O foaie albă de hârtie

- Am primit cadou
- o foaie albă de hârtie.
- Am privit-o nedumerită,
- că nu vedeam ce sens
- ar putea avea.
- Am întors-o nerăbdătoare,
- încercând să descopăr,
- dar oricât m-am gândit,
- niciun sens nu i-am găsit.
- Apoi m-am trezit
- ca dintr-un somn adânc,
- după ce vreme prețioasă am pierdut,
- și mi-am zis că nu-i nimic
- pe lumea asta fără sens.
- Doar foaia albă o pot umple
- și-n plus,
- o pot umple cum vreau eu.
- Dar cu ce? M-am întrebat,
- și mi-au răspuns degrabă
- cuvintele din toate părțile.
- Trebuia doar să le aleg…
- Și le-am ales, cu drag,
- deși conștientă
- că foaia mea plină de cuvinte
- va fi mai puțin frumoasă
- la o privire,
- pentru că ea va trebui-nțeleasă.
Lucia Ileana Pop a publicat volumul de poezie în ediție bilingvă româno-italiană “Scântei de suflet/Scintille dell’anima” (2020) și traducerea din română în italiană a volumului de poezie ”Dopamină în alexandrini/Dopamina în alessandrini” de Darie Ducan(2020); colaborează cu diferite publicații din Italia și din România unde publică articole, eseuri, poezii și traduceri în română și în italiană; se regăsește printre poeții incluși în Poetry Sound Library.
sursă foto: pixabay

Răspunsuri