Blestem

Izvor de lacrimi nesfârșit

de printre noi a răsărit,

noaptea-n plină zi s-a ivit,

păsări fără noim-au rătăcit.

La fântâna patimii

i-am făcut loc lacrimii

și-am omorât îngerii

de prin valea plângerii.

Câte lacrimi reci s-au scurs,

toate stele-n cer s-au pus,

dar vederea n-au pătruns,

de durere s-au ascuns.

De blestemul mamelor,

de durerea palmelor,

de sunetele armelor,

de zgomotul bombelor.

Cine s-a gândit să stingă

viața omului plăpândă,

să stea-n viață tot la pândă,

viața fără scop să-și stingă!

N-ar mai avea loc de plâns,

nici oameni dragi de cuprins

cine-a face rău a prins,

capcane omului a-ntins!

Să n-aibă odihnă-n pat,

nici copii de așteptat,

nici soții de sărutat,

nici bătrâni de-mbrățișat!

(Desenul îi aparține artistei Daniela Strună)

Articole asemănătoare

Femeia

Femeia? Misterioasă făptură, zâmbitoare, chiar de multe- ndură, primăvară eternă în momentele reci, caldă lumină în care iernile-ți îneci, rază de soare și urmă de…

Prin toate

Prin urme de nisip Parfumul unui vers Prin ploi, pământul sterp Prin dor nespus, prin mers Prin toate te cunosc… Departe pașii mei Și câmpuri…

Când…

Când vântul mării suflă și valurile bat Oceanul de regrete prin riduri stă la pândă Prin minte astăzi strigă, secundele străbat Poveștile din suflet și…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *