Aprilie mohorât

Ce dimineață imorală de aprilie! Trag cu urechea la ploaia care își toarce picăturile mari, reci și sfioase. M-am apucat să însăilez un zâmbet format din mirosul florilor, cântul păsărilor și toate curcubeiele răsărite înainte de apus și să i-l agăț lui aprilie de urechi, însă o picătură grea căzută din ceruri i l-a desprins de urechea stângă. Acum aprilie îmi zâmbește doar dintr-un colț de primăvară. Încerc să-i refac zâmbetul șăgalnic, însă mă atenționează că astăzi nu are chef de glume, astăzi e pus pe seriozitate și discreție. Aprilie … tu discret? Cum așa ? Când afișezi lumii întregi splendoarea ta, culorile tale de lună grațioasă, dansurile tale cerești, muzica ta divină, ploile tale ce ar putea spăla o mulțime de păcate, când soarele privește pe furiș de după perdeaua de nori … de frică să nu strice această zi bacoviană, când fluturii își cară pe aripile fragile toată frumusețea pictată parcă de un maestru al penelului, când veselia bondarilor e molipsitoare, când emoțiile prăfuite încep să se scuture și să vibreze iarăși știind că urmează un nou început, când vântul amestecă gânduri și idei născând oceane de povești, când albul narciselor amintește de puritate și îmbată omenirea cu parfumul lor sălbatic, când magnolia, această ”regina a balului primăverii”, invită trecătorii la un dans ancestral, când poeții își îmbracă capodoperele într-o mantie regală pentru a le acoperi de ovațiile furtunoase ale celor care încă mai citesc și care își încarcă sufletele cu frumos, când aricii pogonicii își înfig țepii în primăvara întârziată pentru a fi siguri că nu o ratează atunci când ea se va hotărâ să intre-n hora lor aricească, când sălciile își încolăcesc pletele în jurul cireșilor ninși alcătuind astfel un tablou viu de primăvară copleșitoare, când romanticii lumii își contopesc sufletele într-o singură iubire?

Aprilie… hai, recunoaște : tu nu poți fi discret, ci doar concret, toți percepându-te exact așa cum ești, ai fost și vei fi: sfios, fragil, emotiv, dansant, trepidant, inimos!

Agăța-te-aș de suflet!

Născută în Pașcani, absolventă a facultății de “Științe Economie” din cadrul Universității “Al. I. Cuza” din Iași, Mihaela Nemțanu se joacă zi de zi cu cifrele, le rostogolește, le aruncă, le mâzgălește, le ceartă, încearcă să se împrietenească cu ele, însă mult mai mult iubește literele, pentru că ele au forme și mărimi, au conținut și sensibilitate, au tăcere și frumos, au căldură și fragilitate, ținta lor fiind … sufletul. Sunt asemeni Mihaelei, ele ajutând-o să dea viață gandurilor ei prin ceea ce scrie, ea scrie cu inima, din inimă și pentru inimi.

fotografie: arhiva personala