Iubire

O numesc uneori lumină,
când îmi aprinde pașii în zile ostenite.
Alteori e doar răsuflare,
un abur cald pe geamul inimii.

Când mi-e teamă, îi spun adăpost,
când rătăcesc, îi spun drum.
În orele mute îi zic întâmplare,
iar când renaște în mine, e miracol.

Uneori o numesc tăcere,
pentru felul în care se așază fără zgomot
în camerele în care am uitat să fiu.
Alteori e freamăt,
o tresărire care mă cheamă înapoi la mine.

În serile grele îi spun ierbare vechi,
în care regăsesc urme de noi.
În dimineți blânde îi spun arie,
căci îmi cântă dincolo de somn.

Când se frânge în mine, e lecție.
Când mă ridică, e zbor.
Când mă vindecă, e primăvară.
Iar când mă doare, îi spun tot „iubire”,
ca și cum aș rosti
numele tuturor lucrurilor care nu mor.

Poate că iubirea are o mie de nume,
dar toate se strâng
în palma Celui care mă ține
atunci când nu mai știu
cum se ține o viață.

Imagine Pixabay