Blestem

Izvor de lacrimi nesfârșit
de printre noi a răsărit,
noaptea-n plină zi s-a ivit,
păsări fără noim-au rătăcit.
La fântâna patimii
i-am făcut loc lacrimii
și-am omorât îngerii
de prin valea plângerii.
Câte lacrimi reci s-au scurs,
toate stele-n cer s-au pus,
dar vederea n-au pătruns,
de durere s-au ascuns.
De blestemul mamelor,
de durerea palmelor,
de sunetele armelor,
de zgomotul bombelor.
Cine s-a gândit să stingă
viața omului plăpândă,
să stea-n viață tot la pândă,
viața fără scop să-și stingă!
N-ar mai avea loc de plâns,
nici oameni dragi de cuprins
cine-a face rău a prins,
capcane omului a-ntins!
Să n-aibă odihnă-n pat,
nici copii de așteptat,
nici soții de sărutat,
nici bătrâni de-mbrățișat!
(Desenul îi aparține artistei Daniela Strună)

Răspunsuri