Poezia

Când sufletului îi cresc albe aripi

și peste lume ar vrea să zboare,

doar din poezie el reușește

să-și facă oglinzi nemuritoare.

Când suntem prinși de încremenire

și nu știm unde am vrea s-ajungem,

ea, bun sfetnic, ne-ndrumă s-alegem

dansul său, zborul sublim spre iubire.

Când ființa ni-i lacrimă amară

și nu avem puterea de-a zâmbi,

poezia-i eliberare sfântă

ce ne dă forța de a dăinui.

Articole asemănătoare

Tristețea vine din cer

Tristețea e sentimentul ce a îmbătrânit,tristețea nu-i pentru oricine,doar pentru gleznele subțiri ce nu le cresc unghii,e apanajul stelelor când se sting,al păsărilor când știu…

Note de iubire

Ne poartă note de iubirePianul cântă printre noiÎn golul clipelor revineCăldura palmei, gânduri, ploi. În sunete de pași ce pleacăCătune pline de nisipO urmă de…

Femeia

Femeianu e doar o icoanăce stă cu mâinile în rugă către cer,ea e credință şi iubire,e viața care dăruieşte viață,e freamăt, lacrimă şi dor,mâinile ei…altar…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *