Povestea

Am împărțit cuvinte, momente într-un strigăt
Pe foile ce stau… albastrul nevăzut.
Cândva slăveam o lume, azi port tăcerea-n țipăt
Să am o lume-a mea, să am și eu un scut.

În timpuri depărtate, regate printre suflet,
Am scris un semn de carte, un vis neadormit.
Trezește-mă cuminte și caută-mă prin umblet
Azi versul este sacru și drumul e clădit.

Am pașii mei pierduți în verde de mătasă
O lume să închin, cuvintele din noi,
Când cerul îmi ascunde privirea ta sfioasă
Mă poartă tu ecou, în zilele de joi.

Din lume adunate și tot de lume strânse
Poveștile se scriu, dar numai când trăiesc
Prin foile albastre de brațe necuprinse
În pașii mei pierduți, atunci când nu pășesc.

Așteaptă poezia la finele poveștii
Să poarte peste zare o urmă de fior,
Azi cine mă citește, aroma dimineții
Povestea mea, a ta, ne fie tuturor.