Moşii de iarnă

Ne facem amintiri în amintirea lor,
A drumurilor pe care nu au apucat să le mai parcurgă
Şi poate, cine ştie, nici nu le-ar fi început vreodată
Decât cu gândul acela sămânță în timpul celuilalt
Săgeată împotriva uitării că trupurile au avut cândva viață şi duh
De parcă a fi în viață e ceva contagios, un târg, un troc, un colportaj
Al amintirilor care ne cresc mari, bâtrâni, nostalgici după nevăzut
În timp ce ne topim în hainele mature şi redevenim de-o şchioapă în sânul moşului şi moaşei
Ei răspund azi de după o bucată de cer şi una de asfințit, dintr-un ochi de apă
Din iarna lor viață şi din copilăria noastră sapă

Răspunsuri