Recunoscătoare

M-am oprit lângă o baltă 

să-mi privesc chipul oglindit 

printre frunzele colorate

ce căzuseră din copaci

în adierea nevinovată a vântului.

M-am căutat prin reflexii de cer,

prin oglindiri de ramuri pustiite.

În șuierul vântului și al stropilor de ploaie 

care împăienjeneau băltoaca,

m-am pierdut și m-am regăsit de mai multe ori,

până când oglinda mi s-a limpezit

și a rămas nemișcată.

Atunci mi-am dat seama 

că nu sunt cum mi-aș fi dorit, 

dar am avut dorința și puterea

să mă accept așa cum sunt

și i-am mulțumit toamnei,

recunoscătoare.

Articole asemănătoare

Invizibilii

Invizibilii sunt suflete create de același Dumnezeu,  oameni din carne și oase făcuți,  exact ca noi, toți ceilalți,  cu aceleași nevoi, poate doar cu mai…

Natură nepământeană

Îmi spuseseră dinainte că elfii sunt creaturi antropomorfice care locuiesc dincolo de nesfârșitele câmpuri de lavă, în cratere, în lagunele albastru cobalt, sub mușchiul verde…

Ce liniște!

ce liniște!afară trăirile pierdeau din contur şi totuşi tulburările apei se văd intens când cerurile se întredeschidprin zbaterea aripilor  unui pescăruş şi țipătul acesta îmi pare smuls cu tot cu rădăcini…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *