La Raru – ‘Mormântarea (partea I-a) de Gheorghe HODREA

Dragi concitadini, concetăţeni, conorăşeni sau cum s-ar cuveni mai cuviincios să vă zic! Ce am eu cu viaţa la ţară? Ce am eu cu mirosul de boi… şi alte cele? Ce ştiu eu ce e aia ‘mormântare în vârful muntelui? Eh, asta cu ‘mormântarea am aflat-o începând din momentul în care Nelu Sfeclă “tună” dinspre el înspre boi: – “Hooou!”. După care bagajele au coborât dimpreună cu mine, iar Nelu Sfeclă sări sprinten din car şi-l predă cu boi cu tot lu’ Miclu, vecinu’ lui, care vecin se uită luuung la mine, zicându-mi scurt, printre adieri de vinars: – “Aşedară că dumitale eşti!”. Am dat, la fel de scurt, din cap că da, Miclu se aşeză înainte boilor şi după ce îi mângâie pe nări cu o jordiţă zise luuung: – “Dumniezooo şi-l ierte! No, haaai cu tata!”. Şi duşi au fost, legănându-se toţi trei pe cele 5 perechi de picioare.
– “Hai să intrăm în casă, că doară n-om sta aci, în drum!”, zise Nelu Sfeclă, adăugând un: – “dute-n clo!” în vreme ce-i arse o cizmă unui câine încâlcit rău la păr, ce gata-gata era să mă apuce de pantaloni. Din casă ieşi o femeie cu batic pe cap şi o rochie trasă peste o pereche de ţiţonodrag, toată numai zâmbet, zicând: – “Bine-ai vinit la noi, domnule dragă! Şi tu, Nelule, ie pune băgajile acle iacâ-te ia, în cameră şi numa’ câtă mort, c-or ajuns la iertăciune, mă!”.
Cu mâinile la spate şi aplecaţi de capete înspre în faţă, că zice Nelu Sfeclă că aşa se merge înspre în sus, apucarăm drumul înspre casa mortului. Păsărele ciripeau printre frunzele ruginii, soarele căldicel de toamnă îşi strecura razele printre adierile unui vânticel bland ce aducea înspre noi aburi de pădure amestecaţi cu miros de… de tocană? Stop! Ce tocană, domnule? Că am şi zis către Nelu: – “Şi tu simţi ceva suspect în aer, ai şi tu halucinaţii olfactive?”, la care Nelu mi-o reteză prieteneşte: – “Zdruncinaţii, nezdruncinaţii, hai să mărim pasul că perdem finalul de iertăciune!”.
Ajunşi în curtea mortului, ne aşezarăm mai la o parte, să nu deranjăm, cu toate că popa se şi uită pe sub ochelari şi citi astfel: – “Nu în ultimu’ rând îşi ia rămas bun unchiu’ Măru de la nepoţii Piţu cu soţia Piţa, Bujorel cu soţia Spina … bine ai venit domnule de la oraş! … de la vecinii: Nelu Sfeclă cu familia, Miclu cu soţia Antoniţa, Ana văduoaie, Mihai a’ lu’ Toropitu cu familia, de la tânăru’ nost’ pădurar Brăduţ, năînsurat dăocamdată şi dă la noi, tăţ’ cii prezenţ’ aci, zîcînd împreună Dumniezo şi-l ierte!”.
Ce urmă? Popa încheie slujba cântând cu cantorii “În veci pominirea lui!”, pecetlui copârşeu’, că aşa zice Nelu că se zice, după care comandă aprig la vorbă: – “Bateţ’ cuile!”. Na, în momentul acela se porniră nişte femei pe bocit de începu să ne fluiere urechile fluierături de ‘mormântare, nu altă. Una, mai pregătită, le acoperea în tânguieli pe toate celelalte, cântându-se cam aşa:
– “Unchiu’ Măru, Măruleee,
Ce-ai avut cu nucile?,
Purezile-ar ploileee!
O-ho-ho-hooo! (plânset)
Ce te-ai suit sus, pă scară?
Băut şi în cap dă sară,
Ţ-ai cotat moartea p-afară.
O-ho-ho-hooo! (plânset)
Măi, oameni! Degeaba cântau cantorii cât îi ţineau gurile, degeaba boceau femeile poluând fonic rază de 1,5 kilometri, toţi cei prezenţi aveau privirile îndreptate într-o cu totul altă direcţie. Urma să urmeze cea mai interesantă parte a ‘mormântării. Dar, despre ce-a urmat, data viitoare!
Până atunci, salutare!

Gheorghe Hodrea, este din Sintea Mare (județul Arad) de profesie diacon la Catedrala Veche Ortodoxă din Arad, cu doctorat obținut la Facultatea de Istorie, Relaţii internaţionale, Ştiinţe politice şi Ştiinţele comunicării, din cadrul Universităţii din Oradea (2013). Este posesorul brandului Bace Toghiere, sub care promovează tradiţiile şi obiceiurile satului crişan. De la debutul publicistic în 2007 și până în prezent au apărut, în reviste și publicații de specialitate, sute de povești hazlii („Poveșchile lu’ Bace Toghiere”), poezie și 4 volume de proză „Sărăriţa cu piper”, „Cujetările lu’ Bace Toghiere”, „Unchioaia Persîda şi zghoghitu’ vremii”. Toate acestea au fost scrise în limbajul vorbit în zona Crișana, în graiul satului.
A publicat de asemenea și alte cărti „Profesorul Sălcuţă–clipe de viaţă”, „Istoricul Protopopiatului Ortodox Român Arad” (coautor), „Darul în viaţa românilor ortodocşi din Ţinutul Aradului”, „Poveştile lui Ziggy Blănosu” şi „Poveşti din Arad”. A scris si teatru „Trei comedii țărănești”, „Internetul şi sătenii” (pentru 4 actori de la Teatrul de Stat din Arad), „Pă laviţă” și „WhatsApp-ul și sătenii”. A avut multiple colaborări cu ziare și reviste din Romania, pe teme de istorie și cultură. A avut rubrici la posturi de radio din țară și străinătate. Este autorul a 8 compoziţii muzicale (text şi linii melodice) difuzate pe posturile locale şi naţionale de radio şi televiziune. Este membru al „Ligii Scriitorilor Români” şi al „Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România”.