Moşii de iarnă

Ne facem amintiri în amintirea lor,

A drumurilor pe care nu au apucat să le mai parcurgă

Şi poate, cine ştie, nici nu le-ar fi început vreodată

Decât cu gândul acela sămânță în timpul celuilalt

Săgeată împotriva uitării că trupurile au avut cândva viață şi duh

De parcă a fi în viață e ceva contagios, un târg, un troc, un colportaj

Al amintirilor care ne cresc mari, bâtrâni, nostalgici după nevăzut

În timp ce ne topim în hainele mature şi redevenim de-o şchioapă în sânul moşului şi moaşei

Ei răspund azi de după o bucată de cer şi una de asfințit, dintr-un ochi de apă

Din iarna lor viață şi din copilăria noastră sapă

Articole asemănătoare

Tristețea vine din cer

Tristețea e sentimentul ce a îmbătrânit,tristețea nu-i pentru oricine,doar pentru gleznele subțiri ce nu le cresc unghii,e apanajul stelelor când se sting,al păsărilor când știu…

Dincolo de timp

1946, iarna se prelinge peste oraș ca pensula unui pictor peste copiii gălăgioși de pe săniuțe într-un tablou cu bulgări, derdeluș, ghete și patine, țipete…

Blestem

Izvor de lacrimi nesfârșit de printre noi a răsărit, noaptea-n plină zi s-a ivit, păsări fără noim-au rătăcit. La fântâna patimii i-am făcut loc lacrimii…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *