La Raru – Nelu Sfeclă de Gheorghe HODREA

Dragi concitadini, concetăţeni, conorăşeni sau cum s-ar cuveni mai cuviincios să vă zic! Domnule, eu am fost născut, am crescut, am…, am…, ce mai, am trăit printre betoane. Chestia e că neavând ce face m-am făcut că accept invitaţia unui fost coleg de la Strungu, pe nume Nelu Sfeclă, cu care merg la stadion, la MUTA, când mai scapă bietul om încoace, spre civilizaţie, că de când s-a pensionat stă în vârful unui munte. Aşadar, dragilor, nu mi-a ieşit bine printre dinţi cuvântul MERG, că mi-a şi zis Nelu: -“Sâmbătă te aştept în vale!”.
Măi, oameni! După cam 150 de kilometri iată-mă în valea satului Raru, dând prieteneşte mâna cu Nelu Sfeclă în vreme ce i-am zis entuziasmat: -“Nelule! Aşa da! Mai rar loc cu aer aşa de curat!”. La care Nelu îmi face semn să-mi scot din maşină bagajele şi să le aşez într-un car legat de doi boi bine hrăniţi. Şi uite aşa, scuturaţi zdravăn, Nelu Sfeclă m-a purtat pe drum pietros şi şerpuit spre vârful muntelui. La un moment dat, trecând pe sub nişte meri, zice Nelu Sfeclă: -“Rupe-ţi şi mâncă un măr aşa, de foame, până ajungem la ‘mormântare!”. “Ce ‘mormântare?”, zic eu curios. “Apăi, s-o prăpădit unchiu’ Măru, o căzut dint-un nuc, cam de la 10 metri, bietu’! De mai trăia 2 ani bătea suta!”. “Condoleanţe!” zic eu, după care încerc să schimb vorba: -“Măi, Nelule! La câte meciuri am fost noi şi niciodată nu te-ai lăudat că ai car cu boi!”. La care zice Nelu Sfeclă: -“Apăi, colega! La meciuri să suduie şi să zbiară, nu-i vreme dă alte voarbe”. După care adaugă: -“Îs dă împrumut, de la vecinu’ Miclu, că m-o şi zâs să nu întârzâi mult, că trea’ să scoboare copârşeu’ cu mortu’ la vale, la morminţ’!”. Eh, asta e, m-am gândit, mai şi mor oamenii. Chestia e că nu aveam cum să-mi dau seama ce avea să se petreacă la ‘mormântare. Oricum, aşa ceva n-am văzut de când mă ştiu. Iacă şi acu, după multă vreme, mi se ridică părul pe vârful capului, chiar aşa mai rar fiind, cum e să fie la vârsta 2 per 3. Dar, despre cele petrecute la ‘mormântare, data viitoare!
Până atunci, salutare!

(UTA e chipa de fotbal din Arad, „Strungul” era fabrica de strunguri)

Gheorghe Hodrea, este din Sintea Mare (județul Arad) de profesie diacon la Catedrala Veche Ortodoxă din Arad, cu doctorat obținut la Facultatea de Istorie, Relaţii internaţionale, Ştiinţe politice şi Ştiinţele comunicării, din cadrul Universităţii din Oradea (2013). Este posesorul brandului Bace Toghiere, sub care promovează tradiţiile şi obiceiurile satului crişan. De la debutul publicistic în 2007 și până în prezent au apărut, în reviste și publicații de specialitate, sute de povești hazlii („Poveșchile lu’ Bace Toghiere”), poezie și 4 volume de proză „Sărăriţa cu piper”, „Cujetările lu’ Bace Toghiere”, „Unchioaia Persîda şi zghoghitu’ vremii”. Toate acestea au fost scrise în limbajul vorbit în zona Crișana, în graiul satului.
A publicat de asemenea și alte cărti „Profesorul Sălcuţă–clipe de viaţă”, „Istoricul Protopopiatului Ortodox Român Arad” (coautor), „Darul în viaţa românilor ortodocşi din Ţinutul Aradului”, „Poveştile lui Ziggy Blănosu” şi „Poveşti din Arad”. A scris si teatru „Trei comedii țărănești”, „Internetul şi sătenii” (pentru 4 actori de la Teatrul de Stat din Arad), „Pă laviţă” și „WhatsApp-ul și sătenii”. A avut multiple colaborări cu ziare și reviste din Romania, pe teme de istorie și cultură. A avut rubrici la posturi de radio din țară și străinătate. Este autorul a 8 compoziţii muzicale (text şi linii melodice) difuzate pe posturile locale şi naţionale de radio şi televiziune. Este membru al „Ligii Scriitorilor Români” şi al „Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România”.