Desești

Încă mai simt, când ajung la el,

fiorul întoarcerii la origini,

mirosul ierbii și al florilor

ce se-ntrec în parfumuri pe câmpurile-ntinse,

îi văd culoarea verde-maronie

și-i aud râsetele de copii lipsiți de gânduri

și de tineri încinși la jocuri,

cum îi simt încă tăcerea de mormânt

a bătrânilor care au fost și mai sunt,

nu doar în amintirea cu miros de tămâie,

care au fost și au rămas la umbra

bisericii cu turla îndreptată către cer,

scara către Dumnezeul nostru,

pe care ei urcă mai mult,

dar uneori mai coboară către noi

să vadă ce mai facem, se întorc din eternitate

să ne aducă vești, să ne ducă rugăminți…

Desești? Izvor de nemurire,

început al poveștii mele,

ce a umplut cămara cu amintiri

cât să-mi ajungă pentru o întreagă veșnicie!

Articole asemănătoare

Iulie De Foc

Lumini se-mbujorează-n zori, deasupra lacului smarald,Pe creasta dealului râd nori și-albastrul îmi zâmbește cald.O ciocârlie-și prinde-n crâng psaltirea timpului-alean,Din amintiri, culori se strâng, în suflet hore…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *