Grădina Ascunsă Din volumul «Sufletul lumii» de Camelia Cavadia
Oare Camelia și Nina au fost pe strada Mântuleasa ? Ceainăria din « Grădina ascunsă » prea duce a Eliade, nu neapărat din prisma ficțiunii, cât prin realismul magic eliadesc, sau à la Bulgakov sau Marquez, cu care scriitoarea Camelia Cavadia țese povestea schimbării la față sau la suflet a protagonistelor. Ca să vedem și mai bine discrepanța dintre tărâmurile văzutului și nevăzutului, vizita este refăcută împreună cu o prietenă ce nu participase la experiența inițiatică, nu gustase din bunătățile paradisului culinar si vizual cu accente purificatoare.
Povestirea se bifurcă între sacru și profan, între acceptat și neacceptat, între alb și negru, la modul unei călătorii între contrarii, ai unei balansari între atunci și acum, între a fi sau a nu fi. Pluri-realitatea din « Grădina cu poteci bifurcate » a lui Borges apare în « Grădina ascunsă » prin co-existența realului și magicului, a experiențelor diferite, dar complementare.
« O imponderabilă încremenire domnea în grădina ce se-ncadra perfect în rama acestui tablou. O pânză deja pictată, în tonuri pastelate, șterse, fermeca ochiul privitorului. Orice-ai fi vrut să spui, îți venea să șoptești ; orice îți venea să faci, era cu încetinitorul, de parcă nimic nu putea fi deranjat din străvechea orânduire. Cu atât mai puțin tinerele cu nasul în cărți, desprinse de lume și de timp, într-o atmosfera de început de secol XX. »
Grădina este un spațiu al ispitirii prin bucatele din registrul pantagruelic, prin plantele de leac, cu valențe de cântec și descântec, cumva subliminale scenariului de grădină de vara deschisă, dar închisă neinițiaților. Într-un joc tactil al senzațiilor, clanța rece și de nedeschis se umple de viață prin căldura impregnată de cel ce o atinse mai devreme, nevăzutul se afișează plenar și personajele sunt atrase de licoarea magică, ceaiul, pe care și-o proiectau deja din momentul bâjbâirii lor pe străzi. Pe scurt, grădina este un spațiu al iluziei și deziluziei, al înțelegerii și confuziei. Credința lor le-a deschis ușa, și chiar dacă au negat și s-au codit, probabil de trei ori, cele două doamne au intrat în spațiul mitic al căutării, al dezlegării misterului. Cele două bucătărese, nimic altceva decât imaginea distorsionată a celor două călătoare ce se afundau și mai tare în experiența la limita realității. Primeau ce își doreau într-un timp atât de scurt, iar tot ce comandau era, exista în bucătăria unde doar două femei roboteau. Femeile-gând și femeile-realitate se oglindeau până într-atât încât bucătăria prea mică era de fapt spațiul prea restrâns în care Nina și Camelia își înghesuiau visele pentru a nu deranja existența celorlalți.
Chelnerul purta o atitudine sacerdotală, cvasi-angelică, de ghid printre tumultul de dorințe și realizări, de luminator al locului inițial întunecat și neprietenos. Canalul de comunicare nevăzută se întindea prin el înspre bucătăria ceainăriei de unde venea hrana. El purta cheia porții înspre schimbare.
Visarea, letargia s-a spart odată cu reintrarea în timpul profan. Trecuseră două ore în care simțurile trezite nu își măsurau intensitatea prin ticăitul ceasului ci prin metempsihoza unui timp asupra altui timp. Unul majuscul, altul minuscul. Poate au intrat în grădina ca într-un chit. Au revenit, dar experiența a fost dură și respingătoare, nimic din farmecul experienței primare nu mai amintea de sacrul gesturilor și emoțiilor. Vulgaritatea servirii și frugalitatea meniului avertizau că nu se mai regăsește nimic edenic în spațiul deja trivial nu prin materie, ci prin atmosfera decăzută. Realitatea era alta, era cea finală, iar mințile celor două martore ale miracolului se închideau pentru a proteja fărâma de sfințenie dobândită în acel 6 august de Schimbarea la Față. Schimbarea lor personală era acum pecetluită, iar « Grădina ascunsă » interiorizată. Cine știe, poate undeva în apropiere se situa și strada Pacientei, numărul 11 bis. Cât despre omul sacru și omul profan, sunt cele două ființe din grădina noastră interioară, se caută una pe cealaltă și bat împreună la poarta Raiului.
Camelia Cavadia ne oferă o carte minunată a miturilor autohtone înrădăcinate în ființa noastră, iar « Grădina ascunsă” e portalul ce ne invită în acest paradis literar. Ne vom cunoaște mai bine pe noi înșine dacă acceptăm această chemare de a pescui din marea subconstienului colectiv arhetipuri și pattern-uri, ne vom elucida misterele ce se întorc iar și iar pe cărările bifurcate.
Roger Caillois : « Le sacré est ce qui donne la vie et ce qui la ravit, c’est la source d’où elle coule, l’estuaire où elle se perd. »
Northrop Frye: « Every human society possesses a mythology which is inherited, transmitted and diversified by literature. »
Răspunsuri