Povestiri de pe lumea cealaltă de I.C. Liță

„Povestiri de pe lumea cealaltă” de I.C. Liță, volum apărut la Itaca Publishing în 2022 şi lansat la prima ediție a Târgului de Carte Românească de la Madrid Getafe alături de Eugen Barz şi Viorel Ploeşteanu adună în eventaiul său un amestec rural de autenticitate lingvistică şi culturală, de fapt o amprentă literară aparte răzbeşte din volum.

Slujitor al Sfântului Altar ca preot şi al culturii române ca poet şi prozator, autorul nu scrie pentru a epata, nici pentru a merge împotriva unui curent oarecum tacit aprobat ca mainstream literar, ci îşi adăposteşte cititorii într-un univers al imaginarului originar dintr-un subconştirent literar colectiv marcat profund spiritual. Îşi asumă originile unui neam pe care îl zugrăveşte la limitele dintre hâtru şi tragic, aduce în legitimitate acea lume interzisă, am spune abandonată la marginea cimitirului literaturii române, indezirabilă ca paşaport cultural contemporan, dar iată reînviată sub auspiciile unei sondări cât se poate de realiste.

A spune lucrurilor pe nume la nivel de fond este un act necesar prin care autorul se încumetă să claseze regionalul la rang de artă. A reda culoarea locală cu dezinvoltura literară cu care I.C. Liță se aventurează în a ne aduce dincoace povestirile de pe lumea cealaltă înseamnă a supune cititorul la un un exercițiu de memorie a prozei grele, a subiectelor sociale abordate, dar şi a stilului, scrise în ultimele decenii comuniste. Umbrele lui Preda sau Buzura sunt oarecum acolo, în “Povestirile de pe lumea cealaltă”, la care putem adăuga izul lui Dostoievski sau Bulgakov.

Povestite, reminiscențele acestor oameni zei ai pământului întrupați şi reîntorşi în lut ne amintesc despre sacrul uitat şi despre iminenta alienare proprie timpului profan tehnologizat. Prin experiențele personajelor este reprezentat de fapt omul purtător de sine prin felul în care îşi face urcuş prin realitate, prin mit, fie acela de a se subordona pământului său ca mentalitate, manifestare prin obiceiuri, până la identificarea cu arhetipul, cu sublimul în fața lui Dumnezeu, cu marea trecere.

Aura lor pământeană este mistuită de sublimul situației cel mai adesea ieşite la iveală din nevoie sau disperare, din ignoranță sau încredere oarbă. Relatările din viața satului, cuvintele alcătuite din viața şi uzul loculului alcătuiesc un univers specific, adună obiceiuri şi definesc o mentalitate autentică. Autorul scrie redând trăirea oamenilor ce alcătuiesc volumul.

Cu câteva inserții hispanice, volumul se situează oarecum imperceptibil între o negură a timpurilor înmagazinate în societatea rurală de după anul 2000, singurele detalii care ne ancorează în acel timp fiind menționarea unor elemente exterioare: radioul, maşina, fabrica, emigrarea. Povestirile îmbină deopotrivă fantasicul şi realismul, am putea spune că au farmecul realismului magic.