Vizibilitate vs. Reprezentare

Autorul Articolului: Daria Turbatu, clasa a 12-a A

Când vorbim de problemele pe care le întâmpină de multe ori minoritățile sau categoriile discriminate, una din cele mai pregnante este lipsa de vizibilitate, urmată de lipsa de reprezentare. Dar ce înseamnă asta mai exact? De ce există o nevoie de vizibilitate? 

Noi, ca ființe umane, avem o nevoie de modele pe parcursul vieții, să vedem oameni ca noi în poziții de putere, să ne simțim reprezentați. Ne trebuie povești cu personaje ca noi, celebrități care arată ca noi și oameni în politică care ne reprezintă categoria socială. Motivul este că opinia publică și părerile majorității ignorante(mai ales în legătură cu minorități cu care nu relaționează) sunt formate în mare parte din media, fie ea consumată drept filme, seriale sau cărți. Acestea au întărit stereotipuri și au făcut viața minorităților mai grea. În ultimul timp am văzut o încercare de a aduce diversitatea pe ecrane, din păcate una superficială. Cum în trecut ecranele de la Hollywood arătau oameni(în speță bărbați) albi vopsiți cu negru pe față ca să imite pielea oamenilor de culoare pentru a îi ironiza, fenomen numit “Blackface”(care încă se întâmplă în televiziunea românească și europeană, la emisiuni de genul “Te Cunosc de Undeva”), acum vedem persoane de culoare folosite drept moneda de schimb pentru diversitate. Cât despre persoane queer(queer=termen “umbrelă” pentru orice persoană care nu se identifică drept heterosexuală sau cisgen), în continuare cele mai cunoscute filme queer sunt cele în care joacă actori heterosexuali sau care nu reprezintă comunitatea cu adevărat. Desigur, nu este nimic inerent greșit la a avea actori, regizori, scriitori etc. heterosexuali jucând/scriind personaje queer. “Supernova” e un film minunat, pe care îl recomand, despre doi bărbați gay și cum unul dintre ei este diagnosticat cu demență, în care actorii principali, Stanley Tucci și Colin Firth, sunt heterosexuali și au spus în numeroase rânduri că sunt onorați să aducă la viață această poveste și speră că au facut-o bine. Genul acesta de filme aduc vizibilitate asupra comunității, dar nu o reprezintă autentic. Puține sunt poveștile spuse de oameni queer prin oameni queer. Pentru că oricâte intenții bune ar avea, este aproape imposibil pentru un regizor alb să înțeleagă și să simtă o poveste despre sclavia sau discriminarea oamenilor de culoare, cum se simte sa fii pus intr-o casuta și etichetat, sa iti fie puse la îndoială calitățile și să fii asimilat cu un comportament doar din cauza culorii pielii tale.

Vizibilitatea te aduce în centrul atenției publice, dar reprezentarea ajuta categoria discriminată sa fie ascultată. Lipsa de modele și de anti-modele raneste aceeasi oameni care cer ajutorul. Atunci cand nu vezi femei puternice și determinate în politică, te face pe tine, ca fata, sa crezi subconștient ca nici tu nu poți deveni una, sau mai rău, ca nu ai nici măcar opțiunea sa devii una. Ți se taie aripile înainte sa iti creasca. De asta, a capitaliza pe lipsa de vizibilitate este, din punct de vedere moral și etic, greșit. Pentru ca în ultimii 92 de ani, 7 femei au fost nominalizate la premiul Oscar pentru cea mai buna regie, 7 femei și 453 de bărbați, prima în 1977. Prima femeie care l-a castigat insa e mult mai târziu, în 2010. În 2021, Chloe Zhao a fost a doua femeie care a câștigat Oscarul la aceasta categorie, si prima de culoare. A capitaliza pe Pride prin lucruri lipsite de însemnătate, imprimate cu un curcubeu fără valoare, luna în care oamenii LGBTQ lupta mai intens ca niciodată pentru drepturi egale și își fac auzita vocea, nu înseamnă susținerea comunității, ci folosirea vizibilității fenomenului lor pentru a îi reprezenta într-un mod greșit și a face bani din asta.

Pentru a ajuta intr-adevar la eradicarea problemei reprezentării greșite trebuie sa știm și să înțelegem istoria opresiunii acestor oameni. Iar fără reprezentare autentică nu exista egalitate.