Expoziție de desene cu mesaje de pace ale unor copii din diverse colțuri ale lumii la Roma, cu participarea unor reprezentanți ai mai multor țări, printre care și ai României

Joi, 16 decembrie 2021, în Sala Cenaclului din unul dintre sediile Camerei Deputaților a Parlamentului Italian, a avut loc o expoziție de desene ale unor copii din mai multe țări, toate purtând mesajele de pace ale celor mai inocente ființe, exprimate într-un limbaj universal, acela al culorilor. Printre aceste desene, selecționate dintre desenele unor copii din diferite colțuri ale lumii, s-a regăsit și desenul unui copil român din localitatea Afumați, județul Ilfov.

Expoziția a fost realizată de asociația I Colori per la Pace/Colors for Peace, al cărei președinte este italianul Antonio Giannelli, cel care a transformat această asociație născută în localitatea Sant’Anna di Stazzema, un sat din Toscana, Italia,  pentru a onora martirii din timpul celui de-al II-lea Război Mondial (cei 560 de inocenți printre care și 100 de copii, care în 12 august 1944 au fost uciși cu sânge rece de soldații naziști) în decursul celor câțiva ani de când a început să funcționeze, mai exact din 2015, într-o asociație care a reușit să unească 200.000 de copii din 136 de țări și cinci continente în transmiterea unuia dintre cele mai importante mesaje, acela al nevoii de pace. Proiectul acestei asociații este, astfel, și unul dintre principalele proiecte care militează pentru pace în lume.   

Printre numeroasele personalitățile care au participat la eveniment, alături de Președintele Camerei Deputaților din Italia, Roberto Fico, și deputatul Umberto Buratti, care au fost într-un fel gazde ale evenimentului, au mai participat ambasadori, reprezentanți ai diferitelor ambasade care funcționează în Italia, reprezentanți ai televiziunii italiene, prieteni și susținători ai asociației. Din partea Ambasadei României a participat cu bucurie consilierul Radu Constantin Bădiță.

Aceasta a fost doar una dintre numeroasele expoziții pe care asociația Colors for Peace le-a organizat în acești ani în cele mai vizibile locuri, atât în Italia, cât și în lume (peste 100), printre care amintesc doar câteva: Expo Milano, Colosseo- Roma, casa natală a lui Leonardo da Vinci, Casa Muzeu Dante Alighieri- Florența, Olimpiadele din Rio și Tokyo. Sunt numeroase și țările în care asociația a reușit să organizeze evenimente, dar merită spus că România a fost prima țară străină în care asociația a organizat o expoziție, eveniment datorat și faptului că președintele asociației este căsătorit de mai mulți ani cu o româncă.

Nu putem decât să-i felicităm pe toți cei care s-au alăturat la acest frumos proiect al asociației I Colori per la Pace/Colors for Peace și să sperăm că, ceea ce uneori oamenii politici nu reușesc să facă, vor reuși copiii prin inocența și prin implicarea lor de la o vârstă fragedă în promovarea bunei înțelegeri între popoarele lumii, în acceptarea diversității, prețuirea ei și conștientizarea valorilor comune pe care întreaga umanitate le are. Să fie acesta și spiritul Crăciunului care se apropie cu pași grăbiți, pentru că, dacă inocența va stăpâni pământul, vom avea și celelalte lucruri necesare!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *