“Rămășițele zilei” de Kazuo Ishiguro – lecție despre conștiința trăirii

Autorul Articolului: Maria Mirabela Bouroș

“Suntem mult prea indiferenţi la splendorile care ne înconjoară.”

Apărut în Anglia, în anul 1989, romanul Rămășițele zilei a primit prestigiosul The Man Booker Prize, premiu literar care se acordă anual celei mai bune opere scrise în limba engleză, iar în anul 1993 a fost transpus cinematografic de regizorul James Ivory, avându-i drept protagoniști actori de mare valoare: Anthony Hopkins, Emma Thompson, Hugh Grant și Christopher Reeve.

Rămășițele zilei prezintă povestea unui majordom englez de modă veche, James Stevens, care îşi dedică întreaga viaţă profesiei sale, crezând că aceasta este menirea lui şi că dacă o va îndeplini, sufletul său va fi pe deplin mulțumit. Dar, în goana lui pentru măreție în domeniul lui, el uită un element absolut necesar, aş putea spune esențial , existenței umane – iubirea.

“Nu trebuie să-ţi reamintesc că datoria noastră profesională nu se leagă de slăbiciunile şi sentimentele proprii, ci de dorinţele stăpânului nostru.”

La îndemnul domnului Faraday, actualul său stăpân, Stevens își ia câteva zile libere și face o călătorie la Weymouth pentru a o reîntâlni, după două decenii, pe domnișoara Kenton, actuala doamna Benn, în speranţa de a o convinge să îşi reia slujba la Darlingron Hall. Aparent o călătorie de plăcere, cu pretext profesional, este, de fapt, o călătorie de cunoaștere de sine, o întoarcere în trecut, spre evenimentele importante din viața sa. Cartea ne oferă o poveste idealizată, datorită tendinței  majordomului de a ascunde orice defecte, astfel îndemnându-ne să citim printre rânduri pentru a afla adevărul.

Demnitate- calitatea care a pus o pecete pe întreaga sa ființă, care devine scopul vieții lui. Aceasta determină atitudinea respectuoasă, discreţia întruchipată, fidelitatea absolută, acțiunile și cuvintele calculate față de tot ce se întâmplă în jur. Naratorul poartă masca impecabilă a demnităţii, care maschează şi distorsionează orice aspect dezonorant. Dar ce se ascunde în spatele acestui scut atât de rece și indiferent? Regrete. Imaginați-vă că o viață întreagă ați crezut că procedați corect, că alegerile dumneavoastre sunt ireproșabile și, la un moment dat, constatați că ați ratat fericirea personală.

„ Nu realizezi adevărul până când nu îți este împins sub ochi absolut accidental de o întâmplare exterioară oarecare. ”

Kazuo Ishiguro ne oferă o lecţie importantă de viaţă, care te îndeamnă să riști şi să mărturiseşti ce simţi cu adevărat pentru ca apoi să nu te întrebi “Şi ce-ar fi fost dacă..”. Într-o zi ne vom uita la viaţa noastră şi ne vom întreba dacă am fi putut fi mai buni, mai fericiți, dacă am fi luat decizii mai bune sau ne-am fi folosit timpul în mod mai înţelept. Nu trebuie să așteptăm venirea serii pentru a învăța să trăim cu adevărat.

„Dar bineînţeles că asta nu înseamnă că nu există din când în când momente deosebit de triste, când îţi spui în gând: “Ce greşeală uriaşă am făcut în viaţă.” Şi atunci începi să te gândeşti la o astfel de viaţă, la o viaţă mai bună pe are ai fi putut să o duci.”

Trebuie să vă atenționez că este o carte care necesită timp, atenție și analiză, dar, în final, acestea vor fi răsplătite din plin. Toate regretele și frustrările se risipesc, zbuciumul interior se liniștește, iar tot ce-ți mai rămâne este să înfrunți realitatea și să-ți vezi viața cu alți ochi.

Sursa Imaginii: elefant.ro