Gânduri de Paşte

Fă bine celor din jur spune învățătura biblică. Cînd ajutăm ne este bine, ne simțim mai împliniți și mai buni noi cu noi în interiorul nostru, ne dă un sens mai amplu și o utilitate. Unii vor fi recunoscători pentru ceea ce au primit pentru că îi locuiește bunătatea și la rîndul lor vor da mai departe bunătate, alții te vor urî pentru că îi locuiește ranchiuna, invidia, că ai putut să fii în poziția de a-i ajuta și te vor percepe superior, ceea ce la va activa rănile copilăriei cînd au fost umiliți și disprețuiți pentru neputința și neștiința lor.

Religia și politica dezbină, dar și unește. Îi dezbină pe cei cu viziuni și valori diferite și îi unește pe cei cu viziuni similare. Pe cei credincioși îi aduce în același spațiu în care își mărturisesc credința într-o forță supranaturală numită Dumnezeu care îi protejează, iubește, dar și pedepsește. Valorile credincioșilor au evidențiat că cei care aderă la o comunitate religioasă simt mai puțină anxietate, sunt mai altruiști, uneori nu din prea plinul interior ci din frica de a nu fi pedepsiți de această putere supranaturală numită Dumnezeu. Sunt și mulți credincioși care donează și se implică în voluntariat din necesitatea interioară de a dărui si alina.

Nu înseamnă că cei care se declară neutri, sau atei, sau credincioși nepracticanți nu sunt animați de valori similare sau nu se implică în voluntariat sau donează. Totul ține de percepția interioară a fiecărui și este firesc să fie așa; suntem înzestrați diferit genetic și neural, nu există un individ identic cu celălalt la nivel genetic și neural, iar din această înțelegere ar trebui să plece acceptarea și toleranța. Suntem diferiți și este în regula să fim așa. Și așa diferiți ne puteam uni forțele și deveni ajutorul celor aflați în nevoie. Cu toții locuim aceeași lume si aici e partea bună a existenței noastre.

Fericirea vine din îmbinarea construirii relațiilor dintre noi și ceilalți, din rodul muncii noastre dintre noi și ceva mai măreț decât propriul eu, după cum spune J. Haidt în cartea sa „Mintea Moralistă”.

Mă declar o panteistă, îl văd pe Dumnezeu în tot ce este viață în jurul meu, de la oameni, la plante, la animale și insecte, cred în sfințenia unora care au fost și sunt oameni cu bune și cu umbre. Nu cred în cel fără de păcat, sfinții au fost oameni și au cunoscut tot ceea ce este specific naturii umane, nimic nu le-a fost străin, așa cum nici nouă nu ne este nimic străin din gama simțirilor umane. Suntem asemenea sfințiilor noștri, unii ne găsim sensul de a dărui mai mult din noi, alții mai puțin, dar cu toții devenim Dumnezeul cuiva aflat în suferință atunci cînd acesta se află în nevoie, la fel cum alții devin Dumnezeul nostru atunci cînd noi înșine suntem în suferință.

Dumnezeu ține de intimitatea fiecăruia, dar cred că sensul acestuia este de a fi bun și a face bine. Suntem parte a Întregului și ne-am format datorită poveștilor culturale. Ne plac poveștile si mai ales finalurile fericite, pentru că în noi este mult mai multă lumină decît umbră, deși educația emoțională a multora le-a inoculat că au mai multe umbre decît lumină.

Sunt ritualuri religioase care îmi plac, care au o energie aparte, care ne conectează între noi, în bine și în sprijin, într-o comunitate. Ne securizează emoțional și ne păstrează în siguranță, iar pe unii dintre noi îi salvează. O lume fără, ar fi o lume brută, redusă la materie, fără măsură, care ar instala haosul. Am fi lipsiți de solidaritate, ne-am lupta unii cu ceilalți, conduși de instincte egoiste. O lume cu reguli este o lume cu sens și care ne aduce împreună, care ne dă liniște și sentimentul de apartenență. Îmi vine în minte liniștea ritualului din noaptea de Înviere, cum curg oamenii pe străzi cu lumini în mîini. E mult frumos în acest gest.

Mi-e frică de cei care cred că știu totul iar adevărul lor moral este singurul valabil. Mi-e frică de cei încrîncenați pentru că acești sunt cei care în numele adevărului lor abuzează pe ceilalți, și manipulează pentru a avea putere și beneficii. Mi-e frică de cei care urăsc pe cei diferiți. Nu-mi plac cei poleiți și înveștmîntați regește, captivi ai unui delir de grandiozitate care susțin că îl slăvesc pe cel îmbrăcat într-o haină modestă și desculț. E așa o discrepanță între ce spun și cum se poartă, și sunt așa departe de cel pe care îl propovăduiesc ca Dumnezeu al tuturor.

Sunt printre, și preoți buni, părinți, hărăziți, care alină și cred cu adevărat, care au lumină și o dau mai departe. Am întîlnit pe cineva așa, un om cu har, un intelectual înalt și un om blînd. Îi mulțumesc cu inima pentru cîtă alinare este.

Oamenii sunt ființe complexe, nevoile și problemele lor variază iar matricea morală nu este aceeași pentru toți, și este în regulă să fie așa. Îmi plac și mă regăsesc prin muncă interioară constantă printre cei care caută să înțeleagă matricea celor diferiți de mine, caut să rămîn deschisă la modul diferit al altcuiva de a gîndi, și fi, și caut să înțeleg mecanismele psihologice ale celuilalt.

Diversitatea cred că este cheia evoluției și individuale, dar și a societății.

Sunt gîndurile mele într-o zi cu semnificație pentru creștinism, vinerea mare, în care lumea creștină suferă pentru răstignirea lui Cristos, ucis pentru ideile și valorile pe care le promova de cei care se simțeau amenințați de cineva diferit, și care cîștiga adepți. Valori pe care azi noi le-am ridicat la rang de sărbătoare. Credința ține de intimitatea fiecăruia, aparține sufletului la ceas de taină al fiecăruia și poate fi mărturisită ție însuți sau în comunitatea din care alegi să fii parte. Nu-mi plac difuzoarele scoase din biserici, din taina care ar trebui să fie rugăciunea fiecăruia, nu-mi place a-i obliga pe ceilalți să participe la rugăciunea ta. Smerenia și discreția ar trebui să caracterizeze rugăciunea. Acolo se săvîrșește o taină și nu o petrecere, și tocmai de aceea e nevoie de liniște și reculegere. E a fiecăruia individual, nu e a tuturor. Cei care nu aderă la comunitatea ta nu sunt împotriva ta, sunt doar diferiți.

Închei cu un pasaj din cartea Isus de Gabriel Liiceanu: „Dar de ce a intrat Isus în lume în fragilitatea întrupării sale omenești, și nu invadînd-o pur și simplu cu întreaga putere pe care i-o conferea Slava divină, pentru a stîrpi dintr-odată tot răul de pe pămînt? Aceasta e întrebarea pe care și-o pune C.S. Lewis și, împreună cu el, orice cititor lucid al Evangheliilor. De ce Dumnezeu întră în lume deghizat? Răspunsul lui Lewis este extrem de rafinat: ca să ne dea o șansă de a-l alege din timp, de a-i descoperi puterea cînd pare că nu are nici una, de a-i descoperi divinitatea cînd aceasta apare ascunzîndu-se, cînd ea e cea mai puțin manifestă, cînd nimic nu-l anunță pe Dumnezeu, nici portul, nici condiția socială, nici trupul schilav de pe cruce. ”Ca să ne dea șansa, zice Lewis, de a trece de partea sa de bunăvoie.” Ce haz ar avea să-l alegi pe Dumnezeu, în toată gloria măreției Lui, în atotputernicia Lui? Cine n-ar face-o? Important e să alegi învingătorul cînd el e la pămînt, să fii de partea binelui cînd binele nu are încă nicio cotă la bursa valorilor.

…

Îmi place să ocrotesc, să iau în grijă, să protejez, să îndrum, și mă bucur că meditația prietenului meu m-a făcut să-mi descopăr „dimensiunea angelică”: sunt protejat, deci protejez. Așadar, poate sunt și eu un pic înger.”

Vă doresc liniște și pace interioară, să vă deschideți mintea și inima către ceilalți, parte a întregului în care locuim cu toții.

Sărbători cu bine să avem!

Fotografie din arhiva personală

Cătălina Dumitrescu este psiholog clinician specialist, psihoterapeut în terapie cognitiv-comportamentală, are competențe și în psihologia muncii și un doctorat în științele psihologiei.

https://catalinadumitrescu.eu