Cavaler al cauzelor pierdute
Frunzele de toamnă,
îngeri păzitori ai tristeților mele,
cu armurile lor în toate culorile apusurilor,
mă însoțesc în drumul meu
de cavaler al cauzelor pierdute.
Mărșăluim timpuri scuturate pe riduri de pământ,
de carne, de copaci uscați de păsări călătoare,
cu decolări și aterizări forţate,
mărșăluim piste de aeroporturi părăsite,
cu zboruri anulate,
mărșăluim cu morile de vânt în spate,
călărind cai morți cu suflete înaripate,
răscolim războaie încheiate,
căutând pacea în sângele de pe spadă,
ridicăm orfanii din ochiul închis al părinților,
luăm țipătul din suliță şi-l dăm privighetorii,
să-l învețe trilul,
punem frâu timpului, să-l cârpim de uitare,
strângem viețile rămase în mănunchi
şi-l punem în ulciorul Domnului,
să-l umple cu înțelepciunea de a trăi
pe aceeaşi palmă întinsă pentru toți,
pe palma Lui, cea cu râuri, soare,
cu blândețea căprioarei
şi nopțile de vară, de pe degetul cel mare
ce ne mângâie cu cerul,
cu stele pentru fiecare,
cu visul dus de greiere în lună,
în cântecul de pace al pământului când doarme.
Frunzele de toamnă,
îngeri păzitori ai tristeților mele,
cu armurile lor în toate culorile apusurilor,
mă însoțesc în drumul meu
de cavaler al cauzelor pierdute.
© Valer PUIA, 26.10.2016, Deva
Foto: Valer Puia
Răspunsuri