Vacanță vieneză

Autorul Articolului: Bianca Antonia Albert, clasa a 7-a C

Împreună cu familia mea am decis să plecăm în vacanță, iar cel mai potrivit loc a fost în Viena. Desigur, părinții mei au mai fost de două ori, dar la cate locuri frumoase au văzut acolo au vrut să ne ducă și pe noi. Așa că ne-am făcut bagajul și am plecat. Drumul a fost destul de lung, dar într-un final am ajuns. După ce ne-am lăsat bagajele am ieșit la o plimbare.

Următoarea zi ne-am echipat și am fost la Prater. Acum vine întrebare: Ce este Prater? Ei, bine, este un parc de distracții foarte frumos, unde se află cunoscuta roată și muzeul de ceară Madame Tussaud. Când am ajuns, însă, acolo, am avut surpriza mare de a ne cere testele covid pe care nu le aveam, așa că a trebuit sa ne facem. După ce totul a fost bine, primul lucru în care ne-am dat a fost roata. A început și ploaia, dar nu ne-a oprit. La intrare a fost și un mic muzeu, unde am aflat când a fost construită și cum a fost construită această mare atracșie a orașului. Coada a fost destul de lungă, dar a meritat. De sus se putea vedea tot parcul de distracții. Am fost impresionată și de faptul că unii oameni luau cina în roată. Când ne-am dat jos, a început adevărata distracție. Primul roller coaster în care ne-am dat a fost înfricoșător pe moment, dar, după aceea, parcă am mai fi vrut o tură. Mai era unul cu bărci care te treceau prin apă. Am fost și în acelea, dar, după ce ploaia s-a oprit, pentru a nu răci. Acolo se afla și un turn cu leagăne care te ridica la 117m înălțime și te învârtea încet, dar la coborâre a devenit din ce în ce mai rapid. La început eram foarte speriată, dar până la urmă mi-a plăcut foarte mult.

Am vizitat, desigur, și muzeul de ceară. La intrare, ne-au întâmpinat cunoscuții actori Angelina Jolie și Johnny Deep. Au fost și figuri pe care nu le cunoșteam, dar mi s-a părut interesant cât de reale păreau și a fost un bun prilej să aflu mai multe. I-am văzut pe Winston Churchill, Regina Elisabeta, Albert Einstein, Elvis Presley și mulți alții, dar preferații mei au fost Leonardo DiCaprio și Kate Winslet. La final, am ieșit print-un magazin de suveniruri unde era și Michael Jackson. După ce am ieșit din muzeu, ne-am luat la revedere și ne-am îndreptat către următoarea destinație, Donau Turm. Pentru cei care nu știu Donau Turm este un turn în mijlocul unui parc foarte frumos, iar în acest turn se află un restaurant la 252m înălțime. Spre fericirea noastră, am avut parte de un lift. Când am ajuns sus, priveliștea era fermecătoare. Am comandat ceva de băut și la un moment dat am observat ceva. Restaurantul se învârtea. Vă imaginați ce bucurie!. Când am coborât, am luat metroul și am mers la Stephansplatz cunoscuta piață din Viena unde se află Biserica Stephansdom. Ziua s-a terminat după ce am mâncat cel mai bun șnițel din Viena la Figlmüller, dacă vizitați orașul  nu-l puteți rata.

Următoarea zi, m-am trezit cu multă energie pentru că știam că vom vizita Grădina Zoologică, cea mai mare din Europa. Am luat metroul și am plecat. Înainte de a merge acolo am trecut pe lângă Palatul Schönbrunn. Un loc foarte frumos cu o grădină imensă și o fântână minunată. Apoi a venit momentul mult așteptat, Zoo. Am luat bilete și am intrat. Prima oară am văzut rinocerii. Mi s-au părut foarte frumoși. Am văzut și urși polari, pinguini, foci, elefanți și multe alte animale, dar preferata mea a fost girafa. Era așa de frumoasă și mult mai înaltă ca în filme. După ce am plecat de la Zoo, ne-am întors la Stephansplatz și ne-am plimbat și am ajuns la Școala Spaniolă de Călărie din Viena unde am văzut mulți cai foarte frumoși.

În ultima zi am fost și am vizitat Hundertwasserhaus, o clădire foarte colorată, pe o străduță foarte frumoasă, apoi Burggarten sau mai simplu Muzeul de Fluturi. Erau foarte mulți fluturi si mari si mici, de diferite culori, iar locul înăuntru părea o casă de zâne. Restul zilei ne-am plimbat. Apusul am reușit să îl vedem din vârful Bisericii Stephansdom, un alt loc foarte frumos care merită vizitat.

Am încheiat periplul nostru la Hallstatt, cel mai frumos loc pe care l-am văzut, o stațiune montană situată pe malul sudic al lacului Hallstattersee, unde sunt multe clădiri colorate și străduțe foarte frumoase. La  Salzburg am vizitat casa lui Mozart, apoi am plecat către München în Germania, unde am văzut mașini vechi, mașini noi și motociclete foarte frumoase și m trecut și pe lângă parcul unde au avut loc Jocurile Olimpice în 1972.

Am fost norocoasă să văd toate aceste locuri și mă bucur să le împărtășesc cu voi, cititorii revistei noastre!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *