, efectele războiului, alături de copii, iar mama trebui să își asume curajul schimbării, spre disperarea bunicii, pentru care vechea cutumă e lege. “– O să spună lumea că ești o prostituată, s-a văicărit bunica, absolut incapabilă să accepte un gest atât de îndrăzneț precum dezvelirea feței.
– Dacă asta or să spună, nu îmi pasă, nu vorbele lor o să ne țină de foame. Și de-acum să-ți lași și tu vălul deoparte, mamă!
– O, nu! Nu, nu, nu! a răspuns bunică-mea cu o groază superstițioasă. Doamne ferește să cer osândă de la Dumnezeu!

Dar a doua zi, când mama s-a dus la Beyoglu cu chipul ei drăguț descoperit în văzul lumii, a fost bătută cu pietre de niște copii și s-a ales cu o tăietură urâtă la cap.”

Copilul, martor al acestor drame, se maturizează, păstrând în memorie doar, ca pe o comoară tainică, zilele de odinioară, bucuria clipelor cu bunica la baia turcească, strugurii dulci de la moșia unchiului său, diminețile tihnite în alintul mamei, dulciurile însiropate și armonia familiei reunite în jurul mesei îmbelșugate.

Printre poveștile băiețelului din timpul războiului, în sărăcie cruntă, în lipsuri, frig și boli, se profilează imaginea mamei sale, o turcoaică otomană, de familie bună, care înțelege valul schimbărilor sociale și se adaptează, cu sacrificii, pentru a le putea asigura copiilor săi mai întâi hrana, apoi, la sfârșitul războiului, când lumea se mai domolește, o educație, așa cum meritau. Obligată să înfrunte mentalități, norme, propriile spaime, lipsa soțului și suferințele a trei copii mici, Șevkiye Orga devine o figură feminină emblematică prin forța sa de a învinge istoria și de a se adapta unei lumi pe care nu o credea posibilă. Dacă ea întruchipează noul, bunica, o altă memorabilă imagine creată de scriitor, este vechiul, cu rădăcini profunde, expresia unei lumi crepusculare, ce refuză să se predea în fața războiului.

Scrise cu talent literar și cu umor, poveștile se constituie într-un roman de aventuri, din care transpare nostalgia, atât după Istanbulul copilăriei sale, cât și după cele două femei vrednice care l-au crescut, mama și bunica, amintiri duioase peste care au trecut o sută de ani.

La final, fiul scriitorului atașează o continuarea a poveștii. Aflăm în acest scurt capitol de încheiere cum a decurs restul vieții lui Irfan, care s-a stabilit în Marea Britanie și a rămas, în clima rece și umedă, toată viața, cu dorul exoticelor meleaguri în care a crescut.

O carte simplă, caldă, cu lumina unor vremuri apuse, cu emoția unor reîntoarceri în timp, o lectură de vară, pe care o recomand tuturor acelora interesați de istorie și de istorii.