Rârâieli de om peltic

M-am născut rârâită. Norocul meu a fost că părinții au avut o premoniție când m-au văzut la naștere, căci numele meu nu include nici un r. Pe de altă parte, eram pusă să recit deseori eterna poezie despre Rică, spre deliciul tuturor. În ciuda eforturilor mamei, rârâiala nu mi-a putut fi corectată de logopeda care s-a ocupat de mine în primii ani de scoală din Arad. Probabil era la fel și dacă mă nășteam în Oradea sau Timișoara. Cu totul altă situația era dacă fericitul eveniment cosmic se întampla pentru mine în Cluj sau Deva. Nici până în ziua de azi nu m-am lămurit cum sa îmi țin limba și gura sa iasă bine. Mai mult decât atât, când mă supăr rău de tot pe cineva și o iau razna, rârâitul scapă complet de sub control și cuvintele mele jignitoare devin baroase sonore de genul lăule, afulisitule, nesufelitule, tâlâtulă, te ulăsc. Am schimbat și țara și limba de mai multe ori, dar tot nu m-am scăpat de meteahna asta.

Să vă explic. Există mai multe tipuri de rotacism pe care le-am experimentat. În Italia, m-am scăpat de cuvintele dacice brânză, varză, barză  și am dat de cuvinte mai plăcute la auz de genul mozza, cavolo, cicogna. În schimb, m-am îndrăgostit etern de espresso si r-urile de parmigiano, provola, scamorza, gorgonzola, ricotta,… În Canada, am avut un r mai timid, mai estompat, pierdut prin cuvinte grele de statistică genetică. Ani de zile am încercat să convertesc, cel puțin în scris, cât mai multe litere în numere sau simboluri grecești. La sfârșit de doctorat am fost în stare să spun ce cred în felul ăsta, dar tot nu m-am scăpat de r. Dimpotrivă, r-ul a devenit greu și apăsat, conform cu învățătura insularului Thomas Bayes (în ciuda aparențelor, ideogramele de mai jos nu sunt de origine asiatică)*.

Am continuat căutarea unei profesii total paralelă cu medicina învățată în Timișoara, dar cât mai posibil tangentă cu știința computerelor din lumea largă. Așa am ajuns să-mi plimb din nou r-ul prin Europa, de data asta într-o țară unde r-ul este rege, un r gutural, spus în forță și care abuzează de bunătatea urechilor omului.  În olandeza de la ea de acasă, exista o urmă de ezitare, mai se rotunjește puțin gura sa nu iasă chiar tot r-ul deodată, evitând astfel pleznitura nicovalei de către ciocanul înfuriat și împrăștierea scăriței din ureche, precum bețele de Mikado. Așa că, aici în Belgia, mă simt în largul r-ului meu. Pot să drăcui în voie, cu tot râul și ramul din dotare. Pe deasupra, am și satisfacția de a confuziona localnicii care cad subit pe gânduri crezând că rostesc cuvinte de prin vreun cotlon de dialect flamand. De ani buni am ajuns să îmi accept soarta, să mă fac frate cu dracul până ajung cât mai aproape de pensie și să profesez ca bioinformatician ocupându-mă zilnic de scripturi în limbajul de programare numit tocmai R **.

Mi-ar plăcea să am o profesie sezonieră de barman (barmaniță îmi sună mai oribil decât barcucoană) sau măcar ospătăriță, dintr-un motiv ușor de înțeles, cu siguranță. Aș face un studiu statistic întrebând fiecare client: “Ce doriți astăzi să serviți? Ceva ușor, un pahar de vin sau ceva tare?”. Felul în care acesta va răspunde va dezvălui misterul tipului de r folosit, indiferent dacă alege o bere rece, un pahar de vin (totuși este esențial să fie limită în opțiuni, Merlot, Cabernet si Pinot Noir, par example) sau ceva de prună. Pentru că nu am făcut doctoratul chiar degeaba, pot spune cu certitudine că treaba rotacismului urmează o curbă de distribuție statistică similară evenimentelor rare și întâmplătoare. Adică nu mă interesează acea majoritate de oameni care aleg dezinvolt licoarea vasodilatatoare. Mă interesează aceia care doresc o bere rece cu un r moale și pufos (englezit), un păhărel de prună cu un r de se cutremură pereții (flamanzit?) sau un Merlot cu un r care dă omușorul din gâtlej de două ori peste cap și apoi este spart între dinți  (franțuzit). 

Aș dori să atrag atenția asupra unei situații îngrijorătoare observate în decursul anilor de studiu și practică a rotacismului. Este foarte contagios, se transmite îndeosebi prin râs, cei mai afectați fiind prietenii apropiați, cu precădere cei care sunt vorbitori de limba română. Partea bună este că nu necesită medicație, fiind o stare tranzitorie. 
Dacă doriți să furnizați date privind acest subiect sau dacă doriți să contribuiți într-un fel la finalizarea lui, vă rog să nu ezitați a mă contacta.

* Ligia Mateiu and Bruce Rannala, “Inferring Complex DNA Substitution Processes on Phylogenies Using Uniformization and Data Augmentation,” Systematic Biology 55, no. 2 (April 2006): 259–69, https://doi.org/10.1080/10635150500541599.

** “R: What Is R?”  https://www.r-project.org/about.html.

Credit foto: Matei Tudor Covaci, 12 ani

Ligia Mateiu: M-am surprins plăcut când am luat decizia, relativ recentă, de a scrie în mod consecvent. Îmi place să introduc limbajul cald și prietenos al umorului delicat în domeniul științei și exprimării academice, considerat sobru și inaccesibil. Particip afectiv la fiecare text pe care îl scriu. Mă fascinează faptul că niciodată nu știu cum se va sfârși un text pe care îl încep. Eseurile umoristice cred că mă caracterizează cel mai bine. Le scriu cu ușurință și o plăcere incontestabilă. Momentele de melancolie sunt captate în scrieri „ceva mai serioase”. Sper să fie agreate de cât mai mulți cititori!