Fazan

Pentru că totul se întâmplă întâmplător, sau nu, în buimaceala dimineții am răsturnat cana de cafea pe masă. Cafeaua, bună cunoscătoare a mecanicii fluidelor, și-a luat G-urile în brațe și a plecat spre podeaua unde o aștepta încolăcit cordonul ombilical al laptopului. O-ul cablului mi-a sărit în ochi și nu am mai putut să îl mai scot. Mă simt vinovată că am ignorat aceasta literă până acum. Am scris odă R-ului și am ridicat în slăvi literele care formează cartea noastră de om, remarcabilele A, C, G și T. Acum încerc să mă joc fazan și cu alte litere. 

Spun repede în gând alfabetul și tot eu spun stop. Am ajuns la P. P-ul este o literă sănătoasă, nesuferind de cifoza sau scolioza altor personaje. Cred că această statură demnă și lipsa burtii l-a făcut celebru, fiind elementul esențial în limba păsărească a copiilor din era semnalului analog. Pa, pe, pi, po, pu erau sunetele care se intercalau cu silabele cuvintelor normale și rezulta ceva ce aveam noi impresia că redă trilurile păsărilor, mai ales cand le strigam cu capul scos pe jumătate din ușa sau geamul cuibului nostru. Doar că nu ceream nimănui de mâncare, ci puneam țara la cale cu tovarășii de joacă. Cu siguranță poceam cuvintele limbii noastre secrete, dar mă făceam înțeleasă prin onomatopeele și gesticulatiile însoțitoare căci trupa se aduna și alergatul de-a mâța-prinsa începea. Coridoarele lungi ale clădirii de pe vremea austro-ungarilor se zguduiau sub tropăitul picioarelor noastre sănătoase. Cine știe câți iepuri prindeam zilnic încercând să scap de a fi mâță! Ce este sigur este că în veci nu se vindecau bubele de pe genunchi! Bunica îmi aplica deseori un tratament naturist cu uz intern sub forma unei porții zdravene de papricaș cu cartofi. Dar revenind la fazan și la limba păsărească, să știți că acest comportament criptofazic era prezent și la școală, în special în timpul orelor. Eram orbitată de colegi încercând să-mi explice, în timp real, ce nu știau la extemporale sau teze. Cred că tuturor le răspundeam Popocatépetl!

Următoarea literă din jocul meu este O.  O literă care mă nedumerește foarte tare și pe mine, că nu degeaba e folosită ca interjecție de mirare. Ovalul acestei glife este l’ombelico del mondo, în matematică și fizică. De pe vremea sumerienilor se joacă cu mintea noastră și cu conceptele de a fi sau a nu fi. Trecerea vremii nu i-a șters din importanță, din contră litera s-a extins și în lumea informaticii, notația big O fiind folosită curent în teoria complexității algoritmilor. Ca norocul că jocul fazan nu acceptă și exponenți la litere, căci un big O cu un n la puterea 2 dă bătăi serioase de cap.

Această literă buclucașă a afectat națiuni întregi. Portughezii sunt suferinzi de rinolalie când vine vorba de o. Mai mult decât atât, această literă a pus stăpânire pe francezi. Scris și mai ales pronunțat în multe feluri, O este litera regina a șahului glotologic francez. Bine că diftongii și triftongii românești nu au fost prinși în acest joc! Grecii au descoperit prima dată litera o mică, omicronul lor. Dar au fost înmărmuriți de uimire când au descoperit litera o mare. Pur și simplu nu au putut să treacă mai departe și au decis ca ultima lor literă din alfabet să fie un mega O. Oricum cu căciuli, pălării sau diverse accente, această literă dă identitate multe popoare. 

Româna are o relație specială cu virgulițele. Îmi ațâță interesul întrebarea cum s-au procopsit s și t cu asemenea extensie? Cui trebuie să mulțumim pentru că ț este în atât de multe diminutive de-ale noastre? Ce poate fi mai frumos decât un cuvânt precum țurțure, bobuleț sau țuști?  Trecând peste faptul că ș-ul este o consoană constrictivă prepalatală surdă și ț-ul este consoană semiocluzivă dentală sonoră, ș-ul spus în șoaptă simbolizează liniștea și ț-ul, spus în formă repetitivă și cu capul oscilând stânga-dreapta și mâinile încrucișate, exprimă nemulțumirea.    Dar ce pot să spun despre w, care se simte un intrus și pare că se târâie printre celelalte litere de la coada alfabetului nostru? Y mă duce la bifurcația care mă scoate din joc sau spun din nou alfabetul. Aaaaaa, …., r. Restaurant.

Ligia Mateiu: După mulți ani de studiu în domeniul științelor, în afara României, revin cu drag la limba română. M-am surprins plăcut când am luat decizia de a scrie ce simt și ce gândesc. Mă fascinează faptul că niciodată nu știu cum se va sfârși un text pe care îl încep. Dacă reușesc să aduc un zâmbet consider că mi-am indeplinit o dorință.