Sebastian Zidaru: Oamenii vor să fie dumnezei, însă Dumnezeu ne-a arătat că e destul să fii om.

Sub imperiul fricii sau al comodității, omul trăiește mizer și își dezvoltă gândirea, care îi devine călău. Fiecăruia îi este arătat sensul vieții prin Dumnezeu, esența pe care o ignorăm sau o omitem din cauza faptului că suntem concentrați pe non-sensul vieții, care duce implicit la nefericire și neîmplinire. O viață străină de traiul pe care ar trebui să-l avem, în conformitate cu natura noastră, cu sensul nostru, al muritorilor. Ne-am pierdutpuritatea înrăutățindu-ne starea prin fapte și mentalitate.

Obiceiurile noastre sunt mai mult decât superficiale și ne definesc. Cu ce ne încălzesc studiile lipsite de iubirea cunoașterii? Ori avuția, dacă o ținem doar pentru fericirea noastră? Sau statutul, dacă prin el nu suntem un stâlp pentru ceilalți? Nu găsesc sensul în multe dintre acțiunile noastre, iar singura certitudine pe care omul o poate deține este ignorată și rămâne doar la stadiul de teorie.

Oare nu este mântuirea scopul omului pe pământ?

De câte ori ne-am întrebat care este cauza acțiunilor noastre? De ce facem anumite lucruri? Răspunsul este de cele mai multe ori vag. Acționăm din inerție sau din simplul fapt că așa fac toți. Toată lumea vrea avere, putere și faimă. Dar de ce? Oamenii vor să fie dumnezei, însă Dumnezeu ne-a arătat că e destul să fii om.

„A trăi” este profund. Nu toți trăim, unii simulăm această stare. Un lucru este cert, însă, cu toții murim. Viața e o sumă de clipe, iar oamenii le pierd zadarnic, le pierd pentru ceea ce este efemer în existența lumească. Din această lume plecăm doar cu sufletul, dar nu ne îngrijim de el. Forma, aparența care atrage invidia, este mai importantă decât sufletul etern, care ne decide fericirea sau chinul veșnic. Un tânăr clipește de două ori până la 60 de ani, dacă apucă. Trebuie să ne îngrijim de ce este al nostru, cu adevărat. Majoritatea tinerilor gândesc în perspectivă cum să facă bani și ce afaceri să își deschidă. Calculează la virgulă viitorul, în care aparența este mai importantă decât esența.

„Ce îi este de folos omului să câștige întreaga lume, dacă-și pierde sufletul.” – Marcu 8:36

La o primă oră din pruncia dimineții, aflat la jumătatea primei clipe de viață, nu pot decât să meditez la ce va fi, căci de nu ar fi, probleme n-am avea. În haosul gândurilor, esența a ceea ce fac, în fie ce zi trăiesc, nu găsesc și mă îndoiesc că sensul meu, de om, e acesta.