Timpul nostru e aici

Autorul Articolului: Teodora Iacob, clasa a 11-a A

Mult grena, culoarea bine-cunoscutei vestuțe alecsandriste, pentru elevi... Multe emoții, așa de numeroase și dense, încât zburau prin imensa sală de festivități și sufocau pe toată lumea... Tremurături, nu voi spune că acestea erau ale tuturor, căci erau mai mult ale mele, provenite din copleșitoarea încredere care a fost investită în mine de către colectivul redacțional. Multă foială, căci fiecare își vedea de treaba de care știa că trebuie să se ocupe... o foială care se asemuia unui dans, căci pe fundal, se auzeau sublime acorduri de vals... DAR deasupra tuturor acestor trăiri, manifestări fizice și aspecte organizatorice, plutea, ca și cum ne-ar fi încărcat cu energie pozitivă, norul alecsandrist de timp, care prin noi (cei de acolo, apăruți, cu grabă, înainte de ora 19) s-a creat și în cinstea căruia se întâmpla tot...

Din poziția mea de moderator, totul s-a simțit mult mai intens, clipele s-au dilatat așa de mult, încât timpul părea că și-a oprit fuga, pentru a ne urmări pe noi... nu e exclus ca timpul să se fi simțit, în realitate, Alecsandrist.

Orice proiect devine o parte dintr-o persoană, dacă ea se implică trup și suflet și acest lucru mi se aplică și mie, dar Timpul Alecsandrist transcende condiția unui simplu proiect, e un vis comun la care nici nu ne-ar fi străbătut prin minte să visăm. Astfel, din onorabila poziție de redactor-șef, am resimțit acest moment, aniversarea majoratului revistei, și m-am pregătit pentru el, aidoma unui părinte: mândru, fericit, recunoscător, marcat de trăiri nostalgice...

Când, în fine, ne-am găsit cu toții în acea joi mult-așteptată, în draga noastră sală de festivități, ne-am uitat unii la alții, am tras aer în piept și am conștientizat că este momentul, că urcăm pe Everestul muncii noastre, și că, în vârf fiind, vom putea striga - „TIMPUL NOSTRU E AICI!” - ca promisiune pentru viitor, ca obligație de a crește revista. Cred că, în fiecare dintre noi, zăceau atunci bucuria și uimirea născută din inopinata apariție a acestei minunate oportunități, sentimente care, la sfârșitul evenimentului, s-au întețit, fiind dublate de credința tonică în faptul că ceea ce se află înaintea noastră este și mai și...

Într-un articol de acest tip, ar trebui să vă prezint retrospectiv programul evenimentului, să vă povestesc despre cât de încântător au vorbit invitații, să vă spun despre numărul mare de participanți, despre feedback-ul încurajator și, într-o oarecare măsură, să vă transpun în cuvinte atomsfera, să vă fac să resimțiți momentele-cheie sau să înțelegeți ce ați pierdut, astfel încât să nu refuzați participarea cu alte ocazii. Voi încerca însă să ocolesc clișeele, trecând acest text prin filtrul unui cvasi-jurnal... De pildă pot să vă spun că lansarea revistei acesteia va fi una dintre cele mai plăcute amintiri de-ale mele și cred că în sufletele tuturor va avea un loc special. Personal, din față, de lângă pian, am putut vedea, dincolo de măștile de protecție, că oamenii zâmbeau, că nimeni nu s-a plictisit, că până și prezența acolo, în calitate de oaspete, alături de alții, era motiv de bucurie și de gratitudine... Percep acest eveniment, pentru noi, ca mai mult decât o încununare a succesului gazetăresc, ca o bornă kilometrică pe drumul vindecării societății de impactul negativ al pandemiei. Am sărbătorit această revistă care a dat culoare ultimelor 6 luni umbrite de amenințarea virală, am sărbătorit cu optimism pentru ceea ce ne rezervă viitorul și pentru ritmul accelerat înspre normalitate.

Despre discursurile invitaților noștri de marcă pot spune doar că au fost elevatoare, că ne-au potențat speranța pentru ceea ce va fi revista în viața ei de adult și că ne-au confirmat rolul pe care îl jucăm în educarea tinerilor, prin și pentru cultură, ca ei să devină cititori adevărați. Le mulțumim, și aici, pentru că ne-au dat fărâme din timpul lor!

Mulți dintre cei care și-au dorit sincer să ne fie aproape au profitat de posibilitatea de a participa online și s-au conectat pe Zoom... Mărturisesc că am fost tare neliniștiți că ne vom putea face destul de bine văzuți sau auziți, dar această teamă doar a multiplicat bucuria din momentul în care ni s-a spus că totul a mers perfect. De fapt, printr-un joc inefabil de circumstanțe, această încercare (și reușită) de a transforma evenimentul într-unul hibrid ne-a asigurat o achiziție importantă în echipa tehnică a redacției – pe Tudor Stingheriu – căruia îi urăm un călduros „Bun venit!”.

La urmă și în concluzie, îmi propun să vă mai fac cunoștință doar cu artiștii din spatele fotografiilor de astăzi – Iulia Rotaru, Sorin Greu și Pintilii Eduard Florentin -, cărora le suntem foarte recunoscători că au imortalizat această experiență.

La mulți ani, Timpul Alecsandrist! Ești tot ce își poate dori o echipă de redacție de la o revistă!